x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Carte Despre Sinatra şi Brando, dependenţa de alcool şi depresie cu Ava Gardner

Despre Sinatra şi Brando, dependenţa de alcool şi depresie cu Ava Gardner

23 Iul 2013   •   17:43
Despre Sinatra şi Brando, dependenţa de alcool şi depresie cu Ava Gardner

Jurnalistul şi scriitorul american Lawrence Grobel (66 de ani), cunoscut pentru cărţile născute în urma conversaţiilor sale cu mari personalităţi ale lumii, a lansat recent volumul “Conversations with Ava”, în care vorbeşte despre perioada pe care a petrecut-o intervievând-o pe celebra actriţă Ava Gardner. Este cea de-a şasea carte de conversaţii semnată de Grobel, anterioarele fiind realizate cu Truman Capote, Marlon Brando, James A. Michener, Al Pacino şi Robert Evans.

Cu doi ani înainte să moară, Ava Gardner l-a rugat pe Lawrence Grobel să o ajute să-şi scrie memoriile. Pe parcursul a două luni, jurnalistul şi actriţa s-au întâlnit frecvent, în Los Angeles, însă apoi, Gardner a fost nevoită să se întoarcă la reşedinţa sa din Londra, iar Grobel să termine cartea la care lucra în perioada respectivă, “The Hustons”. Timp de 25 de ani, scriitorul a pus deoparte casetele cu înregistrări, iar acum, pentru prima oară, conversaţia purtată cu Ava a luat forma unei cărţi ce tocmai a fost publicată în versiune Kindle.

Dialogul cu frumoasa femeie fatală din “The Killers”, “Mogambo” şi “Noaptea Iguanei” este fascinant. Ava Gardner, despre care Grobel declară că era “timidă şi retrasă”, a vorbit despre cele trei mariaje eşuate cu Mickey Rooney, Artie Shaw şi Frank Sinatra, despre cei 15 ani în care Howard Hughes a urmărit-o, fiind nebuneşte îndrăgostit de ea, şi a dezvăluit cum George C.Scott a agresat-o în trei rânduri, iar o dată a fost la un pas de a o răni grav, cu o sticlă spartă. În conversaţia cu Grobel, Gardner şi-a amintit despre copilăria sa, pe care a petrecut-o în Carolina de Nord, unde tatăl său avea o fermă de tutun, şi a povestit cum a fost descoperită şi a devenit actriţă sub contract cu MGM, perioadă pe care a descris-o ca fiind “sclavie albă”. Faimoasa artistă a vorbit şi despre prieteniile sale cu Hemingway, Dominguín şi Brando, precum şi despre colaborarea cu regizorul său preferat, John Huston. Jurnalistul a reuşit să o determine pe Ava Gardner să discute cu sinceritate şi despre dependenţa sa de alcool şi despre atacul cerebral pe care l-a suferit spre sfârşitul vieţii. “Conversations with Ava” poate fi comandată de pe site-ul Amazon.com, la preţul de 11.15 dolari.

Iată câteva extrase din volumul recent lansat, “Conversations with Ava”, oferite de autor, în premieră, presei din România:
Despre actorie: “Eram leneşă. Aş fi fost o actriţă mult mai bună dacă aş fi luat lucrurile în serios. N-am avut niciodată respectul cuvenit faţă de actorie. Destul de frecvent îmi învăţam replicile în drum spre studio.”

Despre Marlon Brando: “Ne-am dus la hotelul unde stătea şi am băut câteva pahare. Nu purtam sutien, iar el s-a apropiat, mi-a atins sânii şi mi-a spus: Sunt reali? I-am răspuns: Cred că da.”

Despre bărbaţii din viaţa ei: “Am avut de a face cu bărbaţi care îşi ieşeau repede din fire şi puteau deveni violenţi - Dumnezeu ştie cum a trebuit să mă apăr de Howard Hughes şi Frank Sinatra, şi de abuzurile verbale ale lui Artie Shaw. Dar George (n.r. C.Scott) era dintr-o categorie diferită de animale când se îmbăta. Intra cu forţa în camera mea de hotel - lucru pe care l-a făcut în Italia, la Londra şi la Beverly Hills Hotel - mă ataca până când mi se făcea teamă pentru viaţa mea şi urla: De ce nu te căsătoreşti cu mine? Niciodată nu m-aş căsători cu un bărbat care nu se poate controla când bea. Eu, una, sunt fericită când beau. Râd, dansez. În niciun caz nu sparg sticle şi nu ameninţ oamenii că-i omor.”

Despre Frank Sinatra: “Bietul băiat era literalmente fără un loc de muncă. Spunea că tot ce putea face era să cânte în localuri şi în baruri de noapte de doi lei. Ego-ul lui şi stima de sine erau mai jos ca niciodată. Iar ale mele erau, practic, în vârf. Aşa că a fost un iad pentru el. Era un bărbat atât de mândru - să aibă o femeie care-i plătea toate facturile era o nenorocire.”

Despre fertilitate şi copii: “Mi s-a spus că nu puteam avea copii, pentru că aveam ceea ce se cheamă uter retrovers şi infantil. Niciodată nu mi-am luat precauţii. Dar niciodată nu am simţit lipsa copiilor. Cu Mickey şi Artie nu am rămas însărcinată. Dar cu Frank, ceva trebuie să se fi schimbat înăuntrul meu, pentru că am rămas gravidă. Dar momentul nu era potrivit, aşa că am făcut un avort. Nu a fost uşor, m-au dus la un psihiatru mai întâi. şi am rămas din nou însărcinată imediat după aceea, şi am scăpat şi de acel copil. Niciodată nu am avut încredere cu adevărat în Frank. Probabil că de aceea am făcut acele două avorturi.”

Despre Howard Hughes: “Nu ştiam nimic despre el. Nu ştiam despre reputaţia lui, sau despre averea lui, sau despre pasiunea lui pentru avioane şi zboruri în jurul lumii. Am ştiut doar că, imediat ce am divorţat de Mickey, Howard a intrat în viaţa mea şi nu am mai putut scăpa de el vreme de 15 ani, indiferent cu cine mă întâlneam sau cu cine eram măritată.”

Despre depresie: “Încetasem să râd, şi o întunecime teribilă coborâse asupra mea. Nu s-a întâmplat gradual, ci dintr-o dată. Am simţit că plutea deasupra mea un nor întunecat, ce refuza să dispară. Mi-am dat seama că era o depresie pentru că mai trecusem prin asta când am făcut o histerectomie, acum 20 de ani. Aveam vertijuri groaznice şi simţeam că trăiesc într-un permanent cutremur.”

×