x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Carte Dan C. Mihăilescu, lecturi surpriză la aniversarea a 60 de ani

Dan C. Mihăilescu, lecturi surpriză la aniversarea a 60 de ani

de Sebastian S. Eduard    |    11 Dec 2013   •   16:00
Dan C. Mihăilescu, lecturi surpriză la aniversarea a 60 de ani
Sursa foto: Christian Silva/Intact Images

Criticul literar Dan C. Mihăilescu îşi va sărbători cea de-a 60-a aniversare alături de cei care îi impărtăşesc dragostea pentru cărţi, aşteptându-i astăzi, de la ora 19:00, la Librăria Humanitas de la Cişmigiu din Capitală, la o seară de lecturi surpriză.

Unul dintre cei mai populari critici şi istorici literari, Dan C. Mihăilescu şi-a început cariera ca cercetător la Institutul de Istorie şi Teorie Literară "G. Călinescu" şi a editat suplimentul cultural Litere, arte & idei de la Cotidianul. A publicat 16 volume de eseuri, a tradus din Jean-Francois Revel, Eugène Ionesco, Emmanuel Todd, Vladimir Bukovski etc. De asemenea, a deţinut rubrici în mai multe reviste şi ziare româneşti, printre care Jurnalul Naţional. Din anul 2000 este realizatorul emisiunii "Omul care aduce cartea", la Pro TV. Cele mai recente cărţi ale sale sunt "I.L. Caragiale şi caligrafia plăcerii: Despre eul din scrisori" (Humanitas, 2012), "Ce mi se-ntâmplă. Jurnal pieziş" (Humanitas, 2012), "Cartea ca destin. Daniel Cristea-Enache în dialog cu Dan C. Mihăilescu" (Humanitas, 2013) şi "Castelul, biblioteca, puşcăria. Trei vămi ale feminităţii exemplare" (Humanitas, 2013).


×