Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Blestemul Saftei Brâncoveanu - Pentru a marca ctitoria spitalului de lângă biserica Brâncovenească din Capitală, Safta Brâncoveanu a comandat o construcţie în marmură, pe care a montat-o pe frontispiciul bisericii din incinta spitalului. Printre altele, aceasta conţinea şi următorul blestem: „Cine va dărâma acest lăcaș de cult și de sănătate să moară în zi de sărbătoare, omorât de semenii săi”. În 1984, când a început construirea Palatului Parlamentului, mai multe clădiri din Bucureşti au fost demolate, printre care şi Spitalul Brâncovenesc și biserica din incinta acestuia, situate la Piața Unirii, lângă Hale, deşi nu se aflau pe ruta bulevardului Victoria Socialismului. Mai departe, se știe ce s-a întâmplat cu soții Ceaușescu, cei care au ordonat demolarea lăcașelor de cult și a spitalului.
Blestemele ctitorilor de biserici și mănăstiri - Se știe că în Evul Mediu, la ctitorirea unei biserici se consemna un blestem în actul de naștere al lăcașului de cult. Acesta avea rolul de a-i speria pe cei care ar fi încercat să distrugă imobilul respectiv. Iar pe vremea lui Ceaușescu au fost demolate 20 de lăcașuri de cult, printre care bisericile Enei (1977), Albă - Postăvari (1984), Mănăstirea Cotroceni (1984), Sf. Mina (1985), Sf. Nicolae Jitniţa, (1986), Sf. Vineri (1987), Mânăstirea Văcăreşti (1987) și Sf. Spiridon Vechi (1987). Autorul Marius Marinescu spune: „În acest capitol, am inserat şi interviurile cu preoţii de la Biserica Sfântul Gheorghe Nou, prof. dr. Emil Nedelea Cărămizaru şi preotul Gelu Bogdan, care subliniază ignoranţa soţilor Ceauşescu, care nu au ținut cont nici de Dumnezeu, nici de rugămințile și demersurile preoților, elitei românești curajoase și enoriașilor”. Astfel, un grup de intelectuali, conduşi de scriitorul Eugen Barbu, a făcut un memoriu pentru salvarea „ctitoriei lui Matei Basarab, monument istoric şi arhitectonic care figurează la loc de cinste în patrimoniul naţional”. Documentul este datat în 13 iunie 1987. Din grup mai făceau parte academicianul Răzvan Theodorescu, Corneliu Vadim Tudor, Paul Anghel, Sabin Bălaşa, Ion Lăncrănjan, Fănuş Neagu, Doru Popovici, Mihai Pelin, Mihai Ungheanu şi Dan Zamfirescu. Ei cereau că Biserica Sfânta Vineri să nu fie demolată și în cel mai rău caz să fie translatată. Acest memoriu a fost depus la Primăria Capitalei, la Primăria sectorului 3, la Monumentele Istorice şi chiar la Ilie Ceauşescu, fratele lui Nicolae Ceauşescu, ministru adjunct al Apărării Naţionale. Demersurile au rămas fără ecou şi biserica a fost demolată în 1987.
Blestemul locuitorilor cartierului Uranus - Pentru materializarea proiectul noului Centru Civic și sistematizarea Capitalei, între 1980-1989, secole de dezvoltare urbană bucureșteană au fost șterse, în mai multe etape. Cartierul Uranus și Cartierul Evreiesc au fost cele mai afectate și au fost relocate circa 40.000 de familii.
Blestemul ciumaților - Prin demolarea cimitirelor de ciumați, din secolele al XVIII-lea şi al XIX-lea (ex. „Ciuma lui Caragea”, boală care, între 1812 și 1813, a decimat aproximativ 90.000 de bucureşteni) din zona Casei Poporului și din cartierul Balta Albă, Ceaușescu și-a atras blestemele lor și ale familiilor acestora. Potrivit istoricilor, în aceste zone ar fi existat numeroase gropi comune în care au fost aruncați ciumații.
Blestemele femeilor decedate în urma avorturilor - Începând din anul 1966, au fost interzise avorturile în România, astfel că aproximativ 10.000 de femei au recurs la avorturi realizate în condiții improprii, în urma cărora și-au pierdut viața. Prin scoaterea avorturilor în afara legii, Nicolae Ceaușescu și-a atras asupra sa blestemele familiilor femeilor, victime ale acestei decizii.
Blestemele iubitorilor de animale - Încălcând porunca a 6-a din Decalog („Să nu ucizi!”) Nicolae Ceauşescu a fost blestemat și de iubitorii de animale care au fost măcelărite la vânătoare. După Revoluția din 1989, doar în registrul de evidență al lui, depozitat la Scroviștea, se regăsea un număr imens de trofee, printre care enumerăm: 426 de trofee de cerbi comuni, 385 de blănuri de urs și 172 de trofee de capră neagră. Relatările celor care au participat la vânătorile organizate pentru liderul comunist îl descriu însă că era departe de ceea ce însemna noțiunea de vânător. Mai pe scurt, împușca tot ceea ce se nimerea în bătaia puștii. „În conținutul cărții am consemnat fragmente de la partidele de vânătoare desfășurate în anii 1966, 1978, 1980, 1987 şi 1989. Ultima vânătoare din viața lui Nicolae Ceauşescu s-a desfăşurat duminică, 10 decembrie 1989. A fost o vânătoare de fazani, organizată în Pădurea Ogarca, din cadrul Ocolului Silvic Ghimpaţi. 3.000 de cocoşi de fazani au fost lansaţi în dimineaţa vânătorii, însă partida s-a desfăşurat într-o atmosferă sumbră”, spune Marius Marinescu. Iată cum îl descrie Vasile Crişan pe liderul comunist: „Ceaușescu se schimbase mult. Îmbătrânit, slăbit, cu faţa pătată şi vineţie, îţi lăsa impresia unui om sfârşit fizic. În schimb, privirea era aceeaşi pe care o ştiam încă din 1965. Te săgeta cu ochii lui pătrunzători. În permanenţă îşi plimba privirea pe la toţi cei care eram în apropierea lui. Se uita direct în ochii noştri. Era ca un om speriat şi hăituit, care îşi caută un refugiu”.
Pache Protopopescu, mort la 3 ani după dărâmarea unor biserici
În calitate de primar al Bucureștiului între anii 1888-1891, Pache Protopopescu a trasat Bucureștiul de la nord la sud și de la sud la est şi a înființat Liceul Gheorghe Lazăr, dar a dărâmat mai multe lăcaşuri de cult și, coincidență sau nu, a murit la doar 48 de ani, la 3 ani după începerea proiectelor sale urbanistice.
