x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Câmpul cu iarbă neagră de Belinda Bauer – Colecţia Thriller

0
27 Apr 2012 - 21:00
Câmpul cu iarbă neagră de Belinda Bauer – Colecţia Thriller

Traducere din limba engleza de Valentin Vidu

Baiatul vrea adevarul... Criminalul vrea sa se distreze...

Steven Lamb, un baiat de doisprezece ani, sapa gropi in Parcul National Exmoor, in cautarea cadavrului unchiului sau, necunoscut, disparut la varsta de unsprezece ani. Bunica lui Steven este convinsa ca fiul ei nu e mort si inca il mai asteapta sa se intoarca acasa, in timp ce familia se destrama in jurul ei. Iar Steven este hotarat ca, aducand bunicii oasele fiului ucis, sa refaca legaturile dintre ei si sa dea un sens lumii din jurul sau.

O scrisoare trimisa de copil presupusului ucigas al unchiului sau declanseaza un joc periculos intre un copil disperat si un criminal in serie aflat in inchisoare, care se plictiseste. Un joc care va avea mult mai multe consecinte terifiante decat isi putuse imagina Steven vreodata...

Autor

Belinda Bauer este o scriitoare britanica de thriller. A crescut in Anglia si in Africa de Sud, iar in prezent traieste in Tara Galilor. A lucrat ca jurnalist si scenarist de televiziune si film (cu un premiu BAFTA pentru scenariul la The Locker Room) si este interesata de psihologie, de sport si de toate tipurile de jocuri de noroc.

Campul cu iarba neagra este romanul ei de debut. A primit premiul Gold Dagger pentru cel mai bun thriller in 2010, din partea Crime Writers’ Association si a fost publicat in 17 tari.

Fragment

“Picura, si Exmoor (parc national la canalul Bristol, pe coasta de sud-vest a Angliei, fosta padure regala si domeniu de vanatoare, numit dupa raul Exe, principala apa curgatoare care traverseaza aceasta regiune mlastinoasa de deal - n.tr.) era plin de ferigi murdare, iarba uscata si aspra, orz salbatic si buruieni de anul trecut, atat de negru de parca un fluviu de foc ar fi parjolit totul in cale, luand copacii cu el si lasand mlastina rece si lipsita de aparare in fata iernii. Burnita estompa orizontul, unind cerul cu pamantul, intr-un cocon gri, in jurul singurului reper vizibil, un pusti de doisprezece ani, imbracat cu pantaloni negri, impermeabili, pe care siroia apa, dar fara nimic pe cap, singur, cu o cazma.

Ploua de trei zile, dar radacinile buruienilor, ale ierbii negre si ale orzului salbatic, rasucite adanc in pamant, tot nu lasau cazmaua sa intre. Expresia de pe fata lui Steven nu se schimba. Infipse lama din nou, simtind cu satisfactie impactul pana in subsuori. De data asta, scoase o brazda, o taietura subtire facuta de mana omului in imensul bandaj al naturii din jurul lui.

Inainte ca Steven sa taie urmatoarea brazda, prima fanta ingusta se umplu cu apa si disparu.

In Shipcott, trei baieti mergeau alene prin ploaie, cu mainile infipte adanc in buzunare, cu glugile trase pe ochi si chirciti, de parca abia asteptau sa scape de rafale. Dar nu aveau unde sa se grabeasca, asa ca rataceau de colo-colo, razand si injurand zgomotos pe orice tema, doar ca sa-si semnaleze prezenta si sa arate ca inca au asteptari.

Era o strada ingusta si intortocheata, iar turistii care treceau vara pe-acolo zambeau vazand terasele colorate de pe malul marii, cu usile care dadeau direct in drum si obloanele lor vechi. Dar ploaia facea din casele vopsite in galben, roz si azuriu o amintire palida a razelor de soare si un refugiu doar pentru cei prea tineri, prea batrani sau prea saraci ca sa plece.

Bunica lui Steven se uita linistita pe geam.

isi incepuse viata cu numele de Gloria Manners. Apoi a devenit sotia lui Ron Peters. Dupa care, mama lui Lettie si, ulterior, mama lui Lettie si a lui Billy. A fost apoi, mult timp, sarmana doamna Peters. Acum era bunica lui Steven. Insa, in adancul fiintei ei, va fi intotdeauna sarmana doamna Peters. Nimic nu putea schimba acest lucru, nici macar nepotii.

Fereastra era stropita pana la jumatate de picaturi de ploaie. Cei de peste drum aprinsesera deja luminile. Acoperisurile erau la fel de diferite ca si zidurile. Unele erau inca imbracate in tigla veche, acoperita de muschi. Altele, din ardezie, reflectau cerul apos. Deasupra acoperisurilor, varful dealului, rotunjit, abia se vedea prin ceata de la distanta aceea. Din camera calduroasa din fata, cu incalzire centrala si cu ceainicul fluierand in bucatarie, arata chiar inofensiv.

Cel mai scund dintre baieti lovi fereastra cu palma, iar bunica lui Steven se retrase speriata.

Baietii izbucnira in ras si o rupsera la fuga, desi nimeni n-avea de gand sa se ia dupa ei.

– Baba bagacioasa! striga unul peste umar, insa, cu glugile lor trase pe ochi, n-ai fi putut sa-ti dai seama care fusese.

– Ce-a fost asta? intreba Lettie, intrand in fuga, ingrijorata, cu rasuflarea intretaiata.

Dar bunica lui Steven se asezase deja din nou la fereastra, ca intotdeauna. Nu se intoarse spre fiica sa.

– Ceaiul e gata? o intreba ea.

Steven se indeparta de mlastina, cu hanoracul aruncat pe umar, cu tricoul transpirat din cauza efortului. Poteca taiata printre ierburi de generatii intregi care trecusera pe acolo era plina de noroi. Se opri, cu cazmaua ruginita aruncata pe celalalt umar, ca o pusca, si privi in jos, spre sat. Felinarele stradale erau deja aprinse, iar Steven se simtea ca un inger sau ca un extraterestru, observand de sus intunecimea locuintelor, detasat de vietile marunte ale celor care traiau acolo. Se lasa in jos, instinctiv, in momentul in care vazu cele trei glugi fugind la vale pe strada uda.

Ascunse cazmaua dupa o piatra, langa parleaz. Era ruginita, dar tot ar fi putut s-o ia cineva, iar acasa nu avea cum s-o duca. Ar da nastere unor intrebari la care nu ar putea sau nu ar indrazni sa raspunda.

Strabatu pasajul ingust care ducea in dreptul casei. Acum ii era frig si tremura, in timp ce isi scotea pantofii sport, ca sa ii spele sub robinetul din gradina. Fusesera albi candva, cu dungi albastre. Mama lui si-ar fi iesit din minti, daca i-ar fi vazut asa. ii freca cu degetele si stoarse tot noroiul din ei, pana cand incepura sa para doar murdari, apoi ii scutura cu putere. Stropi de murdarie improscara zidul casei, dar ploaia il spala repede. Ciorapii gri, pentru scoala, erau grei si imbibati cu noroi. ii scoase si ramase in picioarele goale, reci si albe.

– Esti ud leoarca, ii spuse mama lui, privindu-l din spatele usii, trasa la fata, cu ochii ei de un albastru-inchis, linistiti ca o mare nordica. Ploaia ii stropea parul castaniu, legat in coada, la spate. isi trase capul inauntru, sa nu se ude.

– Nu mi-am dat seama cum a trecut timpul.

– Unde ai fost?

– Cu Lewis.

Nu era neaparat o minciuna. Fusese cu Lewis, imediat dupa ore.

– Ce ati facut?

– Nimic. stii tu...

– Ar trebui sa vina acasa direct de la scoala, o auzi pe buni, din bucatarie.

Mama se uita suparata la hainele ude ale baiatului.

– Pantofii astia erau noi de Craciun.

– imi pare rau, mama.

Lua o fata spasita. Functiona de cele mai multe ori.

– Ceaiul e gata, spuse ea, oftand.

Steven infuleca pe cat de repede indrazni si pe cat de mult putu. Lettie statea langa chiuveta si fuma, scuturand scrumul inauntru. in fosta lor casa, inainte sa vina sa locuiasca la buni, mama lui statea la masa cu el si cu Davey. Manca. Vorbea. Acum strangea mereu din buze, chiar si cand nu fuma.

Davey lingea ketchupul de pe cartofi si ii punea apoi deoparte, cu grija, pe marginea farfuriei.

Buni taia bucati mici din snitelul ei de peste, cercetandu-le suspicioasa inainte sa le manance.

– Are ceva, mama? o intreba Lettie, scuturand scrumul cu un gest exagerat.

Steven o privi agitat.

– Oase.

– Este file. Asa scrie pe cutie. File de cambula.

– intotdeauna le mai scapa cateva. Trebuie sa fii foarte atent.

Urma o tacere lunga, in care Steven se auzi cum mesteca.

– Mananca-ti cartofii, Davey.

– Sunt uzi, spuse el si se stramba.

– Trebuia sa te gandesti la asta inainte sa-i lingi, nu? Nu asa trebuia?

Cand repeta intrebarea, Steven se opri din mestecat, iar furculita bunicii zgarie farfuria.

Lettie se duse langa Davey si lua un cartof umed.

– Mananca-l!

Davey clatina din cap, iar buza de jos incepu sa-i tremure.

– Sa lase mancarea in farfurie... Copiii din ziua de azi habar n-au de ce au venit pe lume, murmura buni, cu naduf.

Lettie se apleca si-l plesni pe Davey cu putere peste coapsa, putin mai jos de pantalonii scurti. Steven vazu cum urma alba lasata de palma se inrosi imediat. il iubea pe fratiorul lui, dar sa vada si pe altcineva, in afara de el, dand de bucluc ii provoca un mic fior de placere, iar acum – uitandu-se cum mama lui se lupta cu Davey, pentru a-l scoate afara din bucatarie si a-l impinge in sus, pe scari, in timp ce copilul plangea si tipa cat il tinea gura – se simtea ca si cum i s-ar fi facut un serviciu: acela de a fi scutit de furia abia stapanita a mamei sale. Doar bunul Dumnezeu stia ca isi varsa destul de des nervii pe el, din cauza bunicii. Dar aceasta era o dovada in plus pentru ceea ce spera el de ceva timp, si anume ca Davey se facuse deja destul de mare, la cei cinci ani ai sai, ca sa isi suporte partea de disciplinare. Nu era cine stie ce, doar nu era periculoasa, ce dracu’. Mama lui se aprindea repede, iar o pedeapsa impartasita facea cat jumatate din pedeapsa, in ochii lui Steven. Poate chiar cat o evitare a pedepsei.

Buni nu se oprise nici o clipa din mancat, cu toate ca fiecare imbucatura parea sa fie minata.

Desi suspinele lui Davey erau acum inabusite, Steven cauta privirea bunicii, iar aceasta se uita, in sfarsit, la el, oferindu-i ocazia sa isi dea ochii peste cap, ca si cum ar fi impartasit povara copilului neascultator, iar aceasta complicitate i-ar fi apropiat.

– Nici tu nu esti mai breaz, ii spuse ea si se intoarse la pestele ei.

Steven rosi. stia ca era mai breaz! Daca ar fi putut sa-i dovedeasca asta bunicii, totul ar fi fost altfel – simtea acest lucru.

Desigur, era numai vina lui Billy, ca de obicei.

Steven isi tinu rasuflarea. O auzi pe mama lui spaland vasele – clinchetul portelanului sub apa – si pe buni stergandu-le – scartaitul melodios, mai puternic, al farfuriilor luate de pe uscator. Deschise incet usa de la camera lui Billy. Se simtea un miros inchis si dulceag, ca si cum ar fi fost uitata sub pat o portocala. Steven auzi usa inchizandu-se in urma lui.

Draperiile erau trase. Ca intotdeauna. Se asortau cu modelul ecosez, in nuante de albastru, al cuverturii, care contrastau puternic cu maroniul covorului de plus. Pe podea era o statie spatiala Lego, pe jumatate construita, iar, de la ultima vizita a lui Steven, un paianjen mic isi tesuse o panza pe ceea ce parea sa fie un doc de aterizare. Acum statea acolo, la panda, asteptand sa captureze muste-satelit din spatiul intergalactic al dormitorului intunecat.

Pe perete, deasupra patului, atarna un fular albastru-deschis cu alb, culorile echipei Manchester City, iar Steven se simti cuprins de sentimentul acela familiar de mila si de furie, deopotriva, fata de Billy: pana si mort era un ratat.

Uneori, Steven se strecura aici, de parca Billy ar fi putut sa apara din senin, dupa atatia ani, si sa-i sopteasca la ureche secrete si solutii acestui nepot, care traise deja cu un an mai mult decat el.

Steven renuntase de mult la speranta de a mai gasi indicii in viata reala. La inceput, ii placuse sa isi imagineze ca unchiul Billy ar fi putut lasa vreo dovada a faptului ca stia ca va muri, cum ar fi pagina indoita a unei carti din seria Famous Five (numele unei serii de povestiri pentru copii, scrisa de autoarea britanica Enid Blyton. Prima carte, Five on a Treasure Island, a aparut in 1942 – n.tr.), initialele “AA' scrijelite pe noptiera, piesele Lego imprastiate in forma acelor de busola sau vreun X care sa marcheze un anumit loc. Ceva care – dupa ceea ce s-a intamplat – sa fie descoperit si descifrat de un baiat cu spirit de observatie.

Dar nu era nimic. Doar mirosul acela de vechi, de tristete amara si o fotografie infatisand un scolar slabut, cu obraji trandafirii, cu dinti strambi si ochi de un albastru-inchis, aproape complet inchisi, zambind larg. ii luase ceva timp lui Steven pana sa-si dea seama ca fotografia fusese pusa aici mai tarziu, pentru ca nici un baiat care se respecta nu isi pune o fotografie cu el insusi pe noptiera, daca nu apare in ea tinand in brate un peste sau vreun trofeu.

Cu nouasprezece ani in urma, baiatul acesta de unsprezece ani – probabil cam ca el – se saturase de navetele lui spatiale si se dusese sa se joace afara, intr-o seara calda de vara, aparent fara sa stie ca nu avea sa se mai intoarca vreodata sa isi stranga jucariile, sa isi fluture fularul in culorile echipei Manchester City in fata televizorului, intr-o dupa-amiaza de duminica, sau macar sa isi faca patul, pe care mama lui, bunica lui Steven, l-a facut mult mai tarziu.

La ceva timp dupa ora 19.15, cand domnul Jacoby, de la chioscul de ziare, i-a vandut o punga de bomboane, unchiul Billy a iesit din universul imaginar al copilariei si a pasit pe taramul real al cosmarurilor. in cei nici doua sute de metri dintre chioscul de ziare si casa, aceeasi distanta pe care Steven o strabatea in fiecare dimineata si in fiecare seara, catre scoala si inapoi, unchiul Billy pur si simplu disparuse.

Bunica lui Steven asteptase sa se faca ora 20.30 pana sa o trimita pe Lettie afara, sa il caute pe fratele ei, si 21.30, cand deja se lasa intunericul, pana sa iasa ea insasi din casa. in noptile luminoase de vara, copiii ramaneau sa se joace mult peste ora de culcare din timpul iernii. A fost nevoie doar ca Ted Randall, vecinul de peste drum, sa spuna ca ar trebui, poate, sa sune la politie, pentru ca bunica lui Steven sa devina, pentru totdeauna, din “mama lui Billy', “sarmana doamna Peters'.

Sarmana doamna Peters – al carei sot murise intr-un accident stupid, in timp ce mergea pe sapte carari cu bicicleta, pe ruta autobuzului de Barnstaple, cu sase ani in urma – il tot astepta pe Billy sa se intoarca acasa.

La inceput, l-a asteptat la usa. A stat acolo toata ziua, timp de o luna, abia observand-o pe Lettie, care avea pe-atunci paisprezece ani, cum se strecura pe langa ea, sa se duca la scoala, si se intorcea fix la ora 15.50, pentru a nu o ingrijora pe mama ei si mai mult – daca mai era posibil asa ceva.

Cand s-a schimbat vremea, sarmana doamna Peters a asteptat la fereastra, de unde putea sa vada intreaga strada. Arata ca un caine pe timp de furtuna – la panda, cu ochii mari, atenta la fiecare miscare. si cel mai mic zgomot de pe strada ii facea inima sa-i sara din piept. A urmat criza, cand domnul Jacoby, Sally Blunkett sau gemenii Tithecott au devenit atat de asemanatori, incat nici o sfortare a imaginatiei ei nu ii putea impiedica sa arate ca baiatul de unsprezece ani, cu obraji rumeni si par blond, tuns scurt, pantofi sport Nike si o punga de bomboane, pe jumatate goala, in mana.

Lettie a invatat sa gateasca, sa faca curat si sa stea in camera ei, pentru a nu fi nevoita sa o vada pe mama ei tresarind la fiecare miscare de pe strada. Banuise intotdeauna ca Billy era favoritul, iar acum, in lipsa lui, mama sa nu mai avea puterea sa ascunda acest lucru.

Asa ca Lettie s-a aparat singura, la cei paisprezece ani ai sai, ripostand prin furie si rebeliune, speriata si simtind in egala masura lipsa fratelui si a mamei, ca si cum amandoi ar fi fost smulsi de langa ea in acea seara calda de iulie.

Cum putuse unchiul Billy sa nu stie? Steven simti din nou fiorul maniei, uitandu-se prin camera aceea lipsita de viata si de indicii. Cum era posibil sa nu-si dea seama ca urma sa i se intample una ca asta?

La un an dupa disparitia lui Billy, un sofer din Exeter a fost arestat pentru altceva, altundeva.

La inceput, politia abia daca i-a pus cateva intrebari lui Arnold Avery, dupa ce un baiat pe nume Mason Dingle l-a acuzat ca l-ar fi molestat.

Nu era pentru prima data cand Arnold Avery se expunea in fata unui minor, desi, bineinteles, nu asta le-a spus, initial, politistilor. Dar, dupa ce l-a ademenit pe Mason Dingle, in varsta de cincisprezece ani, in duba sa, ca sa ii arate drumul, nu s-a mai putut abtine.

Nici Mason Dingle nu era un necunoscut la politie. Statura sa firava si trasaturile de baiat de cor erau doar o neconcordanta norocoasa pentru el, spaima domeniului Lapwing din Plymouth. Desenele de graffiti, banii obtinuti sub amenintare, intrarile prin efractie erau la ordinea zilei pentru Mason Dingle, iar politia stia ca era doar o problema de timp pana cand smecherul de Dingle avea sa calce pe urmele fratilor sai, urmand traditia familiei, spre o viata petrecuta mai mult in inchisoare. (...)'


 



Mai multe titluri din categorie

Jurnalul vă oferă astăzi o carte-document: ”România cu și fără Antonescu”, de Gheorghe Buzatu

Jurnalul vă oferă astăzi o carte-document: ”România cu și fără Antonescu”, de Gheorghe Buzatu
O imagine asupra evenimentelor care s-au abătut asupra țării noastre în vremuri de foc. Ce am câștigat și ce am pierdut sub comanda Mareșalului? A fost Antonescu criminial de război sau luptător pentru...

Prințul Philip, Duce de Edinburgh, pictor și designer

Prințul Philip, Duce de Edinburgh, pictor și designer
Galerie Foto Punct de referință al familiei regale britanice, plecat dintre noi în urmă cu câteva zile, la vârsta de 99 de ani, Prințul Philip era - puțini știu - și pictor: printre subiectele sale preferate se află,...

Muzeul Naţional Cotroceni aniversează Ziua Internaţională a Monumentelor şi Siturilor, în 18 aprilie 2021

Muzeul Naţional Cotroceni aniversează Ziua Internaţională a Monumentelor şi Siturilor, în 18 aprilie 2021
Muzeul Naţional Cotroceni, situat în Palatul Cotroceni, monument istoric de importanţă naţională, va marca Ziua Internaţională a Monumentelor şi Siturilor, sărbătorită prin decizia UNESCO, în fiecare an, pe ...

Maratonul dramaturgiei israeliene pe scene românești

Maratonul dramaturgiei israeliene pe scene românești
Galerie Foto Parte a proiectului Maratonul dramaturgiei israeliene pe scene românești, Teatrul Evreiesc de Stat prezintă vineri, 16 aprilie 2021, cu difuzare de la ora 18.00, spectacolul Șofer/Pictor, avându-I în...

Radu Jude va fi omagiat la Festivalul La Rochelle Cinéma

Radu Jude va fi omagiat la Festivalul La Rochelle Cinéma
Regizorul și scenaristul Radu Jude va fi omagiat la Festivalul La Rochelle Cinéma (Fema), care va avea loc între 25 iunie și 4 iulie 2021. La cea de-a 49-a ediție a evenimentului din Franța, Radu Jude va...

Jumătatea dispărută sau ce preț are renunțarea la propria identitate

Jumătatea dispărută sau ce preț are renunțarea la propria identitate
Să te reinventezi, să devii persoana care ți-ai dorit dintotdeauna este un lucru de dorit, dar ce se întâmplă când toată această transformare are la bază o minciună? Scriitoarea americană Brit Bennett oferă...

Patru cărţi obligatoriu de avut 

Patru cărţi obligatoriu de avut 
Sunt câteva cărţi care au făcut istorie nu doar în rândul cititorilor, ci şi în rândul criticilor literari. Astăzi vă propune nişte romane premiate cu prestigiosul premiu Pulitzer. Alegerea Sofiei este o...

Ioana Maria Stăncescu, laureată a 'Festival du Premier Roman' de la Chambéry

Ioana Maria Stăncescu, laureată a 'Festival du Premier Roman' de la Chambéry
Ioana Maria Stăncescu, autoarea romanului Tot ce i-am promis tatălui meu este laureata ediției din 2021 a Festival du Premier Roman de la Chambéry, în urma votului a peste 3000 de cititori. Romanul de debut al...

Sărbătorim astăzi Ziua Mondială a Artei

Sărbătorim astăzi Ziua Mondială a Artei
Sărbătorită pentru prima dată în 2012, data de 15 aprilie a fost declarată Ziua Mondială a Artei. O recunoaştere a contribuţiei oamenilor de artă la îmbogăţirea culturii şi spiritualităţii universale....

„La Traviata”, operă în concert, transmisă online de Opera Națională București

„La Traviata”, operă în concert, transmisă online de Opera Națională București
Opera Națională București transmite online opera în concert „La Traviata” de Giuseppe Verdi. Spectacolul din acestă săptămână este un act cultural unic prin concept și calitate, care prezintă iubitorilor...

Femei de Oscar. Cinci actrițe în cursa pentru celebra statuetă

Femei de Oscar. Cinci actrițe în cursa pentru celebra statuetă
Galerie Foto Cine sunt actrițele aflate în competiție și personajele lor   Portretele a două legende ale muzicii, Billie Holiday și Ma Rainey, urmate de o femeie ce se revoltă împotriva abuzurilor făcute de...

PS Claudiu Lucian Pop este noul Episcop de Cluj-Gherla

PS Claudiu Lucian Pop este noul Episcop de Cluj-Gherla
Galerie Foto Preafericitul Părinte Lucian Cardinal Mureșan, Arhiepiscop Major al Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică, după ce a primit consimțământul Sinodului Episcopilor Bisericii Române Unite cu Roma,...

HAYDN-MOZART-BEETHOVEN,  sub bagheta dirijorului vienez SASCHA GOETZEL, LIVE de la SALA RADIO

HAYDN-MOZART-BEETHOVEN,   sub bagheta dirijorului vienez SASCHA GOETZEL,  LIVE de la SALA RADIO
Galerie Foto Apreciatul dirijor vienez SASCHA GOETZEL - care și-a început cariera ca  violonist al celebrei Filarmonici din Viena și este astăzi director artistic onorific al Orchestrei Filarmonice Borusan din Istanbul și...

Când va fi redeschisă celebra catedrală Notre-Dame din Paris

Când va fi redeschisă celebra catedrală Notre-Dame din Paris
Catedrala Notre-Dame din Paris va fi redeschisă în anul 2024, după cum a anunțat ministrul francez al Culturii, Roselyne Bachelot. Totodată, subscripţia publică lansată pentru restaurarea acesteia a permis...

„Mistreţul orb şi alte prevestiri”. O colecţie de poveşti fascinante, de Nicolae Dan Fruntelată. De mâine, cu Jurnalul. „Doar cultura ne poate vaccina împotriva tuturor pandemiilor din lumea asta”

„Mistreţul orb şi alte prevestiri”. O colecţie de poveşti fascinante, de Nicolae Dan Fruntelată. De mâine, cu Jurnalul. „Doar cultura ne poate vaccina împotriva tuturor pandemiilor din lumea asta”
Galerie Foto Jurnalul vă oferă, începând de mâine, o carte specială, cu poveşti în care se împletesc perfect realul cu fantasticul, în stilul marelui scriitor columbian Gabriel Garcia Marquez. L-am provocat pe autorul...
Serviciul de email marketing furnizat de