Fervori gazetăreşti

Beneficiind de ediţiile Corneliei Ştefănescu, Teşu Solomovici a extras din publicistica lui Mihail Sebastian sute de pasaje cu alură şi substanţă accentuat subiectivă, intr-un "Jurnal indirect", 1925-1945, prefaţat de Eugen Simion.

Excelentă idee a avut Teşu Solomovici! După ce, de 15 ani incoace, Mihail Sebastian nu este identificat decăt cu Jurnalul său, fiind folosit exclusiv ca măciucă de devastat carul de oale şi ulcele pe care erau insemnate adeziunile generaţiei lui Cioran, Eliade şi Noica la legionarism, iată că se găndeşte cineva să-l repună in drepturi şi pe gazetarul frenetic, sagace şi sensibil, meloman şi pătimaş care a fost Mihail Sebastian, romancierul şi dramaturgul.

Cătă lume mai ştie de fervorile ziaristice prin care autorul Accidentului a ajuns la şcoala lui Nae Ionescu (pe care l-a venerat fără fisură pănă la moarte), combătănd ardent pe un teritoriu ultraminat de furii, talente, maladii, vicii, genii şi pasiuni demolatoare, de la Eminescu şi C.A. Rosetti la Iorga şi Arghezi, la Eliade, Pandrea, Vinea şi Brunea-Fox, pănă la Pamfil Şeicaru, Nichifor Crainic, N.D. Cocea, Zaharia Stancu et co?

Beneficiind de ediţiile Corneliei Ştefănescu, Teşu Solomovici a extras din publicistica lui Sebastian sute de pasaje cu alură şi substanţă accentuat subiectivă, intr-un "Jurnal indirect", 1925-1945, prefaţat de Eugen Simion.

Francofil sadea şi proustian necondiţionat, tănărul brăilean mitraliază numai in prima sută de pagini nume de toate calibrele - Rémy de Gourmont, Gide, Stendhal, Alain, Drieu La Rochelle, Fournier, Baudelaire, Rousseau, Mallarmé, Claudel, Péguy, Jacques Rivière, Max Jacob, Musset, Rimbaud, Maurois, Anatole France, Léon Daudet, Artaud şi căţi alţii - după care-şi etalează admiraţia pentru Matheiu Caragiale, dar şi pentru Blaga, Camil Petrescu ori Sadoveanu, nu fără a campa, desigur, cu toate armele şi steagul de luptă, in tabăra generaţiei sale. Sebastian are unele dintre cele mai adecvate, exacte şi empatice cronici la vreo zece din cărţile lui Mircea Eliade, iar aici pasajele de la 1927 despre natura lirismului vitalist şi "energiile cumplite" ("mişcările studenţeşti de la noi, fascismul italian şi sionismul palestinian"), despre "deliteraturizarea teatrului", virilizarea perspectivei estetice ("acest timp incepe sub zodia exigentă şi bărbătească a muncii", cu "moartea diletantismului şi a agreabilului"), condamnarea "blazării isteţe" care ucide "naivitatea fertilă a uimirii", căutarea autenticităţii o dată cu blamarea "omului literar", surogat al trăirilor adevărate, ca şi a "invaziei de genii şi misionari", de falşi neliniştiţi anarhişti - realizează o credibilă radiografie a "plămănilor" epocii. Inclusiv antisemitismul acesteia, care "rămăne incă deruta cea mai simplă, cea mai comodă şi mai sigură a mediocrităţii organizate".

Acuitatea simţirii, sensibilitatea, "superstiţia sincerităţii", fervoarea estetică, toate cu inevitabilul corolar: vulnerabilitatea irepresibil dublată de anxietate - iată notele acestei energii pentru care evreitatea se definea inclusiv prin "aviditatea de senzaţie", "nevoia de instabilitate", "gustul instinctiv pentru filantropie" şi umorul special. "Umorul, scrie el, este anglo-saxon sau semit. Latinii şi teutonii nu cunosc formula aceasta sufletească foarte complicată, sentiment ambiguu, jumătate vesel, jumătate tragic, atitudine ocolită in faţa vieţii, cu rezerve, elanuri retezate, cu deformări voite şi cu un gust iniţial pentru moarte."

O atenţie aparte merită extrasele (pag. 619 ş.u.) dintr-un articol despre Bucureşti ca subiect literar, publicat in Revista Fundaţiilor Regale in 1940. Observaţia lui Sebastian şochează, dar, dacă ne găndim atent, se susţine. Departe de-a constitui suculenţa hedonistă şi mirificul patriarhal cu carene-au obişnuit scrierile memorialistice, Bucureştii n-au prea avut "nume bun" in beletristica noastră. Demonstraţia merită reluată.

"Imbecilitatea indoctrinată e mai greu de suportat decăt imbecilitatea pură şi simplă. In trei zile, după năvala lui Alexandru Graur şi a bandei lui, am inţeles că intru intr-o redacţie terorizată de conformism. Nu, nu. Mai bine scriu piese de teatru."

Mihail Sebastian,1944