x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Carte Artmark, prezent pentru prima dată la Bookfest cu o expoziție de cărți rare din colecția criticului literar Șerban Cioculescu

Artmark, prezent pentru prima dată la Bookfest cu o expoziție de cărți rare din colecția criticului literar Șerban Cioculescu

de Magdalena Popa Buluc    |    25 Mai 2023   •   11:00
Artmark, prezent pentru prima dată la Bookfest cu o expoziție de cărți rare din colecția criticului literar Șerban Cioculescu

Casa de Licitații A10 by Artmark participă, pentru prima dată, la Salonul Internațional de Carte Bookfest – un eveniment de referință pentru iubitorii de literatură și colecționarii de carte. Noutatea celei de-a XVI-a ediții, care se va desfășura în perioada 24-28 mai, o reprezintă colecția de carte rară, dar și de obiecte de artă și atmosferă, ce provin din biblioteca personală a celebrului critic literar Șerban Cioculescu, reconstituind spațiul dedicat Artmark într-un cadru de epocă.

În ediția din acest an, Casa Artmark atrage atenția participanților un exemplar rarisim al Evangheliarului lui Macarie, tipărit la Târgoviște, pe atunci capitala Țării Românești, în 1512, în timpul domnitorului Neagoe Basarab. Evangheliarul lui Macarie (zis și „Biblia lui Macarie”) este una dintre primele trei tipărituri de carte apărute pe teritoriul României, totodată una dintre cele mai vechi și importante cărți pentru întreaga ortodoxie răsăriteană și europeană. Opera a fost imprimată la mânăstirea Dealu de lângă Târgoviște unde ieromonahul Macarie fusese instalat ca tipograf de predecesorul lui Neagoe Basarab, domnitorul Radu cel Mare. Evangheliarul cuprinde fragmente din Evanghelii, rânduite pentru a fi citite în cadrul liturghiei sau al altor slujbe în cadrul ritualului din biserică, aranjate în funcție de ziua și săptămâna în care trebuiau înfățișate credincioșilor. În România se mai păstrează un singur exemplar al acestei tipărituri rarisime, în colecția Bibliotecii Academiei Române.

Cea de-a doua apariție deosebit de rară și valoroasă în expoziția organizată de Artmark este prima carte scrisă în limba română – „Carte românească de învățătură” (zisă și „Cazania lui Varlaam”) de la 1643. Piesa de colecție, știută în doar câteva exemplare în muzeele și bibliotecile publice, adusă în fața vizitatorilor Bookfest, reprezintă un monument-reper de civilizație românească și, deopotrivă, o operă de artă. Ediția princeps a fost editată de mitropolitul Varlaam și tipărită în tipografia domnească de la Mănăstirea „Trei Ierarhi”, în timpul domnitorului Vasile Lupu. „Cazania lui Varlaam”, capodoperă a culturii românești medievale, reluată în nenumărate ediții încă din epocă, este una dintre cele mai citite cărți din trecutul nostru, iar astăzi este considerată piesă muzeală, de colecție.

 Șerban Cioculescu, cunoscut ca unul dintre cei mai influenți critici literari români, a lăsat în urmă o bogată moștenire culturală prin munca sa dedicată studiului și promovării literaturii române. Biblioteca sa personală a fost considerată un tezaur cultural, iar acum, prin intermediul Casei Artmark, o parte din această colecție valoroasă este expusă publicului la Bookfest. Colecția de piese rare ce provin din patrimoniul Șerban Cioculescu cuprinde două icoane extrem de rare: icoana pe glajă „Adam și Eva”, inspirată de o gravură realizată în Mărginimea Sibiului, în atelierul familiei Ioan Costea Verman, la jumătatea secolului al XIX-lea, dar și icoana „Răstignirea Domnului”, realizată în prima jumătate a sec. XIX de zugravul Ioan Pop în Făgăraș. Mai mult, în premieră, își face apariția, în cadrul expoziției, și faimoasa reprezentare a lui Mihai Viteazul într-o gravură realizată de Egidius Sadeler cel Tânăr de la Praga, angajat de Rudolf al II-lea ca artist al Curții Imperiale. Piesa extrem de rară, ce provine tot din colecția Șerban Cioculescu, a fost realizată după natură, gravorul Sadeler cu Tânăr întâlnindu-l pe Mihai Viteazul la Praga.

Expusă la Bookfest, în cadrul aceleiași expoziții, va fi și ultima fotografie cunoscută a poetului național Mihai Eminescu, realizată după clișeul lui Jean Bielig, la Botoșani. Piesa a fost făcută cu doi ani înaintea morții poetului, la insistențele surorii sale Aglaia, venită de la Cernăuți la Botoșani, unde se afla și Eminescu, bolnav, în casa celeilalte surori, Henrietta, care îi purta de grijă. Fotografia convenea imaginarului unei epoci în care Eminescu era considerat filozoful romantic exemplar, dispărut în nebunie și mizerie, arătându-se cu o figură stinsă, obosită, de bolnav incurabil. Fotografia poartă pe verso o însemnare olografă redactată cu cerneală roșie, probabil scrisă de criticul literar Șerban Cioculescu, care reconstituie istoria fotografiei. Acest exemplar unic aduce în prim plan nu doar valoarea literară a piesei, ci și perspectiva criticului de elită asupra acestui clasic al literaturii române. De la poetul național Mihai Eminescu ne-au rămas patru fotografii autentice și recunoscute de specialiști, cele realizate de fotografii Jan Tomás la Praga în 1869, Franz Duschek la București în 1878, Nestor Heck la Iași în 1884 și Jean Bielig la Botoșani în 1887-1888.

O altă fotografie rarisimă ce va apărea în expoziție este cea a poetului Vasile Alecsandri, realizată de cel mai important fotogral al Iașiului, Nestor Heck. Exemplarul a fost realizat în jurul anului 1880, purtând în partea inferioară o dedicație olografă a poetului către o familie de prieteni francezi. Raritatea extremă provine din colecția criticului literar Șerban Cioculescu, iar semnătura și dedicația lui Vasile Alecsandri oferă piesei un caracter unic.

Alături de piesele rare din colecția lui Șerban Cioculescu și cărțile-monument, care prezintă atât o valoare intrinsecă datorită rarității lor, cât și o încărcătură emoțională datorită istoriei lor în patrimoniul criticului literar, vizitatorii vor avea ocazia să admire și să se pozeze alături de o sculptură realizată din cărți. Instalația, intitulată simbolic Bookurescu, va deveni, probabil, un punct de atracție important în cadrul evenimentului Bookfest. Impresionanta sculptură din cărți de artă, publicate de-a lungul vremii de Artmark, este rezultatul talentului și imaginației artistei Miruna Cojocaru, fiind o compoziție complexă ce va surprinde privitorii prin abilitatea de a transforma obiecte tradiționale precum cărțile într-o formă tridimensională, oferind o experiență vizuală inedită.

Expoziția de obiecte de colecție ce provin din patrimoniul criticului literar Șerban Cioculescu poate fi găsită în cadrul Salonului Internațional de Carte Bookfest, ediția XVI, în perioada 24-28 mai, Romexpo, Pavilionul B2, spațiul B06.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

×