Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Multa lume pune, inca, semnul egalitatii intre harta geografica si harta politica a Europei si a continentelor. In realitate, lucrurile sunt departe de a sta asa. Decolonizarea, la inceptul anilor 60 si, la sfarsitul veacului trecut, prabusirea sistemului socialist, urmata de destramarea URSS, au adus in discutie nevoia unor noi abordari a raporturilor juridice dintre statele Batranului continent si ale lumii de azi.
Fiindca pentru statele nou aparute se pun o serie de chestiuni ce tin de definirea identitatii lor ca entitati suverane si independente, in primul rand a drepturilor si indatoririlor acestora. Astfel a aparut problema succesiunii in dreptul international, care face obiectul celor doua carti ale lui Titus Corlatean: " Succesiunea statelor in dreptul international. Caz particular:Republica Moldova' si "<
Numai ca, avertizeaza autorul: "Aceasta institutie, pe cat de dinamica si actuala, pe atat de complexa, nu se reduce la un singur ansamblu de reguli de drept reglementand situatia tratatelor, bunurilor, datoriilor etc. in caz de succesiune, ci implica o pronuntata dimensiune politica, ceea ce face ca unii autori sa considere succesiunea ca o institutie politico-juridica'.
Acesta este, cred, "nodul gordian'al problemei. Fiindca, daca factorul politic este cel care determina succesiunea statelor, juridicul este (sau ar trebui sa fie!) cel care reglementeaza conditiile in care se petrece succesiunea unui stat sau a mai multor state pe teritoriul altui stat. Stabilind ceea ce se transmite si ceea ce se lasa de o parte din mostenirea vechiului stat catre statul nou creat. Iar analiza lui Titus Corlatean intoarce pe toate fetele fenomenul, pornind de la succesiunea statelor la tratate, trecand prin suceesiunea in drepturi si obligatii in cazul altor materii decat tratatele, pentru a ajunge la succesiunea statelor la calitatea de membru al organizatiilor internationale si la raportul dintre statul succesor si indivizi.
Ca o nota definitorie as retine gradualitatea riguroasa a tratarii, atentia aparte acordata nuantelor, precum si o salutara evitare a abordarilor simpliste de tip "tabula rasa'. Practic, Titus Corlatean isi asuma avertismentul lui Ian Broynlie, o autoritate in materie, potrivit caruia "succesiunea statelor este un domeniu de mare incertitudine si controversa'. Incertitudini si controverse care, atrage atentia Titus Corlatean, cresc direct proportional cu amestecul brutal al politicului in sfera juridicului:"Succesiunea statelor, in conditiile actuale ale vietii internationale, nu poate fi privita doar ca o problema de drept. Succesiunea apare ca drept si politica, uneori chiar ordinea intre cei doi termeni fiind inversata.'
Din aceasta perspectiva, cazul Republicii Moldova ofera conditiile unui semnificativ exemplu pentru o discutie pe tema unei arbitrare, voluntariste rasturnari a ordinii naturale a temenilor ecuatiei. "Este- atrage atentia autorul- si cazul celui de-al doilea stat romanesc existent astazi in aceasta parte a Europei, Republica Moldova, ale carei solutii la problemele ridicate de acest proces complex al dobandirii independetei si respectiv de "reintegrare' cel putin in primii ani dupa 1991, sub aspect politic si economic, intr-o noua comunitate de state (CSI), sunt greu de incadrat intr-un anumit tipar.' De unde si intrebarea: este Republica Moldova un stat continuator al fostei URSS, incorsetat de apartenenta la CSI sau este un stat independent, cu vocatie europeana?
Pe baza unei analize obiective a implicatiilor realizarii succesiunii, operata atat in plan diacronic (factorul istoric) cat si in cel sincronic(factorul juridic si cel politic), beneficiind, dupa cum bine observa ambasadorul Ioan Maxim, de numeroase informatii care abia acum intra in circuit public, Titus Corlatean conchide:"Cu toate sincopele decurgand din ciclurile electorale care au cunoscut in ultimele doua decenii si guvernari situate in afara standardelor europene democratice, Republica Moldova isi exercita suveranitatea tot mai consistent, in ultimul timp avand ca obiectiv o viitoare integrare in Uniuea Europeana, ceea ce ar permite, in timp, o reintregire in cadrul familiei europene, a identitatii romanesti vremelnic separate.'
Citește pe Antena3.ro
Un alt caz studiat de catre Titus Corlatean in analiza sa este cel al asa-numitei "succesiuni' a Federatiei Rusie la Conventia de la Belgrad privind regimul navigatiei pe Dunare(1948) si la Clisura Dunarii. Practric, desi dupa destramarea Uniunii Sovietice Federatia Rusa nu mai este stat riveran la Dunare, aceasta face mari eforuri politice si diplomatice pentru a ramane in Comisia Dunarii de la Budapesta. Pe baza unui impresionant material documentar si,deopotriva, a unei cercetari atente a faptelor, Titus Corlatean ajunge la o incheiere greu de contestat:"Continuitatea Federatiei Ruse la Conventia privind regimul navigatiei pe Dunare din 1948 si respectiv Comisia Dunarii a fost rezultatul unor ratiuni esentialmente de ordin politic, care nu si-au gasit un fundament juridic corespounzator'.
Asadar, demersuriile Federatiei Ruse avand ca scop recunoasterea sa drept continuator al Uniunii Sovietice inclusiv in calitate de "succesor' al acesteia la sus-mentionata Conventie de la Belgrad, respectiv in Comisia Dunarii, incalca flagrant criteriile statutate in materie de drept international. Demonstratia care sustine aceasta incheiere beneficiaza in plu si de consistentele date inedite pe care le aflam in prefata semnata de catre prof. univ. Ion M. Anghel presedintele Societatii Romane de Drept European, el insusi diplomat cu vasta experienta in negocierile pe acest sensibil subiect.
La incheierea lecturii celor doua remarcabile carti ale lui Titus Corlatean ramane deschisa o intrebare, la care il invit pe autor sa o aiba in vedere: daca scopurile politce dicteaza factorului juridic, nu cumva la randul sau, factorul politic este determinat de un alt factor-cheie?
Nu de alta dar, pana acum, faimoasa teza a lui Lenin "politicul este economicul concentrat', nu a fost reevaluata, dar nici nu a fost abrogata.
