Legendele Olimpului îl consemnează pe Orfeu ca pe cântăreţul desăvârşit din liră, care a coborât în Infern ca să-l înduplece pe Hades, zeul Morţii, să-i dea soţia iubită înapoi. Şi a reuşit să-l convingă pe zeu să-i îndeplinească dorinţa. În miturile Greciei antice însă, eroul este venerat ca fiind cel căruia grecii îi datorează religia, artele, ştiinţele profane, dar şi pe cele sacre. Şi nu în ultimul rând, Orfeu este considerat un mare teolog, cel care a adus în Grecia antică riturile sacre ale adorării secrete, doctrina misterelor naturii şi ale Zeului, păstrate până astăzi în memoria colectivă sub numele de misteriile orfice.
Sistematizarea asemănărilor cu alte credinţe sugerează însă existenţa unei surse arhaice comune pentru ideile religioase ale egiptenilor, chaldeenilor, orficilor şi pitagoreicilor. Dar unde s-ar fi putut afla această sursă comună mai veche? Din cercetări elaborate şi analogii, concluzia s-a cristalizat de la sine şi a indicat India că fiind, cel mai probabil, locul iniţial şi initiatical credinţelor .
Dacă aţi crezut că grecii antici erau politeişti, v-aţi înşelat: nu, toţi. Un singur exemplu. În “Misterele Orfice” este scris că “Există un singur Zeu şi o singură coexistenţa cu Zeul: Adevărul. Zeul este în toate în mod spontan şi capabil să afecteze toate lucrurile”.
Similar, în Upanişade, texte sacre indiene a căror datare istorică merge până dincolo de 1200 i.d.Ch., găsim următoare formulare: “Zeul este nemuritor şi indestructibil. Zeul cel unic porunceşte atât Sinelui cât şi destructibilului. Prin unirea cu el, toată iluzia este, în cele din urmă, oprită. (..)”
Dar, poate cel mai uimitor lucru a fost constatarea că disciplina spirituală care a rezultat din aceste misterii a creat, şi toată lumea este de acord cu aceasta, oameni de cea mai înaltă condiţie morală şi spirituală, renumiţi prin simplitatea manierelor, delicateţe, o înclinaţie către preocupări serioase fără egal; oameni pentru care ideea de dreptate era călăuzitoarea tuturor faptelor. Din astfel de oameni s-au născut întotdeauna eroii.
“Orfeu – teogonia şi misteriile orfice”, de G.R.S. Mead, Editura Herald, 2012.