Complexul Romănia

Mihaela Michailov are 30 de ani, e filolog, scrie cronici de teatru şi dans in Romănia liberă, Suplimentul de cultură, 7 Seri, aLtitudini, Tabu, urmează cursuri de masterat la UNATC, fiind, mai nou, autorul premiat la concursul UNITER pentru "cea mai bună piesă a anului" 2006.

Lecturi la tavă - Teatru: "Complexul Romănia"

Mihaela Michailov are 30 de ani, e filolog, scrie cronici de teatru şi dans in Romănia liberă, Suplimentul de cultură, 7 Seri, aLtitudini, Tabu, urmează cursuri de masterat la UNATC, fiind, mai nou, autorul premiat la concursul UNITER pentru "cea mai bună piesă a anului" 2006.

Â

Textul piesei (Complexul Romănia) a apărut recent la Editura Unitext. Am deschis cu spaimă cartea, convins că voi găsi ceva in linia macabră, pretutindeni la modă acum, a corectitudinii politico-morbide, cu copii "fierţi in mămăligă", cu tineri agresivi şi inutili, aburiţi de droguri, alcool, impulsuri homosexuale etc. Citind articolele Mihaelei Michailov dădeam frecvent peste atracţia (ciudată şi intristătoare pentru conservatorii moralişti) faţă de "bube, mucigaiuri şi noroi", provocări trecute prin sosul brechtian şi mizofilia postmodernităţii nu atăt pentru a vindeca spaimele şi furiile "prezentului alienant", căt pentru a le exalta o dată mai mult şi a le propune drept "ideologie".

Spre pildă, intr-un interviu din Noua literatură, martie 2007, Mihaela rezumă empatic o piesă cu "un puşti care dă foc lumii din jurul lui, işi arde faţa, iar apoi, impreună cu sora lui, işi omoară părinţii?! Evident că se miră că incă mai "există oameni care se duc la teatru cu ideea că trebuie să plece cu un pattern moralizator, comportamental" (vezi bine că generaţia lui Radu Afrim trăieşte febril cu convingerea că... ăştia ar trebui eliminaţi din sălile de teatru). Recent (v. Suplimentul de cultură din 14-20 iulie), mergănd la festivalul de la Avignon, Mihaela ne prezintă cu fervoare un spectacol célinian regizat de Frank Castorf: "o lume in ruine, haotică, subzistenţă crispantă, material apocaliptic pe care Castorf, un regizor al boxului cu imagini dement-copleşitoare, il pune să explodeze?".

Â

Ei bine, citind Complexul Romănia m-am liniştit. Cuminţenie, sensibilitate şi previzibil. Textul (minimalism, sarcasmul subminat de puseuri patetice, dramatismul final cu deschidere ambiguă spre niciunde) vine foarte bine in suita "Romăniilor" din noul val al cinematografiei noastre, ca şi a ipostazierii temei in amestecul de deriziune, tragic grotesc şi sociopatologie ludică din piesele unor Valentin Nicolau, Saviana Stănescu, Petre Barbu, Alina Nelega, Ion Mircea, Peca Ştefan ş.a., unde Romănia este fie o gară delabrată, cu oameni putrezind vărtos, fie un depozit alterat de furtişaguri, o arcă a lui Noe intr-un potop perpetuu, o televiziune cu sinucideri in direct, o ratare istorică in lanţ, un computerism narcomaniacal, o familie multiplu degradată ş.a.m.d.

Â

Ţin morţiş să fac abstracţie acum de tezismul compoziţiei. De "ideologia" găunoasă a demonstraţiei. Pentru că marea calitate a autoarei este replica. Precizia, substanţa şi forţa ei sugestivă. De aici dinamismul, ritmica ofertantă regizoral. In 50 de pagini ("piesa este găndită ca o succesiune de clipuri dramatice?) trecem de la ultimul deceniu ceauşist la 2007. O familie standard, in care bunica ii ordonă cu amar nepotului "intăi coada, apoi şcoala", tatăl este ucis in bătăie la Securitate, pionierul Georgică e fericit că i se va mai da o tresă ("te caci pe ea", suspină tatăl), dar la fel de fericit că prietenul său Mircică l-a desenat pe Ceauşescu cu o "pulicică căt o căpşunică". Pricină pentru care Mircică ajunge la şcoala de corecţie şi va muri impuşcat absurd in decembrie ’89. Copleşit in timp de aberaţia naţională, Georgică va pleca să lucreze in străinătate, moare bunica, mama face Alzheimer şi se cam alege praful de toate.

Nu şi de proiecţia intr-un viitor nemărginit a supremului "Romanian dream" postintegrare: "milioane de decapotabile zboară pe Autostrada Soarelui (...) spălătoria de maşini e viitorul".

Aşa s-o vedea de la ei