Dupa o pauza - vara trecuta - , baietii de la Voltaj ataca din nou clasamentele. Au stat destul pe tusa, acum isi iau revansa.
|
|
CLASAMENT. Pentru Calin Goia & Co. se anunta o vara buna
|
SURPRIZE, SURPRIZE... Clasamentul muzical national al Romaniei in forma lui completa ne prezinta niste surprize extrem de interesante. De pilda, formidabila revenire a celor de la Aventura cu piesa "Cuando Volveras". La cea mai recenta editie a Romanian Top 100 Singles Chart, piesa inregistreaza o urcare de 45 de pozitii si obtine titlul de "Highest Climber". Surpriza vine din faptul ca aceasta piesa s-a cantat foarte mult in urma cu cateva saptamani, Aventura a mai lansat si alte single-uri, dar iata ca totusi piesa "Cuando Volveras" revine puternic. Explicatia sta in lansarea versiunii "spanglish", intitulata "Cuando volveras 2005". In afara de cateva cuvinte in engleza raspandite prin piesa, diferente nu sunt. Oricum, pentru ca Aventura si piesele lor au mare trecere la romani, s-ar putea sa mai gasim "Cuando Volveras" in clasamente pentru multa vreme. Cea mai mare noua intrare a saptamanii o inregistreaza James Tyler cu cel de-al doilea single al sau: "Foolish". Nu pot sa nu remarc si sa va atrag atentia asupra noului single Morandi. Gata cu "Love me", acum cantam in... portugheza. "Beijo uh la la" este o noua productie semnata Marius Moga & Randi. Despre prima s-a zis ca vrea sa sparga topurile internationale. Oare cu cea de-a doua, "Micul Mozart" sa tinteasca spre clasamentele din America Latina?
Citește pe Antena3.ro