x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Carte Două noi reţete ale miliardarului American - Ã la Donald Trump

Două noi reţete ale miliardarului American - Ã la Donald Trump

de Sebastian S. Eduard    |    02 Dec 2007   •   00:00

Donald Trump a inceput să dea lecţii de viaţă şi romănilor. Deja pe piaţă au apărut alte două cărţi ale miliardarului.

Donald Trump a inceput să dea lecţii de viaţă şi romănilor. Deja pe piaţă au apărut alte două cărţi ale miliardarului.

Primul pas l-a făcut Pro Editură şi Tipografie, in urmă cu căteva luni, cănd a lansat "Cum să devii bogat". Aceeaşi editură recidivează acum cu "Găndeşte bine şi in stil mare". Răndul este ţinut de un nou volum, "Negocieri in stilul lui Donald Trump", apărut la Meteor Press.

Unul dintre cei mai cunoscuţi miliardari din Statele Unite, Donald Trump, este şi unul dinte cei mai remarcabili reprezentanţi ai visului american. Plecat de la aproape nimic, a făcut avere in urma afacerilor din sectorul imobiliar, a pierdut totul şi apoi şi-a refăcut averea. Viaţa sentimentală agitată şi dinamismul lui sunt acum legendare.

sebastian.eduard@jurnalul.ro

In stil mare

Două din minţile cele mai mari ale lumii afacerilor - Donald Trump şi Bill Zanker - dezvăluie secretele care iţi permit să găndeşti şi să acţionezi in stil mare, pentru a atinge succesul. Secretul filosofiei lui Trump, redat cu pregnanţă in această carte, constă in faptul că pune in practică o anumită latură a psihologiei aplicate şi a legilor nescrise.

Negocieri

George Ross, consilierul de incredere al lui Donald Trump, expune acum in detaliu modul in care oricine poate implementa tacticile şi strategiile de negociere care l-au dus pe Trump in vărful lumii afacerilor. Ross include şi lecţii invăţate de la alţi magnaţi ai afacerilor imobiliare din New York, cu care s-a confruntat in lunga sa

carieră, de cincizeci de ani.

×
Subiecte în articol: carte trump donald donald trump