Alexandru Odobescu, sarea și piperul boemei aristocratice

Alexandru Odobescu (23 iunie 1834, București - 10 noiembrie 1895, București) s-a născut în familia boierească a generalului Ioan Odobescu, adversar al revoluției de la 1848 (a arestat-o pe Ana Ipătescu…) și unul dintre inițiatorii armatei naționale române. Să-l neuităm!

Deschiderea la masa jocurilor literare o face criticul și istoricul literar Paul Cernat: „Elev la Sfântu Sava (unde e coleg cu Theodor Aman și Alexandru Sihleanu), apoi la Paris, unde intră în contact cu pașoptiștii exilați și devine apoi student la Sorbona, junele Alexandru Odobescu își formează o cultură prodigioasă (în istorie, arheologie, estetică ș.a.m.d.). Întors în țară, ocupă poziții de jurist și funcționar public. La Paris scoate, împreună cu Gh. Crețeanu, revista Junimea română, unde debutează publicistic (în 1851) cu articolul Muncitorul român. Căsătoria din 1858 cu Alexandra (Sașa) Prejbeanu, fiica naturală a lui Pavel Kiseleff și descendentă pe linie maternă din prinții ruși Bagration, îl plasează și mai bine în elita socială. Tipărește câteva scrieri în România literară a lui Alecsandri (Întoarcerea în țară pe Dunăre), Odă României ș.a., apoi publică în Românul (1857) și Revista Carpaților (1860) nuvelele istorice Mihnea-Vodă cel Rău și Doamna Chiajna (sub titlul Scene istorice din cronicile românești), în maniera lui Prosper Merimee”.

Reverie erudită și farmec reconstitutiv

În siaj: „Inferioare celor ale lui C. Negruzzi, ele sunt reușite mai ales ca pictură de moravuri și reconstituire de atmosferă. Alte evocări istorice în maniera romantică rămân neglijabile, ca și încercările dramatice. Preocupat de a pune bazele unei literaturi naționale, Alexandru Odobescu editează în 1861 Revista română, unde publică studii de istorie, arheologie, etnografie și folclor, piesa de excelență fiind memorialul-eseu Câteva ore la Snagov, unde reveria erudită și farmecul reconstitutiv se îmbină fericit. Tot aici publică Istoria românilor supt Mihai Voievod Viteazul a lui N. Bălcescu, postumele lui Alecu Russo, romanul Ciocoii vechi și noi al lui N. Filimon, poemele lui Cârlova ș.a. Preocuparea pentru istoria mănăstirilor se concretizează în mai multe cercetări notabile. Devine, pentru scurt timp, ministru al Cultelor și ministru ad-interim la Externe, implicat în controversele secularizării averilor mănăstirești, apoi comisar al Pavilionului românesc la Expoziția universală de la Paris (1867), preocupat de gestionarea imaginii României în străinătate”.

Reformator didactic și filologic

Pe de o parte: „Profesor de arheologie la Literele bucureștene (1874), Odobescu desfășoară (din 1870) o activitate susținută ca membru al Societății Academice Române, apoi la Academia Română, al carei secretar va fi din 1879. Se apropie de cercul Convorbirilor literare; în 1875 ajunge director al Teatrului Național din București, iar din 1891 - director al Școlii Normale Superioare, editor de manuale ș.a. Face călătorii de studii în numeroase țări, conferențiază, publică studii și țese relații. În ultimii săi ani, secretar de legație în capitala Franței, pendulează între București și Paris, unde stăteau soția și fiica sa Ioana. Traducător pasionat din literatura antică, reformator didactic și filologic în acord cu agenda antilatinistă a junimiștilor, revizuiește în spirit antietimologist dicționarul lui Massim și Laurian. Istoricul literar a scris studii despre Psaltirea lui Coresi și poeții Văcărești, a adaptat texte medievale din tradiția europeană etc.”.

Savant-magician

Pe de altă parte: „Activitatea de arheolog preocupat de preistorie, de istoria veche și de cea medievală e remarcabilă, ca și cea de istoric al artei românești vechi și moderne sau de cercetător al literaturii populare din țările est-europene, iar cercetările monografice publicate în Franța despre legendarul Tezaur de la Pietroasa (pierdut de România prin mutarea la Moscova) oferă un spectacol fascinant, deși nu întotdeauna creditabil. Influențată de Winklemann, Istoria arheologiei nu e doar o lucrare de erudiție, ci și o splendidă proză savantă, de artist enciclopedic înrudit cu Ghica și Hasdeu, prefigurându-l în anumite privințe pe G. Călinescu. O bijuterie literară și o scriere-fanion e falsul tratat de vânătoare Pseudokynegeticos, compus sub pretextul unei replici epistolare la Manualul vânătorului al amicului C. Cornescu. Aici, fascinația pentru spațiul Bărăganului se împletește cu focurile de artificii ale unui neoclasicism jucăuș și galant, trecut prin alambicurile istoriei esteticii, filologiei, artei și folclorului, într-un spectacol intertextual pus în scenă de un savant-magician”.

O capodoperă a literaturii noastre epistolare

În preajma concluziei: „Dincolo de multilaterala activitate științifică, Odobescu a fost un artist al cuvântului și un voluptuos al erudiției, un estet decadent și un dandy clasicizat, cu gust pentru boema aristocratică. Iubitor al sexului frumos, ajuns bolnav de gută, s-a sinucis printr-o supradoză de morfină din cauza unei legături ilicite și nefericite cu o femeie mai tânără cu 30 de ani (Hortensia Keminger, moartă în 1953, a fost soția dramaturgului Alexandru Davila și a lui D. Racoviță, șeful de cabinet al lui Titu Maiorescu). Corespondența sentimentală în limba franceză, de o întindere deconcertantă (ea însăși parte a unei corespondențe de mii de pagini - savantă, de călătorie ș.a.), e o capodoperă a literaturii noastre epistolare din toate timpurile”.

Citește pe Antena3.ro

După ce a primit doar 12 turiști ruși în noua lui stațiune de la mare, Kim Jong Un s-a supărat și a închis-o pentru străini

Nevasta-pețitor

Un capitol deosebit din biografia lui Odobescu (propus tot de Paul Cernat): „Potrivit lui Florentin Popescu (O istorie anecdotică a literaturii române, Editura Saeculum I.O., București, 1995), I. L. Caragiale a reconstituit, în două numere succesive ale Gazetei poporului, din săptămâna ce a urmat dispariției lui Alexandru Odobescu, momentele premergătoare actului fatal al sinuciderii. Nu știm cât ficționalizează marele dramaturg, dar el relatează scena întâlnirii dintre soția lui Odobescu, Sașa, și mama Hortensiei Keminger, în termeni ce ar fi putut inspira un sujet pentru reprezentarea unei piese bulevardiere. Ce urmează în ultimul capitol al vieții acestui oacheș Apollon muntenesc (precum bisoceanul) este - la modul cinic spus - cel mai plăcut pentru cititor și poate intra în rândul scenelor istorice. În rol de pețitoare, Sașa Odobescu ar fi cerut mamei, pentru soțul ei, mâna fiicei (mai tânără cu trei decenii decât el), urmând ca, în cazul unui răspuns pozitiv, credincioasa soție să divorțeze și să ia calea călugăriei. Nici că se poate exemplu mai bun de iubire conjugală!”.

În plasa unei femei nedemne

Tot aici: „Dacă este să dăm crezare celor relatate de autorul piesei D’ale carnavalului, Odobescu s-ar fi aflat ascuns, în tot acest timp, într-o cameră alăturată, de unde a putut să asculte toată discuția. A fost un pețit ce s-a ales cu proferarea de expresii jignitoare la adresa tomnaticului aspirant din partea posibilei viitoare soacre și, nemaisuportând cele auzite, acesta ar fi ieșit indignat din ascunzătoare. După ce ar fi rostit și el câteva cuvinte deloc protocolare, ar fi plecat în grabă, decis să se sinucidă. Și astfel, cea mai bună confidentă a lui Odobescu, Sașa, despre care Caragiale spune că reprezintă o sublimă figură de sfântă martiră, nu a mai luat drumul mănăstirii, rămânând să fie o neconsolată văduvă. După cum se poate conchide, viața lui Odobescu nu s-a desfășurat egală, fără evenimente, Hortensia Keminger devenind pentru destinul său o muiere capeșă și dăunoasă - dacă este să utilizez termenii prin care o caracterizase prozatorul pe Doamna Chiajna. Sinuciderea a fost provocată nu de perspectivele unei iubiri irealizabile, ci de revelația faptului că a căzut și s-a zbătut, vreme de aproape cinci ani, în plasa unei pasiuni pentru o femeie nedemnă (adevăratul mormânt al inteligenței, al iluziilor, ba chiar și al vieții mele)”.

191 de ani se împlinesc în 23 iunie 2025 de la nașterea lui Alexandru Odobescu.

„Dincolo de multilaterala activitate științifică, Odobescu a fost un artist al cuvântului și un voluptuos al erudiției, un estet decadent și un dandy clasicizat, cu gust pentru boema aristocratică”, Paul Cernat, istoric literar

„Fascinația pentru spațiul Bărăganului se împletește cu focurile de artificii ale unui neoclasicism jucăuș și galant, trecut prin alambicurile istoriei esteticii, filologiei, artei și folclorului, într-un spectacol intertextual pus în scenă de un savant-magician”, Paul Cernat

„O bijuterie literară și o scriere-fanion e falsul tratat de vânătoare Pseudokynegeticos, compus sub pretextul unei replici epistolare la Manualul vânătorului al amicului C. Cornescu”, Paul Cernat

„Iubitor al sexului frumos, ajuns bolnav de gută, Alexandru Odobescu s-a sinucis printr-o supradoză de morfină din cauza unei legături ilicite și nefericite cu o femeie mai tânără cu 30 de ani (Hortensia Keminger)”, Paul Cernat

››› Vezi galeria foto ‹‹‹