x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Carte Bookfest 2023/ Dezbatere: Elena Ferrante, o scriitoare ascunsă în spatele operei

Bookfest 2023/ Dezbatere: Elena Ferrante, o scriitoare ascunsă în spatele operei

de Magdalena Popa Buluc    |    26 Mai 2023   •   18:45
Bookfest 2023/ Dezbatere: Elena Ferrante, o scriitoare ascunsă în spatele operei

Duminică, 28 mai, începând cu ora 13.30, la Scena Arena din cadrul Bookfest 2023 va avea loc o dezbatere având ca temă cărțile Elenei Ferrante, cel mai cunoscut nume din literatura italiană actuală. „Elena Ferrante, o scriitoare ascunsă în spatele operei” este motto-ul evenimentului, la care iau parte scriitoarea Alina Purcaru și bloggerul de carte Steluța Jalia, moderatoare fiind criticul și managerul cultural Nona Rapotan.

Dezbaterea este organizată de Editura Pandora M, sub umbrela proiectului „Italia – țară invitată de onoare a Salonului de carte Bookfest, ediția a XVI-a”. Editura Pandora M este casa editorială care a publicat în traducere în România toate cărțile Elenei Ferrante, una dintre prozatoarele contemporane cele mai puternice, o stilistă desăvârșită, cu o intuiție artistică ieșită din comun, o autoare extrem de iubită și de cititorii din România.

 

Încă de la apariția romanului Prietena mea genială, care deschide Tetralogia Napolitană, faima Elenei Ferrante a crescut enorm, transformându-se în așa-numită „Febră Ferrante“. Intuițiea artistică ieșită din comun a misterioasei autoare a câștigat admirația mai multor scriitori celebri – Jhumpa Lahiri, Elizabeth Strout, Claire Messud – și a unor critici importanți precum James Wood, John Freeman sau Eugenia Williamson. Dar, fără îndoială, primirea cea mai călduroasă a avut-o din partea cititorilor, care au descoperit o autoare ce le vorbește într-un stil plin de frumusețe și de forță despre sentimentul de apartenență, despre relațiile umane, dragoste, familie și prietenie. La Editura Pandora M au apărut toate volumele Tetralogiei Napolitane: Prietena mea genialăPovestea noului numeCei care pleacă și cei ce rămân și Povestea fetiței pierdute, romanele Fiica ascunsăIubire amarăZilele abandonului și Viața mincinoasă a adulților, volumul de interviuri, eseuri și confesiuni Frantumaglia, volumul de articole Invențiile ocazionale, precum și cartea pentru copii Noaptea pe plajăPovestea fetiței pierdute a fost nominalizată la Man Booker Prize (2016) și a primit Medalia de Aur pentru ficțiune în cadrul Independent Publisher Book Awards (2016). Tetralogia Napolitană este ecranizată de HBO sub forma unui miniserial. Cea mai recentă adaptare este cea a romanului Fiica ascunsă, debutul în regie al actriței Maggie Gyllenhaal, ecranizare nominalizată la cele mai importante premii în cinematografie ale anului 2022, ce reunește nume importante ale cinematografiei, precum Olivia Colman, Dakota Johnson, Peter Sarsgaard, Jessie Buckley sau Paul Mescal.

 

„Alegerea autoarei Ferrante de a rămâne un mister este una morală, este un protest în fața mașinăriei luate de bună, care obligă scriitorul la prostituție: această alegere trebuie privită și înțeleasă exclusiv în contextul operei lui Ferrante, în special al tetralogiei napolitane, unde subiectivitatea feminină este pusă între patru oglinzi, într-o mașinărie speculară (post)re­nascentistă demnă de un Athanasius Kircher. Dispariția persoanei autorului în spatele cărților care disecă misterul subiectivității: da, discreția este un instrument, dar poate fi cel mult pînza albă pe care se așază desenul și culorile”, declara într-un articol publicat în săptămânalul Observator cultural scriitorul Bogdan-Alexandru Stănescu, coordonatorul colecției Anansi. World Fiction.

 

 

ANANSI. World Fiction este cea mai recentă colecție dedicată traducerilor din literatura universală de pe piața de carte din România. Proiectul editorial, coordonat de scriitorul și editorul Bogdan-Alexandru Stănescu, a fost lansat la finalul lunii septembrie 2020. Așezată sub semnul lui Anansi, zeul african al poveștilor, colecția ANANSI. World Fiction include cinci serii: Anansi. Contemporan – dedicată literaturii actuale, Anansi. Clasic – un spațiu al clasicilor secolului XX, Anansi. Mentor – ce reunește eseuri literare, Anansi. Ego – seria dedicată memorialisticii și Anansi. Blues – seria poeziei.

 

Ediția din acest an a Salonului Internațional de Carte Bookfest are loc în perioada 24-28 mai, în Pavilionul B2 al Complexului expozițional Romexpo. Programul de vizitare este următorul: miercuri, 24 mai: 10.00-20.00; joi, 25 mai: 10.00-20.00; vineri, 26 mai: 10.00-21.00; sâmbătă, 27 mai: 10.00-21.00; duminică, 28 mai: 10.00-20.00. Accesul publicului este gratuit.

 

 

 

×