"Considerată o zonă plină de farmec, poezie şi mister, Ţara Haţegului rămâne una dintre cele mai dense regiuni naţionale din punctul de vedere al monumentelor istorice. Păstrând amprentele istoriei din sud-estul Transilvaniei, această regiune se remarcă prin numeroase vestigii. Multe dintre acestea, purtând încă inscripţii latine, provin din ruinele fostelor edificii ale Imperiului Roman şi pot fi vizibile în structura bisericilor de piatră.”
În consecinţă, Romfilatelia valorifică frumuseţea şi semnificaţia istorică a bisericilor de piatră existente în Ţara Haţegului şi introduce în circulaţie emisiunea de mărci poştale intitulată "Biserici de piatră din Ţara Haţegului”, alcătuită din patru mărci poştale, plicul "prima zi”, un carton filatelic şi un produs special reprezentând un set de 4 cromolitografii, realizat în tiraj limitat de 200 de exemplare şi având imprimată sigla Romfilatelia în "timbru sec”.
Cele patru mărci poştale sunt ilustrate astfel: timbrul cu valoarea nominală de 3,00 lei reproduce imaginea Bisericii Sfântul Nicolae din Densuş, cea mai veche biserică de piatră românească, datând din secolul al XIII-lea; imaginea Bisericii Strei din judeţul Hunedoara este redată pe timbrul cu valoarea nominală de 5,00 lei, singura slujbă religioasă ţinută în prezent aici fiind pe data de 8 sepembrie, când se prăznuieşte hramul Adormirii Maicii Domnului; timbrul cu valoarea nominală de 7,60 lei ilustrează imaginea Bisericii din Mintia, comuna Veţel, judeţul Hunedoara, reprezentând o veche biserică de rit reformat calvin, construită în secolul al XVI-lea; imaginea Bisericii Colţ, situată în satul Suseni, judeţul Hunedoara, este reprodusă pe timbrul cu valoarea nominală de 14,50 lei, acest lăcaş de cult purtând hramul Duminica Tuturor Sfinţilor şi fiind folosit astăzi ca schit cu obşte de către călugări.
Începând cu 16 noiembrie, emisiunea de mărci poştale, va putea fi achiziţionată de la toate magazinele Romfilatelia din ţară, dar şi la standul din cadrul Târgului Internaţional Gaudeamus.
Citește pe Antena3.ro