Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Poetul Horia Muntenus a „debutat” recent cu un roman. E vorba de volumul „Dincolo de stelele reci”, carte apărută la Editura Azbest Publishing din Şiria (Arad), satul natal al lui Ioan Slavici. El va putea fi găsit în curănd în librării. Cu această ocazie mi-a acordat un interviu în exclusivitate, pentru Jurnalului Naţional.
Cristinel C. Popa: Ce înseamnă această carte pentru tine?
Horia Muntenus: Trebuia să mi se întâmple acest lucru, fie şi din simplul fapt că, de prea multe ori am auzit prea mulţi oameni afirmând că viaţa lor e un roman (şi cred şi eu lucrul acesta, că viaţa fiecăruia poate fi un roman) o! dacă ar avea ei timp să îl scrie, dar nu au timp. Nu am vrut să ajung să spun acelaşi lucru. Pe de altă parte, o carte este, fie o confesiune (de orice tip, chiar ştiinţific), fie o ficţiune. Cartea mea e şi una şi alta. Poate mai mult alta. Timpul mi-a fost favorabil. Am avut parte de răgazul de a scrie, de constrângerea care mi-a fost oferită de o convalescenţă îndelungată. Elaborarea lui s-a împlinit ca rod al unor meditaţii şi frământări, însă, de ani. Un prieten m-a întrebat, după ce l-a citit, de ce nu l-am scris mai devreme. Pare simplu să răspund, acum, când îi văd coperţile, că orice se naşte la vremea potrivită. Ar fi fost mult mai complicat să răspund la întrebarea de ce nu l-am scris, încă.
”Dincolo de stelele reci” este un titlu incitant. Despre ce este vorba?
Este o carte care tratează complexitatea fiinţei umane, dar mai ales o carte despre conştiinţa capabilă să perceapă această complexitate care se manifestă între doi Poli: între realitate şi fantastic. Este un roman simbolic şi fantast în care tema e lupta, lupta cu absurdul şi cu moartea. Eroul cărţii este un luptător şi, prin urmare, am găsit de cuviinţă ca veşmintele cele mai potrivite în care îl puteam eu îmbrăca să fie cele ale unui militar, asta şi datorită experienţei personale petrecute într-o unitate militară de vânători de munte, înainte de 1989.
Este vorba despre o carte cu amintiri din armată?
Nu chiar. Sau nu doar. Mi s-a părut relevant faptul că puteam transfera trăirile mele, autenticitatea lor, dar şi subiectivitatea mea, într-o poveste în care să pot amesteca ficţiunea în relatarea ”faptelor”. Povestea vieţii mele de soldat o puteam transfera în simbolism, puteam croi imaginarul, puteam confecţiona suprarealitatea, suprarealismul. Şi l-am văzut pe tânărul recrut intrând pe poarta unităţii militare şi i-am văzut evoluţia transferată într-o iniţiere, transformarea adolescenţei în bărbăţie, ceva ce trebuia să moară în el (poate chiar el, încă nu sunt sigur, sper să descopere cititorii) pentru ca el să renască, pentru a putea merge mai departe. Unde? Prefacerea e marcată de o călătorie într-o altă lume, în interiorul conştiinţei, acolo unde sunt şi fantasme, o călătorie ca într-un vis, călăuzit de un alter-ego, purtător de semnificaţii thanatice dar şi de semnificaţii ale ţuminii. Şi această călăuză, care poate fi şi semnul destinului, îl conduce prin labirintul care se deschide între viaţă şi moarte, labirint în care se întâlnesc şi se întrepătrund planurile, cele de Aici cu cele de Dincolo. Am fixat, în studiu, Realitatea şi Fantasticul. Le-am şi despărţit, însă, printr-o bornă kilometrică, bornă care este unul dintre punctele de plecare ale relatării, dar şi unul dintre punctele terminus ale ei. Eroul cărţii este prins de (şi în) acest glisaj care are loc în dreptul acestei borne, despărţind viaţa de neinstruit de viaţa de instruit, viaţa, în sine, de moarte, un hotar de altul, dar şi tărâmul realismului de spaţiul oniric. Şi totul glisează şi alunecă, unindu-le, într-un fel, într-un anume fel, pe cele pe care le desparte. Se moare, aşadar. În plan fizic - simbolic şi în plan simbolic - fantastic. Am urmărit călătoria aceasta de la Realitate la Imaginar, de Aici Dincolo. Şi am revenit în Realitate, de Dincolo Aici, aşa cum se petrec lucrurile atunci când vorbim despre Renaştere. Poate. Evenimentele, întâmplările se petrec în cadrul acestui transfer, înăuntrul acestei prefaceri. Este un roman al transfigurării. De aceea, este un roman de analiză şi de meditaţie. Fireşte, prin tema abordată, în consecinţa ei, pare şi un roman psihologic, lucru pe care câţiva cititori mi l-au semnalat. Fiind vorba despre un roman de acţiune, de aventuri, de peripeţii şi de explorare, de cercetare (pe de altă parte) a conştiinţei (a misterelor care o configurează) - da, poate fi un roman psihologic.
Dar este un roman al ludicului şi al speranţei. Eroul e definit de candoare. M-a ghidat personajul lui Feodor Mihailovici Dostoievski, Alioşa Karamazov, dar eroul meu nu este chiar un Alioşa Karamazov în întregime, cred că are ceva şi din personajele lui Mark Twain, ceva din personajele lui Jules Verne...Este un roman de dragoste. Se revendica acest lucru, era necesar, în cazul unui tânăr militar. Romanul vorbeşte despre iubirea platonică ori sugerează erotismul, dar vorbeşte şi despre dragostea de viaţă, dragoste de frumos, bine şi adevăr. Pe undeva, cred că e un roman romantic. Cred că m-a ajutat foarte mult stilul pe care l-am folosit. Sintaxa este spumoasă. Am căutat să mă feresc de clişee, de oboseala limbajului. Şi mi s-a spus, de către cei care au citit cartea, că este un roman ”altfel” şi cred, da, că este un roman ”altfel”. Îl consider un roman modern, capabil să suporte comparaţii cu orice alt roman contemporan, de la noi sau de oriunde. Dacă spun lucrul acesta este pentru că ştiu perfect ce am realizat. Un artist pendulează între modestie şi orgoliu. Eu am fost artist când am lucrat la această carte, când am scris-o. Acum nu sunt decât un simplu cititor al ei şi îmi place. Din orgoliul artistului, care a trudit la roman, afirm că este un roman bun. Din modestia scriitorului, redevenit simplu cititor, spun, la fel, că este un roman bun, demn să îl recomand.
Citește pe Antena3.ro
