x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Carte Cine sunt oamenii momentului și ce nu știm despre ei

Cine sunt oamenii momentului și ce nu știm despre ei

de Maria Coman    |    18 Aug 2022   •   13:50
Cine sunt oamenii momentului și ce nu știm despre ei

În ultimele săptămâni au fost publicate câteva biografii excelente, așa că m-am gândit că ar fi potrivite pentru acest sfârșit de vară și pentru serile care încep ușor-ușor să devină mai lungi.

Două biografii ale unuia dintre cei care s-au aflat permanent în lumina reflectoarelor au apărut recent la noi. Este vorba despre Volodimir Zelenski.  Nimic din trecutul lui nu-l anunța pe eroul care a catalizat dârzenia ucrainenilor în devastatorul război cu Federația Rusă și admirația întregului Occident. Născut în Ucraina centrală, într-o familie evreiască, Zelenski a făcut carieră în divertisment înainte de a triumfa surprinzător și fără drept de apel în alegerile prezidențiale din 2019. Profilul său capătă cu adevărat relief doar în mijlocul celor care l-au propulsat sau contestat, iar cartea de față nu este doar o biografie, ci un portret de grup, o cronică fragmentară, ca un puzzle, a scenei socio-politice ucrainene din ultimii ani. În luminile rampei sau ascunși vederii, în culise, forfotesc politicieni veroși, oameni de bine, indivizi banali distribuiți în roluri pe care nu le pot juca, oligarhi, luptători împotriva corupției, sforari și tot soiul de excentrici. Dintre toate, destinul cel mai spectaculos, cu turnante curajoase, dar și cu alegeri îndoielnice, este, fără îndoială, cel al lui Volodimir Zelenski, președintele care mai întâi și-a interpretat rolul pe micile ecrane, pentru ca apoi să-l transpună în realitate.

            Pentru că numele său este atât de pe buzele tuturor, în România a apărut și o a doua biografie a președintelui ucrainean. Cine e omul care a dat lovitura intrând în politică și pe umerii căruia apasă acum o parte din destinul Europei? Jurnaliștii R. Genté și St. Siohan îl pun sub lupă pe Zelenski și ne livrează o anchetă la rece, din miezul evenimentelor în fierbere. De pe 24 februarie 2022, de la ora șase dimineața, nu-l mai vedem pe președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, decât în pantaloni de camuflaj, tricou și jachetă kaki. În ciuda tentativelor de asasinat, a rămas în Bankova, sediul Administrației Prezidențiale din inima Kievului. Decorul somptuos al clădirii a devenit rocambolesc: ferestrele sunt blocate cu saci de nisip, iar gărzile de corp și-au schimbat costumele cu veste antiglonț. Așezat pe treptele holului de la intrare, nebărbierit, președintele acordă interviuri presei internaționale. Aici s-a metamorfozat în comandant de război cel care conduce țara din 2019, devenind întruchiparea eroismului și a rezistenței unui întreg popor, care luptă pe viață și pe moarte pentru libertate. Dar fostul actor și prezentator de televiziune nu părea sortit acestui rol. Această carte este despre un destin imprevizibil și excepțional.

            Elon Musk pentru tinerii cititori O poveste motivațională despre unul dintre cei mai importanți inovatori din lume, acum adaptată pentru tinerii cititori.  În istorie sunt puțini oameni care ar putea să egaleze entuziasmul și viziunea lui Musk. O combinație modernă de inventatori și antreprenori celebri ca Thomas Edison, Henry Ford și Steve Jobs, Musk este omul din spatele unor companii ca SpaceX, Tesla, SolarCity și PayPal, care transformă modul în care trăim. În această carte, Ashlee Vance prezintă informații pentru care a primit exclusivitate din partea lui Musk, a familiei și prietenilor săi. Povestea începe în Africa de Sud, cu copilăria lui Musk, și continuă în Statele Unite ale Americii, cu invențiile sale impresionante și cu companiile care au schimbat lumea. Curajul și viziunea sa l-au ajutat să revoluționeze trei industrii în același timp: industria spațială, industria automobilistică și industria energetică. Această biografie dinamică oferă o privire detaliată și plină de dinamism a poveștii sale remarcabile.

            Doamna Cancelar Fiică a unui pastor din Germania de Est controlată de sovietici, Angela Merkel a intrat în lumea politică după căderea Zidului Berlinului, dar, în cincisprezece ani, a devenit cancelar al Germaniei și, în scurt timp, liderul neoficial al Occidentului. Autoarea Kati Marton pătrunde misterul care o înconjoară pe Angela Merkel. Având acces la cercul intim al cancelarului și la documente abia recent scoase la lumină, Marton prezintă cititorului geniul politic unic, care a fost secretul succesului lui Merkel. Niciun alt lider modern nu s-a confruntat la fel de abil cu agresiunea regimului de la Moscova, nu a propus politici sociale mai îndrăznețe și nu a unit cu mai mult calm un întreg continent, într-o epocă în care țările devin tot mai scindate. În nenumărate rânduri, Merkel a dobândit un avantaj în fața unor lideri precum Putin sau Trump și a legat alianțe complicate cu parteneri precum Obama și Macron.

Protejându-și foarte bine viața privată, Angela Merkel este un model de urmat pentru oricine dorește să câștige și să păstreze puterea, fără să-și sacrifice convingerile morale. O biografie politică fascinantă, un portret intim uman și o privire revelatoare, acest volum ne permite să o înțelegem mai bine pe această femeie extraordinară a epocii noastre.

 

×