Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Herta Müller părea cuprinsă de sfială în faţa aparatelor de fotografiat şi a camerelor de filmat la conferinţa de presă desfăşurată ieri la "înălţime": era la etajul 21 al Hotelului Intercontinental, unde echipa Humanitas pregătise foarte bine această primă întâlnire cu laureata Premiului Nobel pentru Literatură.
A fost ca un preambul la două evenimente culturale: unul la Ateneul Român (luni, ora 18:30), cu lectura publică din romanul "Leagănul respiraţiei", susţinută de autoare, şi dialogul cu editorul Gabriel Liiceanu; altul, la Humanitas Kretzulescu (astăzi, ora 17:00), cu lansarea seriei de autor "Herta Müller", ce cuprinde romanele "Leagănul respiraţiei" şi "Călătorie într-un picior".
A răspuns sincer la multe întrebări. La unele nici nu avea răspuns. Poate nu dorea să răspundă. Ce e cu acest Premiu Nobel? I-a schimbat cumva viaţa? "Premiul Nobel mi-a schimbat viaţa pe dinafară. Altă dată, când am fost în România, n-am avut aşa ceva... N-am avut conferinţă de presă. În viaţa mea particulară nu s-a schimbat nimic", a spus ferm Herta Müller.
Rugată să comenteze situaţia politică din România de astăzi, scriitoarea a afirmat: "Nu vreau să comentez situaţia politică. Nu sunt în stare. Nu mă pricep". În ceea ce priveşte propunerea Asociaţiei 21 decembrie, adresată preşedintelui ţării, de a-i acorda Hertei Müller Ordinul Naţional "Steaua României", laureata Premiului Nobel a spus tranşant: "Nu colecţionez insigne; nu vreau; nu trebuie!".
Nu putea fi evitat vreun răspuns la întrebările legate de poetul Oskar Pastior, a cărui detenţie de cinci ani într-un lagăr sovietic din anii '50 constituie subiectul ultimului roman al Hertei Müller, "Leagănul respiraţiei", cu atât mai mult cu cât a colaborat cu Securitatea înainte de a cere azil politic în Republica Federală Germană (1968). În această problemă, cred că ar fi foarte potrivit inserarea aici a finalului dintr-un interviu acordat de Herta Müller ziarului Frankfurter Allgemeine Zeitung (18.09.2010), tradus în româneşte de Alexandru Al. Şahighian.
Fiind întrebată "Ceea ce ştim acum vă schimbă imaginea despre omul Oskar Pastior?", ea a răspuns: "O întregeşte. Pe informatorul Oskar Pastior îl judec după aceleaşi criterii ca şi pe ceilalţi informatori din dosarul meu. Numai că ajung la un alt rezultat. Dacă ar mai trăi Pastior, de câte ori m-aş duce la el aş insista de fiecare dată să-şi citească dosarul şi să scrie el însuşi despre asta. Dar de fiecare dată aş face-o strângându-l în braţe".
