x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Carte Hipercapitalism. De unde să învăţăm despre economie dacă nu din benzi desenate?

Hipercapitalism. De unde să învăţăm despre economie dacă nu din benzi desenate?

de Magdalena Popa Buluc    |    12 Aug 2020   •   15:15
Hipercapitalism. De unde să învăţăm despre economie dacă nu din benzi desenate?

„Însoţită de desene inteligente și percutante, Hipercapitalismul lui Gonick este un succes editorial, constituindu-se deja într-un clasic al domeniului autoeducației.“ Publishers Weekly

Ţi-ai imaginat vreodată că Moise, Iisus, Buddha, Martin Luther King, Thomas Jefferson şi Adam Smith vor apărea toţi în paginile aceleiaşi benzi desenate? Ei bine, acest lucru s-a întâmplat, unde altundeva decât la Editura RAO. Şi toţi abor- dează subiectul avuţiei, precum şi al efectelor pe care le generează aceasta: confort, bunăstare, lăco- mie etc. Având în vedere însă confuzia ce domneşte în societate pe acest subiect, este o carte cum nu se poate mai bine-venită, care se adresează atât celor mici, cât şi celor mari. Să-i urăm, prin urmare, bun venit volumului de benzi desenate Hipercapitalism, de Larry Gonick şi Tim Kasser, o incursiune ex- haustivă şi lejeră, totodată, în complicata lume a fi- nanţelor de ieri şi de azi. Şi, mai mult ca sigur, un titlu ce îşi va găsi locul atât în bibliotecile şcolilor, cât şi pe rafturile cititorilor.

Larry Gonick este unul dintre cei mai bine cotați au- tori de comicsuri de pe piața americană. Printre lucrările sale se numără: The Cartoon History of the Universe, The Cartoon Guide to Algebra, The Cartoon Guide to Biology ș.a.

Tim Kasser este autor de cărți de nonficțiune din dome- niul istoriei și economiei. Printre lucrările sale se numără The High Price of Materialism și Lucy in the Sky with Diamonds.

 

 

 

 

 

 

×