Multă vreme, am considerat inundațiile catastrofale care ne-au lovit țara drept manifestări ale hazardului natural sau chiar ale unor blesteme străvechi. După anul 2000, aproape an de an ploile au răbufnit cu putere, cinci dintre episoade având proporţii catastrofale. Cartea care apare de miercuri, 23 ianaurie, cu Jurnalul, prezintă cele mai grave inundaţii care au afectat România, dar încearcă să şi explice ce se întâmplă în prezent. Totul în stilul inconfundabil al autorului, Dan Silviu Boerescu.
În trecut, Ploaia venea din Cer, se transforma într-un veritabil Potop, lumea se lupta eroic pentru supraviețuire, după care totul se uita, viața își revenea la normal - într-o ciclicitate care se întindea, în genere, pe o perioadă îndelungată de timp. Însă, după anul 2000, asemenea evenimente au devenit tot mai frecvente, având deja, până acum, cel puțin cinci sezoane în care furia apelor a pustiit suprafețe imense de teren și a răpit nu puține vieți omenești.
Tăierea accelerată și criminală a pădurilor, ducând la pustiirea Carpaților și favorizând scurgerea mult mai rapidă a apelor pe versanți, dar și desființarea lizierelor de salcâmi de la deal și câmpie (copacii fiind folosiți, adesea, ca lemne de foc), necontinuarea programului de îndiguiri lansat după catastrofele din 1970 și 1975, lipsa unei strategii coerente de prevenire a dezastrelor și reacția slabă a autorităților - toate acestea la un loc au început să transforme România într-o victimă sigură a potopului periodic. Iar despre vreo Arcă a lui Noe sau altă soluție de salvare nici că poate fi vorba, deocamdată!
Iată ce poţi citi în volumul 3 al colecţiei Apocaliptica:
- Furia apelor și absența Arcei lui Noe
- Revărsările Dâmboviței asupra Bucureștilor. De la dezastrul din 1865, pretext pentru Cuza de a-și înfia copiii nelegitimi, la blestemele Lacului Mor(ț)ii
- 1932 - anul când apele iau în stăpânire Aradul și Iașii
- Inundațiile catastrofale din 1970 și strategia „lucrativă” a Securității în Occident
- 1975 - Potopul lovește din nou România… iar Ceaușescu e peste tot!
- 1985 - Inundațiile din Bărăgan și tragedia de la Grădina Zoologică din Călărași
- Catastrofa de la Foeni și inundațiile din Banat din 2005
- Un elefant se legăna pe o pânză de păianjen… la grădinița din Costinești
- Viitura periculoasă a Dunării din 2006 și proverbiala încăpățânare oltenească a sinistraților din Rast
- 2007 - Urgia lovește Tecuciul
- Inundațiile din 2008 din nordul Moldovei și adevărata miză a conflictului diplomatic dintre România și Ucraina
- Stare de necesitate la Dorohoi. Inundațiile din iunie 2010
- Comedie în stil Las Fierbinți la inundațiile din aprilie 2014: „Tu ce faci aici, fă? Aveai chef de niște inundații?!”
Volumul "Apele ucigașe - dezastrele naturale care ne-au lovit în ultimele secole, avertismente pentru un viitor tragic?" poate fi găsit la chioşcuri începând de miercuri, 23 ianuarie, împreună cu Jurnalul. Preţ special: 15,9 lei ziar + carte. Un proiect editorial JURNALUL şi INTEGRAL.