x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Carte Colocviul „Povestiri inedite despre Constantin Brâncuși“

Colocviul „Povestiri inedite despre Constantin Brâncuși“

de Magdalena Popa Buluc    |    22 Sep 2019   •   18:12
Colocviul „Povestiri inedite despre Constantin Brâncuși“

Ambasada României în Republica Portugheză și Institutul Cultural Român de la Lisabona, în parteneriat cu Direcția de Activități Culturale de la El Corte Inglés, organizează marți, 24 septembrie 2019, începând cu ora 18:30, colocviul „Povestiri inedite despre Constantin Brâncuși“. Evenimentul va avea loc în sala de conferințe „Âmbito Cultural“ de la El Corte Inglés din Lisabona și îi va avea ca invitați pe criticii de artă Sofia Marçal și Álvaro Lobato de Faria.

Colocviul „Povestiri inedite despre Constantin Brâncuși“ este primul proiect dintr-o serie organizată de Ambasada României în Republica Portugheză împreună cu ICR Lisabona în a doua parte a anului 2019 și care își propune să aducă în atenția publicului portughez opera unor importante personalități culturale românești și să sublinieze impactul pe care aceasta a avut-o în concertul cultural mondial.

Intrată de mai bine de o jumătate de veac în patrimoniul cultural universal, opera lui Constantin Brâncuși suscită și azi discuții și exegeze ample. La fel ca în jurul oricărei opere capitale – capabile să schimbe jaloanele percepției și reperele înțelegerii gestului artistic – se țes nenumărate comentarii entuziaste și încercări susținute de decriptare a unui mesaj și a unui stil care și-au depășit epoca, ceea ce face ca tematica acestui colocviu să rămână oricând provocatoare.

 

Sofia Marçal este curator, muzeolog și coordonator al galeriilor de artă ale Muzeului Național de Istorie și Științe Naturale din Lisabona (Sala do Veado, Sala Azul). Între 2005 și 2007 a fost director al Galeriei de Artă Galeriarmazem, iar între 1992-1999 coordonator al expozițiilor și al evenimentelor culturale și educaționale organizate de Reprezentanța Macau din Lisabona. Deține un master în Muzeologie la Universitatea din Évora și un doctorat în Curatoriat la Facultatea de Arte Frumoase a Universității din Lisabona. Lucrări publicate: Ce este inovația în arhitectură (Lisabona, 2016); Sala do Veado Vinte e Cinco Anos 1990-2015 (Muzeul Național de Istorie și Științe Naturale, Lisabona, 2016), Sala do Veado Vinte Anos (Muzeul Național de Istorie și Științe Naturale, Lisabona, 2010). A primit o Mențiune Onorifică pentru cel mai bun catalog al anului 2011 – Sala do Veado Vinte Anos – acordată de Asociația Portugheză de Muzeologie.

 

Álvaro Lobato de Faria, tradițional colaborator al ICR Lisabona și Amicus Romaniae (2009), este licențiat în Matematici. Din 1993 este directorul fondator al MAC (Mișcarea de Artă Contemporană), asociația aflată în spatele prestigioasei galerii omonime din centrul Lisabonei, promovând sute de expoziții ale unor artiști consacrați sau în curs de afirmare, în special din domeniile picturii, sculpturii, ceramicii și fotografiei. De asemenea, Álvaro Lobato de Faria are o vastă experiență în managementul colecțiilor private și nu numai, fiind consultant artistic la nivel privat și instituțional. A fost curator al expozițiilor de artă ale Institutului Camões și ale Facultății de Arte Plastice a Universității din Lisabona. În calitate de critic de artă a publicat o serie de texte și articole de specialitate și a susținut prelegeri la invitația unor prestigioase instituții naționale și internaționale, cu care a realizat notabile parteneriate și schimburi culturale.

×