x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Carte 6 titluri pentru zilele caniculare 

6 titluri pentru zilele caniculare 

de Maria Coman    |    05 Iul 2023   •   06:00
6 titluri pentru zilele caniculare 

Vara în care m-am pierdut Adolescenta Rachel şi prietena ei Caroline pleacă într-o vacanţă care promite să fie de neuitat, pe o insulă exotică şi scăldată de lumina soarelui din Grecia.

Se angajează la cel mai popular bar din zonă şi îl cunosc pe misteriosul Alistair, mâna dreaptă a unui milionar enigmatic pe nume Henry Taylor. Acesta o cucereşte pe Rachel cu farmecul lui matur şi cizelat, dar nimic nu o pregăteşte pentru ceea ce urmează... Un roman diabolic de inteligent și exasperant de original, pentru iubitorii de jocuri de cuvinte, puzzle-uri și povești despre mântuire

 

Gala şi Dali, Povestea unei iubiri 

Emoționanta poveste de dragoste dintre Gala și Salvador Dalí - un cuplu care a depășit toate obstacolele și a decis să trăiască doar pentru iubire și artă. Spania, 1929: Gala își însoțește soțul, poetul Paul Éluard, în orașul pescăresc Cadaqués, unde dorește să cunoască un tânăr artist pe nume Salvador, care urmează să expună în curând la Paris. Dalí, cu zece ani mai mic, o fascinează prin comportamentul lui neconvențional. Pictorul îi deschide ochii asupra lumii lui artistice, deși el însuși ajunge să nu mai aibă ochi decât pentru ea. Iubirea care înmugurește între cei doi nu trece neobservată de Paul, iar acesta îi cere lui Gala să ia o decizie. Cu inima grea, ea hotărăște să se întoarcă la Paris cu soțul și cu fiica sa, dar nu-l poate da uitării pe Salvador.

Păsările se duc să moară în Peru, nuvela care dă titlul volumului, a fost publicată mai întâi în revista franceză Playboy, în 1964, și a stat la baza primului film scris și regizat de Romain Gary, în 1968, avându-i în distribuție pe marii actori Jean Seberg, Maurice Ronet, Pierre Brasseur și Danielle Darieux.

 

Ironice și tragice, cele șaisprezece nuvele reunite în volumul Păsările se duc să moară în Peru sunt o invitație în universul cosmopolit al autorului. Din Peru în souk-urile Istanbulului, dintr-un sat oarecare din România și până în îndepărtatul La Paz, natura umană și mai cu seamă slăbiciunile acesteia devin rând pe rând materia intransigenței sau a indulgenței autorului. Ironia lui Romain Gary și umorul negru, coroziv străbat fiecare pagină și conturează tipologiile umane - aventurierul, naivul, devotatul, încăpățânatul, deziluzionatul, vanitosul, arogantul, ticălosul, obtuzul, odiosul, bruta, optimistul. Cu toții se află fie la granița dintre viață și moarte, fie la cea dintre renunțare și încredere.

 

 

Soţul meu e un străin Anna Bell creionează cu umor, emoție și tact povestea lui Ellie, ce pare a avea viața perfectă: o căsnicie fericită, o fiică superbă și un copil pe drum. Însă semnele de amnezie ale soțului ei schimbă brusc cursul firesc al vieții, iar protagonista se găsește în poziția de a reface legătura dintre ei. Pe măsură ce se redescoperă unul pe celălalt, Ellie își dă seama că, pentru prima dată, îl descoperă pe adevăratul Max. De asemenea, află că, înainte de a-și pierde memoria, Max ascundea un secret uriaș față de ea. Oare noul lor început se va dovedi a fi un fals, chiar acum când pare că s-ar putea reîndrăgosti unul de celălalt? Pe măsură ce acțiunea curge, personajele prind dimensiune, iar dialogurile devin din ce în ce mai spumoase, povestea lui Anna Bell pare a dobândi datele necesare unui clasic scenariu pentru comediile romantice.

 

Codul Twyford 

Ce legătură poate fi între dispariția unei profesoare și un cod ascuns într-o carte pentru copii?

Acum 40 de ani, Steven „Smithy” Smith a găsit o carte pentru copii plină de însemnări și note misterioase, scrisă de Edith Twyford, o autoare căzută în dizgrație. Profesoara lui credea că e vorba despre un cod secret inclus în toate romanele lui Twyford, iar când ea a dispărut pe neașteptate, Smithy a rămas convins că avusese dreptate.

Ieșit din închisoare după o condamnare lungă, Smithy se hotărăște să investigheze misterul. Într-o serie de fișiere audio salvate pe un iPhone vechi, el înregistrează discuții cu prieteni din copilărie și amintiri despre evenimentele care l-au dus în cele din urmă la închisoare. Însă curând devine clar că Edith Twyford nu e o simplă scriitoare căzută în uitare. Codul Twyford ascunde un secret important, iar Smithy s-ar putea să fi găsit cheia.

 

Merele nu cad niciodată 

Membrii familiei Delaney se iubesc foarte mult - doar că uneori vor să se ucidă între ei…

Dacă mama ta ar dispărea, ai anunța poliția? Chiar dacă suspectul numărul unu ar fi propriul tău tată?

Familia Delaney reprezintă un reper în comunitate. Părinții, Stan și Joy, sunt invidiați de toți prietenii. Sunt imbatabili pe terenul de tenis, iar dincolo de el chimia lor este palpabilă. Cei patru copii - Amy, Logan, Troy și Brooke - au fost și ei vedete ale tenisului, însă niciunul nu a rămas fidel acestui sport. După 50 de ani de mariaj, Stan și Joy își vând faimoasa academie de tenis și sunt gata să înceapă ceea ce ar trebui să fie vârsta de aur a vieții lor. Într-o noapte, o străină pe nume Savannah bate disperată la ușa lor, după o ceartă aprigă cu iubitul ei. Soții Delaney sunt mai mult decât fericiți să-i ofere sprijinul de care are nevoie. Măcar de ar fi vrut doar atât…

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

 

×
Subiecte în articol: cărţi vacanță