Complicatele povești ale imigranților 

În zilele noastre, migrația oamenilor e semnificativă. Unii fug din fața bombelor, alții fug din fața sărăciei, alții caută speranță. Vedem și la noi că milioane de români s-au mutat în alte țări, vedem bărci întregi cu oameni din țări arabe care vin spre Europa. Poveștile acestor oameni sunt diverse, dar în final scopul lor este același, și anume supraviețuirea. 

America nu e acasă este o poveste din ce în ce mai relevantă, spusă cu luciditate, umor, cu o atenție extraordinară la intimitatea și neajunsurile ritualurilor de familie. Este un debut vast și plin de umanitate despre trei generații de femei filipineze din aceeași familie, care se luptă să mențină într-un echilibru fragil promisiunea visului american și strânsoarea incontestabilă a istoriei. Acest roman este, deopotrivă, o saga de familie exuberantă, curajoasă, implacabilă și tandră, o poveste de dragoste queer, o istorie a două popoare, a celor care lasă în urmă un acasă în căutarea altuia. 

Acolo, chiar acolo, în schimb, este despre cei care au rămas. Original, incandescent și amuzant, romanul spune într‐un ritm amețitor o povestea multigenerațională despre violență și recuperare, despre identitate și putere. Romanul urmărește viețile a douăsprezece personaje din comunitatea nativ‐americană în drumul către Marele Pow‐pow din Oakland. Acest cor de voci vorbește despre dificultățile nativilor americani urbani care se luptă cu o istorie complexă și dureroasă, cu o moștenire plină de frumusețe și spiritualitate, cu credința, cu renunțarea și cu revendicarea. Primit de critică și de public ca un clasic literar instantaneu, Acolo, chiar acolo este, deopotrivă, tulburător și ferm, profund contemporan și cu adevărat memorabil.

Născută într-un sat din Cisiordania, Souad află repede că, în lumea tradiţională în care trăieşte ea, să fii fată este un blestem. Băieţii merg la şcoală, fetele nu. O fată trebuie doar să muncească şi să-şi facă rugăciunile. Dacă iese câtuşi de puţin din cuvântul tatălui, va fi bătută fără milă. O fată e mai puţin importantă decât un animal: dacă o familie are deja destule fete, cele care sunt în plus pot fi omorâte la naştere... La şaptesprezece ani, Souad se îndrăgosteşte de un bărbat despre care nu ştie mai nimic, dar care ar putea fi eroul ce o va elibera din robia tatălui ei. Visând la iubire şi căsătorie într-o societate unde bărbaţii au toate drepturile, iar femeile, doar îndatoriri, ea se îndreaptă, fără să-şi dea seama, spre catastrofă. Pentru că rămâne însărcinată şi îşi dezonorează astfel familia, cumnatul ei primeşte sarcina de a o pedepsi dându-i foc. Salvată de colaboratoarea unei fundaţii umanitare, Souad ajunge în Franţa, unde începe o nouă viaţă şi unde îşi va face cunoscută povestea cutremurătoare.

O poveste similară este cea a lui Naziran, o tânără pakistaneză a cărei viaţă a fost doar un lung şir de violenţe şi umilinţe și care nu mai are faţă. Trăsăturile i s-au topit, pielea îi este plină de cicatrice, iar ochii arşi de acid nu vor mai putea vedea niciodată. La doar 20 de ani, în plină noapte, cineva i-a vărsat acid pe faţă în timp ce dormea, pentru a o ucide. Dar Naziran a supravieţuit, în ciuda unor suferinţe inimaginabile, pentru a-şi spune povestea: tatăl ei, un om brutal şi incapabil de afecţiune, a căsătorit-o forţat la 13 ani. Soţul o bătea pentru că nu i-a născut niciun băiat, iar după moartea lui a fost obligată să devină soţia cumnatului său, un bărbat mult mai în vârstă, deja căsătorit cu o altă femeie. Unul dintre copii i-a fost luat şi dat unei rude, să îl crească. Într-o societate care consideră femeia doar un bun oarecare, fără voinţă proprie, tânăra supravieţuitoare a celei mai crude torturi care a putut fi imaginată de mintea omenească are curajul de a-şi împărtăşi tragedia, pentru ca nicio altă fiinţă să nu mai treacă vreodată prin aşa ceva şi pentru a-şi regăsi demnitatea.

Copiii uitați ai lui Hitler este povestea programului creat de Heinrich Himmler, Lebensborn, care a dus la răpirea a jumătate de milion de copii din toată Europa. Printr-un proces numit germanizare, aceștia trebuiau să devină generația următoare a rasei ariene stăpânitoare, în cea de-a doua fază a Soluției Finale. În vara anului 1942, părinților din Iugoslavia ocupată de naziști li s-a cerut să își supună copiii examenelor medicale menite a le evalua puritatea rasială. Erika Matko avea doar nouă luni când doctorii naziști au declarat-o aptă de a fi un „copil al lui Hitler”. Dusă în Germania și plasată unor părinți adoptivi corespunzători din punct de vedere politic, Erika a fost rebotezată Ingrid von Oelhafen. După mulți ani, Ingrid a început să descopere adevărul despre identitatea ei. Deși naziștii au distrus multe dintre dovezile programului Lebensborn, Ingrid a scos la iveală multe documente rare, inclusiv mărturii de la procesele de la Nürnberg despre propria ei răpire. Copiii uitați ai lui Hitler este o carte de memorii tulburătoare, dar și o investigație devastatoare despre crimele teribile și despre scopul monstruos ale programului Lebensborn. Von Oelhafen aduce povestirii o dimensiune umană inegalabilă. Kirkus Reviews Ingrid von Oelhafen (Erika Matko) a fost specialistă în recuperare medicală și este acum pensionară.