x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Artistul Răzvan Mazilu va fi prezent alături de artiști străini într-o conferință de presă specială în cadrul Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu 2021

Artistul Răzvan Mazilu va fi prezent alături de artiști străini într-o conferință de presă specială în cadrul Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu 2021

de Magdalena Popa Buluc    |    25 Aug 2021   •   16:41
Artistul Răzvan Mazilu va fi prezent alături de artiști străini într-o conferință de presă specială în cadrul Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu 2021

Conferința de presă este programată pe 28 august, de la ora 10.00, la Sala Thalia a Filarmonicii din Sibiu și se desfășoară în cadrul ediției din acest an a Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu (FITS). Vor participa: cunoscutul artist Răzvan Mazilu, deopotrivă regizor, coregraf și dansator, precum și mai mulți artiști străini – potrivit informațiilor oferite de organizatorii festivalului. Moderator va fi criticul de teatru Octavian Saiu.

Răzvan Mazilu este, printre altele, prezent la FITS și cu cel mai recent spectacol al său, Maria de Buenos Aires pentru care semnează deopotrivă regia, coregrafia și costumele. O producție creat/Teatrelli, Maria de Buenos Aires, pe muzica lui Astor Piazzolla și libretul lui Horacio Ferrer, spectacolul aduce publicului o nouă provocare, spiritul tangoului și atmosfera decadentă din Buenos Aires și îi are în rolurile principale pe actorii Gheorghe Visu, Ana Bianca Popescu și Lucian Ionescu, cu participarea lui Emy Drăgoi la acordeon și beneficiind de un decor semnat de Dragoș Buhagiar.

Selectat în cadrul FITS, Maria de Buenos Aires poate fi văzut pe 29 august la Centrul Cultural Ion Besoiu, unde va avea două reprezentații, de la ora 17.00, și respectiv de la ora 21.00. Ambele reprezentații sunt deja sold out.

Spectacolul a avut premiera la Teatrelli în luna februarie a acestui an, fiind considerat un succes de către critica de specialitate, dar și de către public, biletele epuizându-se în doar câteva ore de la punerea în vânzare.

×