Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Dăm credit, pentru această minibiografie excepțională, criticului și istoricului literar Paul Cernat: „Politician revoluționar, republican progresist, fanion al moștenirii militant pașoptiste a liberalismului românesc din a doua jumătate a secolului al XIX-lea, încondeiat de Eminescu în Scrisoarea a III-a drept «pocitură» cu «bulbucați ochi de broască», C.A. Rosetti a fost doar incidental scriitor. Când însă a fost, a lăsat urme”. Mai exact? „A publicat un singur volum de versuri, Ceasurile de mulțumire ale lui... (1843), valorificat de Anton Pann în «Spitalul amoriului» și urmat de alții. Versurile, compuse în maniera lejeră a lui Bérenger (n.r. - scriitor și politician francez), au o frivolitate inteligentă care le face superioare multor producții sentimentaloide ale epocii”.
„Eu sunt un geniu, tu o problemă...”
De pildă? „Poemul A cui e vina («Eu sînt un geniu, tu o problemă... Astfel ți-este sexul, nu e vina ta») a făcut epocă, ajungând prin parodieri până la postmoderni. Editat abia în 1874, jurnalul intim ținut între revoluția de la 1848 (pe care, spre regretul său, ratează să o consemneze) și Unirea de la 1859, pe care o anunță, este primul jurnal intim important din literatura română - imagine romantică vulnerabilă, patetică a unui politician angajat public până la fanatism”. În continuare: „Traducerile și încercările dramatice sunt neesențiale. Agreabile și instructive sunt, în schimb, paginile memorialistice și de călătorie editate postum de unul din fiii său, Vintilă (celălalt, Mircea, a fost unul dintre pionierii mișcării socialiste autohtone)”. Ce contrast ideologic!
Conspirator prin vocație
„Cu adevărat epică - aprecia profesorul Paul Cernat - este biografia politicianului și a gazetarului - unul dintre cei mai importanți gazetari liberali români din secolul romantic. Rudă, pe linie maternă, cu poetul Gheorghe Crețeanu (cel cu «fie pîinea cît de rea...»), se exersează mai întâi ca actor, apoi ajunge aghiotant domnesc și șef al poliției. Conspirator prin vocație, întemeiază (printre alții) Societatea secretă Frăția și Asociația Literară a României, deschide, alături de amicul austriac Winterhalder, o librărie și o tipografie pe care le pune la dispoziția revoluționarilor pașoptiști (va ajunge, mai târziu, și staroste al tipografilor și comercianților), audiază la Collège de France cursurile marilor istorici și poeți progresiști ai momentului, redactează Apelul Societății Studenților Români pe care-i pilotează, intră într-o organizație masonică notorie, de obediență republicană și, după un trecut amoros agitat, se căsătorește cu franco-scoțiana Mary Grant, pe care-o cunoaște ca institutoare în casa familiei Odobescu”.
O fiică numită Libertatea
Un personaj de legendă și domnișoara Mary, viitoare Maria (Rosetti)! „Combatantă ea însăși, tovarășă de exil a soțului și (probabil) prima ziaristă română, popularizatoare didactică, Maria Rosetti a servit drept model pentru tabloul România revoluționară al pictorului evreu C.D. Rosenthal (fratele lui Mary, Effingham, se va însura și el cu o româncă, Zoe Racoviță) și a avut o fiică pe care a numit-o... Libertatea”. Fabulos! „C.A. - mai nota Paul Cernat - s-a implicat la vârf, alături de Ion Ghica, în Comitetul Revoluționar pașoptist și în Locotenența Domnească, a fost (alături de Nicolae Bălcescu și Nicolae Golescu) unul dintre liderii exilului militant, propagandist, deputat din partea organizațiilor clasei de mijloc în Divanurile ad-hoc, ministru al Instrucțiunii Publice și Cultelor sub Cuza Vodă, dar (republican convins) devenit destul de repede adversar «pe dedesubt» al lui și unul dintre artizanii loviturii de stat din 1866, ostil, în principiu, și prințului Carol”.
Braț la braț cu Kogălniceanu
Printre ultimele comentarii cernatiene: „Lider al facțiunii progresiste a partidului liberal, primar al Bucureștiului, președinte al Camerei Deputaților, vestitor, în această calitate, al Independenței de la 1877, ministru de Interne, prieten și rival al centristului I.C. Brătianu, C.A. Rosetti a condus, vreme de câteva decenii, influentul cotidian Românul și s-a implicat în numeroase alte publicații. Ironizat de Caragiale, dar și admirat de el (i-a dedicat o schiță memorabilă...) Rosetti a dat, cu bune și cu rele, cu talent și pasiune împinsă uneori spre ridicol, «stilul» celui mai radical discurs public liberal-progresist din secolul al XIX-lea (Kogălniceanu și Ghica fiind liberali-conservatori)”. Concluzia: „O personalitate care a lăsat urme în politică, în gazetărie dar, incidental, și în literatură. La fel ca în cazul lui Kogălniceanu, e de regretat că și-a cam îngropat talentul literar. Avea destul”.
Mare boier, mare curtezan
Înrolat de la 16 ani în Armată (abia înființată, prin Regulamentul Organic), șugubățul Rosetti n-a rezistat mai mult de trei ani sub arme, firea sa boemă și isprăvile nocturne obligându-i pe comandanții militari ai vremii să-i recomande retragerea. A urmat pentru tânărul boier o perioadă de neîntreruptă bună dispoziție, doldora de amoruri pasagere, chefuri dionisiace și rătăciri bahice. Au fost anii în care C.A. Rosetti s-a ales cu porecla „Berlicoco”. Despre relaţiile sale cu reprezentantele sexului frumos, Rosetti, un mare cuceritor în epocă, scria: „Femeile o să-mi fure capul. La mine geniul este în inimă, iar nu în cap”. Tot în această etapă a vieții și-a încercat și talentul liric, capodopera „A cui e vina” fiind creată de altfel în 1839.
Membru al lojei pariziene „Trandafirul Perfectei Tăceri”
După acești ani pasionali, Rosetti s-a înscris pe traiectoria obișnuită a marilor familii aristocratice românești. Numit șef al poliției la Pitești în 1842, cel poreclit „Berlicoco” avea să facă apoi pasul spre București, onorând funcția de președinte al Tribunalului Comercial. Anul 1844 îl găsea la Paris, la studii, unde a deprins tainele latinei, englezei și germanei (franceza o stăpânea deja bine, încă din copilărie). A urmat și cursuri de istorie, filosofie și literatură universală, în acești ani legând strânse prietenii cu Jules Michelet și Edgar Quinet. Tot atunci, prin intermediul istoricului Michelet, C.A. Rosetti era inițiat în masonerie și uns membru în Loja „Trandafirul Perfectei Tăceri”, din Paris, organizație secretă în cadrul căreia a primit, în timp, toate gradele.
Creierul „monstruoasei coaliții”
Republican convins, C.A. Rosetti a devenit, după lovitura de stat din 2 mai 1864, opozant al domnitorului Alexandru Ioan Cuza și, mai ales, lider radical al grupării politice liberale și principalul artizan al formării „monstruoasei coaliţii”, care l-a constrâns pe domnitor să abdice. În 1866, în calitate de ministru al Cultelor, Rosetti propunea înfiinţarea Societăţii literare române, viitoarea Academie Română, apoi, în acelaşi an, era ales deputat în Adunarea Constituantă.
A legiferat Independența României
C.A. Rosetti a fost, de asemenea, unul dintre conducătorii Partidului Naţional Liberal, creat la 24 mai 1875. În timpul marii guvernări liberale, acest politician-poet a ocupat funcția de președinte al Adunării Deputaţilor, poziţie din care a promulgat Declaraţia de Independenţă a României, din 10 mai 1877, în acelaşi an fiind, pentru scurt timp, şi primar al Capitalei. Un tip neobosit, nu?
Orfan de tată la 13 ani
Fiu al spătarului Alexandru Rosetti și al Elenei Obedeanu, C.A. Rosetti a rămas fără sprijinul părintelui la doar 13 ani, fiind crescut și educat de mamă și de fratele mai mare, postelnicul Dimitrie, bărbat rafinat cultural, faimos în epocă pentru memoria sa fantastică. De altfel, Dimitrie avea să fie modelul fratelui mai mic, Constantin Alexandru, atât în viața personală, cât și în activitatea politică.
Caricaturi ale iubirii
La 13 decembrie 1844, C.A. Rosetti își pierdea și mama, pe devotata Elena, prilej pentru tulburătoare reflecții: „Nenorocirea cea mai mare care cade pe om este când pierde pe mama sa, căci numai atunci omul pierde într-adevăr, pentru că pierde singura fericire ce are pe pământ, aceea de a fi iubit, fiindcă numai mama iubește, toate celelalte iubiri fiind doar niște copii, niște caricaturi ale iubirii. Știu că pentru toată viața o să am astă durere, mai cu seamă că omul abia după ce pierde simte și mai bine ce avea”.
„207 ani s-au împlinit pe 2 iunie 2023 de la nașterea lui C.A. Rosetti (și 138 de ani de la moartea sa, pe 8 iunie)
„C.A. Rosetti a fost lider al facțiunii progresiste a partidului liberal, primar al Bucureștiului, președinte al Camerei Deputaților, vestitor, în această calitate, al Independenței de la 1877”, Paul Cernat, istoric literar
„Femeile o să-mi fure capul. La mine geniul este în inimă, iar nu în cap”, C.A. Rosetti, una dintre personalitățile de marcă ale României
„C.A. Rosetti a fost doar incidental scriitor. Când însă a fost, a lăsat urme”, Paul Cernat, istoric literar
