x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Carte Descoperiri şocante şi decizii dificile 

Descoperiri şocante şi decizii dificile 

de Maria Coman     |    06 Iun 2023   •   05:45
Descoperiri şocante şi decizii dificile 

Ne pregătim de vacanţe, aşa că ar fi poate un moment bun să încercăm să găsim şi câteva titluri pe care să le luăm cu noi pentru lungile şi relaxatele zile de plajă. 

Vocile lui Pamano Falangistul Oriol Fontelles este personajul-umbră ce străbate monumentalul roman al lui Jaume Cabré: din 1944, anul morţii lui, până la dispariţia lui Franco, el dă numele unei străzi din Torena, sat din Pirineii catalani. Considerat erou al luptei împotriva partizanilor „roșii”, este urât de urmașii victimelor Falangei. Aproape șase decenii mai târziu: învăţătoarea Tina Bros descoperă, întâmplător, în vechea școală abandonată ce urmează a fi dărâmată, patru caiete școlare, o lungă epistolă scrisă de Oriol Fontelles presupusei sale fiice, în care îi mărturisește că a fost luptător în rândurile partizanilor antifranchiști. Început de mileniu trei: același Oriol Fontelles, martir al Bisericii, presupus a fi fost asasinat de comuniști, este beatificat de Vatican. Un roman despre caracterul difuz al adevărului istoric, despre dragoste și ură, politică și curajul care se naște chiar din lașitate. 

 

Locul. Evenimentul Locul este romanul pe care Annie Ernaux îl dedică tatălui: muncitor care a fugit întreaga viață de propria condiție, transformându-se în mic cârciumar, fără educație, dar cu opinii ferme, și-a dorit mereu ca propria fiică să ajungă „mai bine decât el”. Cu scriitura ca o lamă de cuțit, Annie Ernaux aduce un omagiu lipsit de sentimentalism unui bărbat misterios ce devine, pe parcursul cărții, simbolul unei întregi generații.

În 1963, la vârsta de 23 de ani, naratoarea romanului Evenimentul descoperă că e însărcinată. Într-o Franță în care avortul este ilegal, ea va trebui să-și asume „evenimentul”, știind că mai presus de lege se află rușinea pe care o va aduce asupra familiei sale. Folosind arma memoriei, dar și însemnările din jurnal, Annie Ernaux readuce la viață cumplita traumă a avortului clandestin. Evenimentul a fost ecranizat în 2021, în regia lui Audrey Diwan, cu Anamaria Vartolomei în rolul principal. 

 

Daisy Darker După ani întregi în care s-au evitat reciproc, membrii familiei Darker se reunesc pentru a sărbători ziua de naștere a bunicii, care împlinește 80 de ani, în casa ei gotică, de pe o mică insulă stâncoasă. Când va veni fluxul, vor fi izolați de restul lumii timp de opt ore - adică o noapte. Toți ascund un secret. Sau mai multe. La miezul nopții izbucnește o furtună, iar bunica este găsită moartă. O oră mai târziu, este descoperit un alt cadavru. Captivi pe o insulă, membrii familiei Darker trebuie să dezlege misterul din prezent și să-și înfrunte greșelile din trecut, înainte ca mareea să se retragă și toate secretele să le fie dezvăluite.

Tandreţe Un roman istoric ambițios și fascinant despre senzualitate, cenzură și puterea ficțiunii. Cartea explorează opera lui D.H. Lawrence, Amantul doamnei Chatterley, romanul care a declanșat revoluția sexuală. În 1928, pe un deal cu vedere la orașul Florența, un autor muribund în exil meditează pentru a‑și finaliza ultimul roman. Amantul doamnei Chatterley

este o poveste de dragoste îndrăzneață din punct de vedere sexual, o acuzare aprinsă a distincțiilor de clasă și un studiu asupra senzualității. Este, de asemenea, o viziune asupra modului în care societatea s‑ar putea vindeca în urma devastării războiului. Dar autorul

D.H. Lawrence știe că romanul său va fi cenzurat. Îl publică în mod privat, își pierde copiile în vamă și moare.

 

Fiu de ticălos Roman finalist la Premiul Goncourt 2021, Fiu de ticălos este o explorare a relației tumultuoase a autorului cu tatăl său și o meditație tulburătoare despre adevăr și minciună, despre vinovăție și responsabilitate personală și colectivă.

Fiul de ticălos este nimeni altul decât autorul cărții. Reporter special însărcinat cu relatarea unor evenimente cruciale, Sorj Chalandon scrie acum un roman autobio­grafic, folosind deopotrivă condeiul obiectivității reportericești și pe cel al confesiunii amare, cutremurate de descoperirea adevărului despre tatăl său. Din poveștile copilăriei aflase că acesta luptase în Rezistența franceză, dar, căpătând un târziu acces la arhive, coroborând documente până atunci clasificate, declarații de la martori, procese verbale de anchetă, concluzii ale investigatorilor oficiali, autorul-fiu-de-ticălos realizează că, de fapt, tatăl său avusese mai multe vieți și dusese mai multe războaie. Fusese colaboraționist și comunist, îl păzise pe însuși Hitler în buncărul său berlinez și dezertase, din motive obscure, din cinci tabere diferite. Sau că era posibil să fi fost și să fi făcut toate acestea. Pentru că poveștile lui prezente, amestecate cu confesiunile trecute și cu înscrisurile din dosar, dezvăluie un personaj care de fapt fabulează permanent, care-și visează vieți paralele și ajunge să creadă în ele, care minte cum respiră și dincolo de momentul când nu mai poate respira. O Șeherezadă mereu vinovată, care își inventează biografii convenabile, doar ca să dea bine în ochii celorlalți și mai cu seamă în ai săi.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

×
Subiecte în articol: cărţi vacanta