7 crime la Roma

Guillaume Prevost este un profesor de istorie din Franţa, dar şi un apreciat autor de thrillere, cu subiecte din domeniul în care s-a specializat. Romanul său "7 crime la Roma" demonstrează din plin înzestrarea sa de a transforma întâmplări din trecut în episoadele unei naraţiuni verosimile, cu mult suspans.

Suntem la 20 decembrie 1514 în Cetatea Eternă. Pe Columna lui Marc Aureliu este descoperit un cadavru fără cap. Peste câteva zile, în For, pe o scară de lemn sprijinită de Columna lui Focas - un alt trup fără viaţă. După un timp, e rândul Columnei lui Traian să devină o scenă a crimei. Dacă ar fi să folosesc titlul unuia dintre romanele mele, aş numi cele trei crime, ca şi celelalte care urmează în carte - "crime sofisticate".

Papa Leon al X-lea devine îngrijorat. Nu are nevoie de astfel de evenimente chiar de sărbători, mai ales că scaunul pontifical îi este ameninţat şi din alte pricini. Tensiunea în oraş creşte, mulţimile se agită pe străzi, perspectiva existenţei unui ucigaş în serie fiind cumplită.

Pe urmele asasinului misterios se aventurează un tânăr învăţăcel în ale medicinei - Guido Sinibaldi. Îl are ca mentor pe messer Leonardo Da Vinci, faimosul pictor, sculptor, inginer, matematician, constructor de maşinării minunate, vestit pentru faptul că se apucă de multe lucruri, dar nu are răbdarea să le ducă la bun sfârşit. Portretul său e creionat cu admiraţie, din tuşe simple şi convingătoare.

Guido face munca de teren, colectând indiciile, iar genialul său protector le interpretează cu multă fineţe. Ancheta celor doi este însă şi un prilej de a aduce la rampă o faună pestriţă din acel secol: meşteri de măşti, pictori dornici de celebritate, băieţi care se prostituează, codoşi, pederaşti, tipografi. Cercetările îi poartă prin locuri rău famate, dar şi prin palate cu marmură rară, cu oglinzi aurite, unde se organizează sindrofii la care participă cardinali, bancheri, ambasadori, artişti, curtezane, ofiţeri din Garda elveţiană.

Printre ei - Rafael, pictorul oficial al Papei. Mâncărurile de la ospeţele grandioase sunt rafinate - fazan în foitaj, tarte cu privighetori. Biblioteca Vaticanului este descrisă şi ea cu o minuţie care nu-i alungă misterul. În general, modul în care este înfăţişat decorul dezvăluie o documentare deosebită, ca de altfel şi prezentarea hainelor pe care le poartă personajele şi obiceiurile din acele vremuri.

De aceea, cititorul urmăreşte cu interes etapele soluţionării unui caz nebulos, dar se încântă şi de veştile pe care le află dintr-o sursă demnă de încredere, despre o lume de odinioară.

Pentru a se potoli agitaţia din oraş, un inocent este arestat şi condamnat fără probe solide. Execuţia lui stârneşte o şi mai mare confuzie. Teroarea continuă să bântuie oraşul, fiindcă apar alte victime. Roma e bântuită de zvonuri şi intrigi, iar denunţurile îndreaptă investigaţiile pe piste false. Toate conturează un vast complot urzit împotriva Papei, pus la cale de forţe externe, în scopul cotropirii Italiei.

Dar adevărul e cu totul şi cu totul altul. De-abia în final se desluşeşte mesajul pe care asasinul îl lasă la locul faptelor sale: "Eum qui peccat... Deus castigat" - "Acela ce păcătuieşte... Dumnezeu îl pedepseşte". Mesajul unui individ răzbunător şi crud.

Un thriller istoric devine de la început captivant, deoarece ne propune descinderea într-un univers necunoscut şi ne aţâţă astfel curiozitatea. Iar când enigma care trebuie dezvăluită este şi ea pasionantă, succesul n-are cum să nu fie garantat. "7 crime la Roma" are toate atuurile unei cărţi scrise cu plăcere, pentru desfătarea cititorilor.

"Însă, spre marea mea uimire, împăratul nu mai era singur pe armăsar. În spatele său, pe crupa calului, se afla un om cu braţele petrecute după gâtul suveranului. Un om sau ar trebui să spun, mai degrabă, ceea ce mai rămăsese dintr-un om: un trup despuiat, năclăit de sânge şi, în mod înfiorător, decapitat. O spadă scurtă îi fusese înfiptă în spate, ca o săgeată în mijlocul unei ţinte."