x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Carte 150 de ani de la debutul literar al lui Mihai Eminescu, în revista "Familia" cu poezia "De-aş avea... "

150 de ani de la debutul literar al lui Mihai Eminescu, în revista "Familia" cu poezia "De-aş avea... "

24 Feb 2016   •   09:15
150 de ani de la debutul literar al lui Mihai Eminescu, în revista "Familia" cu poezia "De-aş avea... "

Primele încercări de poezie ale lui Mihai Eminescu datează din ianuarie 1866, când a debutat cu poezia "La mormântul lui Aron Pumnul", pe care a semnat-o M. Eminovici, închinată memoriei profesorului său şi apărută în broşura scoasă la moartea acestuia, "Lăcrămioarele învăţăceilor gimnăziaşti den Cernăuţi la mormântul prea iubitului lor profesor Arune Pumnul".

În acelaşi an începe colaborarea la revista "Familia", din Pesta, a lui Iosif Vulcan, care are meritul de a-l fi descoperit pe viitorul mare poet. Adevăratul debut în poezie are loc la 25 februarie 1866, la vârsta de 16 ani, în nr. 6/1866 (25 febr.-9 mart.) al revistei, când directorul acesteia îi va publica prima poezie, "De-aş avea... ", semnată pentru întâia oară Mihai Eminescu (numele fiind schimbat de I. Vulcan din Eminovici în Eminescu).

Începând cu 1866 şi până în primăvara anului 1883, această primă poezie a fost urmată de încă 18, printre care se află: "O călărire în zori", "Din străinătate", "La Bucovina", "Misterele nopţii", "Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie", "La Heliade", "La o artistă", "Amorul unei marmure", "Junii corupţi", "Pe lângă plopii fără soţ... ", "Şi dacă... ", "Din noaptea... ".

O primă culegere din opera poetică eminesciană şi singurul volum de poezii tipărit în timpul vieţii lui M. Eminescu, care a marcat consacrarea sa definitivă ca mare poet, a apărut la 21 decembrie 1883. Volumul "Poesii" a fost tipărit de Editura Librăriei, Socecu&Comp - Bucureşti, într-o frumoasă ţinută grafică, cu un portret al poetului şi cu o scurtă prefaţă a lui Titu Maiorescu, cel care a îngrijit această primă ediţie a poeziilor eminesciene. Cartea cuprinde 307 pagini, cu gravuri în capul filelor.

Este singurul volum de poezii publicat în timpul vieţii marelui poet, alte două ediţii fiind publicate în 1885 şi în 1888. Cartea a fost tipărită în lipsa autorului din ţară, acesta fiind internat într-un sanatoriu în Germania, în 1883 apărând primele semne ale bolii care-l va răpune în cele din urmă. AGERPRES

×