x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Arte Vizuale Zdubii au dat Moscovei „Vin alb/Vin roşu”

Zdubii au dat Moscovei „Vin alb/Vin roşu”

de Dana Cobuz    |    24 Oct 2010   •   00:00
Zdubii au dat Moscovei „Vin alb/Vin roşu”

La patru ani de la lansarea albumului „Ethnomecanica", Zdob şi Zdub revine în atenţia publicului cu un material discografic cu de­dicaţie pieţei ruseşti: „Beloe Vino/Krasnoe Vi­no" („Vin alb/Vin roşu"). „Se numeşte aşa pen­tru că avem o melodie cu aceeaşi denumire şi am observat că orice melodie despre vin de­­vine hit", şi-au justificat zdubii titlul noului pro­dus.



Lansarea albumului a avut loc, cum era şi firesc, la Moscova. Despre acest moment, trupa din Republica Moldova povesteşte pe propriul blog. Concertul în premieră a fost precedat de o conferinţă de presă „netradiţională", petrecută într-un restaurant moldovenesc recent inaugurat, situat pe malul râului Moscova. „Discuţiile despre album, viaţă, trecut şi planuri de viitor au fost combinate cu un Master-class despre bucătăria moldovenească. Roman şi Mihai au fost bucătari, au explicat şi au arătat cum se poate face o mămăligă bună, mujdei, tocăniţă... Smântâna şi brânza de oi au fost de nelipsit. Când totul a fost gata, cei prezenţi, aflaţi în captivitatea mirosurilor delicioase, au fost invitaţi la o degustare. Evident, s-au servit vin alb şi vin roşu."

Cu burta plină, oamenii s-au mutat în Clubul „B2". „Seara a început cu sunetele de funk ale trupei Cuibul - deja legendara formaţie moldovenească -, prieteni buni ai zdubilor şi invitaţii serii respective. Surprize-surprize, Roman e pe scenă alături de Cuibul, interpretând hitul «Doina Rock'n'Roll»: doza dublă de rock'n'roll de la Moldova a încântat publicul", continuă relatarea zdubilor.

În inima Moscovei, la 8 octombrie, toate melodiile de pe albumul „Vin alb/Vin roşu" au fost interpretate live pentru prima dată în afara sălii de repetiţii. „Cei prezenţi la concert au reacţionat foarte bine la piesele noi şi au cântat împreună cu muzicienii coverurile hiturilor ruseşti - rock, pop şi folclor. Zdob şi Zdub a reuşit să transmită mesajul şi atitudinea iniţială a melodiilor, îmbinându-le ingenios cu propria personalitate muzicală", se spune pe blogul Zdob şi Zdub.

După porţia de muzică nouă, a urmat felul al doilea: show-ul „clasic" al zdubilor. Mai precis, două ore de hituri şi dans. „A doua zi, la Clubul Concert, acelaşi tracklist exclusiv, dar într-o atmosferă mai intimă. Plus, în afară de Aliona Triboi la câteva piese, de data aceasta pe scenă cu Zdob şi Zdub şi-a făcut apariţia Trio Erdenko, ale căror voci le-aţi auzit în mega­­-po­pularul «Videli Noci». Bine sau rău, dar majoritatea melodiilor de pe ultimul album pot fi auzite live doar la prezentări... Zdubii se pregătesc pentru Kiev, Sankt Petersburg, Chişinău şi alte oraşe. Următorul concert - Kiev, 29 octombrie. Nu-l rataţi!", îşi încheie basarabenii povestea lansării de la Moscova.

×
Subiecte în articol: antimonden