Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
După absolvirea claselor primare la școala din localitatea natală, Aurel și-a continuat studiile gimnaziale la Colegiul Reformat al Liceului Calvin din Orăştie (unde predarea se făcea în limba maghiară) și și-a finalizat studiile preuniversitare la Liceul German din Sibiu (cursuri în limba lui Goethe), unde a susţinut şi examenul de bacalaureat, în toamna anului 1902. Deh, era greu să fii român în imperiul altora. Vlaicu n-a considerat însă niciodată școala o barieră, dimpotrivă, a folosit-o ca pe o trambulină. De altfel, perseverența și disciplina l-au mânat din Hermannstadt mai departe, spre Budapesta, la Universitate, unde spera să-și atingă visul cu ochii: un aparat care să-i permită să se înalțe asemenea păsărilor adorate în copilărie. După două semestre petrecute (ori mai degrabă pierdute) pe Dunăre, Aurel a părăsit a doua capitală a imperiului Austro-Ungar cu destinația Germania. În toamna anului 1903, Vlaicu frecventa deja cursurile Universității Ludwig-Maximilian din München, pe care le-a absolvit cu brio în 1907, obținând astfel diploma de inginer.
A refuzat banii fabricantului Oppel
Doldora de cunoștințe și cu un entuziasm debordant, românul i-a lăsat cu gura căscată pe profesorii Școlii Politehnice Regale Bavareze când, singur-singurel, în doar câteva luni, a conceput și construit un aparat de zbor perfect funcțional. Cum toate materialele necesare proiectului fuseseră achitate din vistieria nemților, invenția lui Vlaicu a fost păstrată, ca obiect de studiu, în patrimoniul universității. După efectuarea stagiului militar (la o unitate de marină austro-ungară din portul Pula, în Croația de astăzi), Aurel a fost ajutat de Oscar Orsinus, fost coleg bun de facultate, să se angajeze la fabricile Oppel din orașul Rüsselsheim. Orsinus era nepotul bogatului fabricant german Oppel, care a sesizat imediat potențialul inginerului român. I-a propus așadar lui Aurel să-i finanțeze toate viitoarele invenții cu condiția ca acesta să-i cedeze integral drepturile asupra lor. Vlaicu l-a refuzat ferm.
În văzduh, cu planorul tras de cai
Citește pe Antena3.ro
„Acum vreau să mă apuc de mașina de zburat. Fabricantul e prieten cu mine, el mi-ar da parale să fac maşina, dar mai bucuros aș da invenţia ţării româneşti. Vezi de îmi recomandă pe cineva cu parale ori fă-mi o legătură bună. Altfel pun nemţii mâna pe invenţie şi tu ştii că o invenţie mai ideală și mai folositoare ca maşina de zburat nu este”, îi scria Aurel Vlaicu, la 18 noiembrie 1908, prietenului și profesorului Virgil Simionescu din Lugoj. Și probabil profesorul Simionescu s-a învârtit bine, pentru că la finalul anului 1908 Aurel Vlaicu revenea acasă, la Binținți, unde se și apuca de treabă. Anul următor era gata planorul „A. Vlaicu 1909”, cu care inventatorul n-a ezitat să efectueze mai multe zboruri demonstrative. Mai mult, la una dintre aceste aventuri l-a însoțit și Valeria, sora mai mică, una dintre primele femei din lume care a avut șansa să zboare cu un planor. „Cea mai puternică impresie am trăit-o atunci, la Binținți, în Ardeal”, avea să rememoreze ulterior Aurel într-un articol - „Impresii din văzduh” - publicat în revista „Flacăra”.
Un post de inginer și 300 de lei salariul
„Primul meu aparat - mai consemna inginerul - era tot din lemn și nu avea motor. Am legat trei cai de el, trei flăcăi au prins a pocni din bice și aparatul s-a ridicat la vreo 15 metri înălţime, după ce a alergat câţiva metri pe pământ. De atunci, de câte ori mă sui în aparat, zbârnâiala motorului mi-aduce aminte de aeroplanul fără motor și dinaintea ochilor, fascinaţi de nemărginirea văzduhului, îmi răsar cei trei flăcăi chiuind şi pocnind din bice”. Frumoasă nebunie! Sfătuit de poetul Octavian Goga, Vlaicu avea să treacă în 1909 în Regat, la București, pentru a-i convinge pe potentații României că merită să-și investească averile într-un aparat de zbor. Mai întâi a fost nevoit să facă o demonstrație cu propriul aparat în fața unei comisii prezidate de Spiru Haret, ministrul Instrucțiunii Publice. Odată trecut și acest hop, convinse, autoritățile i-au pus la dispoziție un post de inginer în cadrul Arsenalului Armatei Române, un atelier, scule și meșteri, oferindu-i totodată un salariu de 300 de lei (mare pentru acea perioadă, un kilogram de carne, de pildă, costa 40 de bani).
Maidanul din Cotroceni: primul zbor al unui avion românesc
În iarna anului 1910, primul aparat de zbor conceput și construit de Aurel Vlaicu în România era gata de zbor. Nu mai era nevoie decât de motorul de 50 de cai putere comandat în Franța, la Paris, a cărui livrare întârzia de vreme bună. Când a sosit până la urmă la București și cea mai importantă piesă, inginerul n-a mai zăbovit nicio clipă. A montat motorul și, după două încercări nereuşite executate pe câmpul din Cotroceni, în după-amiaza zilei de vineri, 17 iunie 1910, avionul „A. Vlaicu No. I”, pilotat chiar de creatorul său, a decolat și a zburat circa 50 de metri la o înălţime de 3-4 metri, după care a aterizat ușor. Profesorul Gheorghe Murgoci, apropiat al inginerului, dar și al prințului Carol al II-lea, care-l însoțise pe dascăl pe maidanul din Cotroceni pentru a vedea cu propriii ochi cum se ridică Vlaicu în aer, rememora într-un articol din revista „Flacăra”: „Pe câmp era puţină lume în ziua aceea, pentru că nu se anunţase încercarea de a zbura; câţiva prieteni și gazetari, mai mulţi copii din mahalaua vecină și soldaţii de serviciu. Când Vlaicu s-a suit în nacelă a fost un moment solemn; sunt sigur că toţi aveau, ca şi mine, o tremurătură de inimă pentru viaţa lui Vlaicu și şedeau muţi, nemişcaţi; doar principele Carol s-a apropiat de aeroplan să vadă cum funcţionează ghidonul pentru cârme”.
Urmărit cu automobilul de principele Carol
Ce-a urmat? „Un soldat vine și pune motorul în mișcare. Vlaicu face semn cu mâna soldaţilor ce ţineau coada aparatului să-i dea drumul. Cu un vâjâit asurzitor, aeroplanul o ia la goană în linie dreaptă peste câmpul neted, dar nu se înalţă de la pământ”. Eșec! Urmat de o altă încercare nereușită. Abia a treia oară Aurel a izbutit să ridice avionul de la sol. Facem loc consemnării istorice a profesorului Murgoci: „Vlaicu pleacă în mare iuţeală; principele Carol şi cu mine ne aruncăm într-un automobil ce era la îndemână şi urmărim aeroplanul. Soldaţii şi prietenii lui Vlaicu erau înşiraţi în lungul câmpului, ca să poată vedea dacă toate roţile se dezlipesc de pământ”.
50 de metri lungime, 4 metri înălțime
Și? „Urmărim cu mare băgare de seamă mersul aparatului; norişori de praf se ridicau de la cele trei roţi și un fumuleţ opalescent se împrăştia de la motor; deodată vedem că aparatul se suie în faţă şi în momentul următor dispare şi norişorul de la roata dinapoi. Maşina toată plutea în aer şi se legăna într-o parte și alta, cam la un metru de pământ... De mare emoţie şi poate de frică a aterizat după 40-50 de metri de zbor; sare din nacelă şi vine spre noi. Principele Carol îi iese înainte şi-i strânge mâna: «Bravo, Vlaicule! Ai zburat!»”. Inginerul din Binținți avea să comenteze emoționat: „Nici Alpii nu mi-i închipuiam mai înalţi ca înălţimea la care mă ridicasem eu. Fiindcă patru metri erau pentru mine un record care-mi consacra maşina. Zburasem și aceasta era principalul”.
Premieră militară
În toamna anului 1910, în condiții atmosferice extrem de dificile (vânt puternic), Aurel Vlaicu a zburat (la o altitudine de 500 de metri) de la Slatina la Piatra-Olt, unde era așteptat de regele Ferdinand, mai mulți ofițeri ai Armatei Române și câțiva prinți din familia Hohenzollern. După aterizare, aviatorul a înmânat regelui primul mesaj militar din istoria României livrat pe calea aerului. Fapta a fost răsplătită, la propunerea generalului Grigore Crăiniceanu, cu 50.000 de lei!
Senzație la Aspern
După ce a uluit 30.000 de români strânși la Blaj să vadă omul zburând - se spune că, prezent la mitingul aviatic, I.L. Caragiale a plâns de emoție -, Aurel Vlaicu s-a înscris anul următor la Concursul Internaţional de Aviaţie organizat în Aspern, lângă Viena, în perioada 23-30 iunie 1912. Cum nu deținea unul, și-a luat brevetul de pilot pe loc, în urma unor demonstrații care au încântat asistența, apoi, concurând cu 43 de aviatori din opt țări diferite, a obținut cinci premii clasând România pe locul trei, după Franța (cu 12 participanți) și Austro-Ungaria (cu 17 participanți). Un (nou) triumf!
Moarte neelucidată
Hotărât să traverseze Carpații, într-un gest simbolic care să unească românii de pe ambii versanți ai munților, Aurel Vlaicu decola în toamna anului 1913, pe 13 septembrie, la ora 15.20, spre propria moarte. A întâlnit-o la Bănești, între Câmpina și Ploiești, și nici până astăzi nu se cunoaște cauza accidentului. S-a defectat avionul în zbor ori inima pilotului a cedat? O enigmă a istoriei.
140 de ani s-au împlinit pe 19 noiembrie 2022 de la nașterea lui Aurel Vlaicu
Grație lui Aurel Vlaicu, România este a treia ţară din lume, după SUA şi Franţa, pe teritoriul căreia s-a zburat cu un aparat original, inventat, construit şi pilotat de un cetățean al ţării respective.
Aparatul de zbor „A. Vlaicu I” a fost primul avion din dotarea Armatei Române
În vara anului 1913, Aurel Vlaicu a participat ca voluntar la cel de-al Doilea Război Balcanic, executând mai multe zboruri de recunoaştere deasupra Bulgariei
Prețul aeroplanului construit de Aurel Vlaicu era estimat în epocă la 2.000 de dolari. Ieftin ca braga!
