Ziua Națională a Lecturii a fost promulgată prin lege în anul 2022 și a ajuns acum la cea de-a treia ediție. Fundația Poșta Română în parteneriat cu Poșta Română și cu editura Litera au reușit și de această dată să contribuie la demersul de încurajare a cititului, prin proiectul ”Curierii Culturii – citește și dă mai departe”, proiect ajuns și el, tot la a treia manifestare și care a devenit o tradiție între proiectele Fundației Poșta Română.
Agenții curieri ai PrioriPost, divizia curierat a Poștei Române, au preluat de la Fundația Poșta Română aproximativ 500 de cărți oferite de editura Litera, printr-un parteneriat care durează de la începutul proiectului. Fiecare colet distribuit, fiecare client al Poștei Române care a avut de primit o trimitere prin intermediul PrioriPost, a primit și o carte cadou.
Proiectul urmărește să încurajeze cititul în rândul tuturor categoriilor de vârstă, iar particularitatea acestuia constă în îndemnul ca volumele, odată citite, să fie date mai departe altor doritori de lectură, astfel încât să ajungem la un număr cât mai mare de cititori.
Statistica ultimilor ani clasează România pe ultimele locuri la numărul de cititori, din întreaga Europă.
” Într-o lume în care cifrele statistice dezvăluie o realitate îngrijorătoare, constatăm că în ultimii 30 de ani, peste 8.000 de biblioteci publice au fost închise în România. Aceasta nu este doar o pierdere numerică, ci și o reflectare a unei tendințe alarmante - accesul dificil la cărți. Din această preocupare a luat naștere proiectul nostru, suntem curierii culturii și ducem noi cărtile direct la ușa clienților Poștei Române, facilitând astfel cititul”, a conchis Claudia Bibire, Coordonator Fundația Poșta Română.