x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Carte Ioana Lee: Eseuri din capitala lumii

Ioana Lee: Eseuri din capitala lumii

de Diana Scarlat    |    28 Noi 2018   •   17:51
Ioana Lee: Eseuri din capitala lumii

O româncă a cucerit lumea. Apoi a scris despre aventurile ei prin lume, alături de oameni pe care puțini îi pot întâlni într-o viață. Ioana Lee este una dintre cele mai talentate scriitoare contemporane, care astăzi provoacă șoc după șoc pe piața de carte, prin volumele ei de memorii, care reprezintă mult mai mult decât simple jurnale.

Cărțile Ioanei Lee ar putea fi numite jurnale de călătorie prin viață și prin lume, dar au la bază foarte multe cunoștințe științifice, obținute din timpul studiilor universitare, făcute în România, la Facultatea de Limbi Străine a Universității din București, aprofundate apoi într-o viață plină de evenimente pentru care orice diplomat de carieră ar putea fi invidios.

Noul volum al scriitoarei Ioana Lee, "Eseuri din capitala lumii", a fost lansat în fața unui public numeros, la târgul de carte Gaudeamus, ediția 25, desfășurată între 14-18 noiembrie 2018 la Romexpo. Scriitoarea și-a prezentat noua carte la standul editurii RAO, în ediție bilingvă - română și engleză.

"Cartea este reală, nu apelez la ficțiune și la cosmetizare. Când vorbim despre sentimente, emoții, despre realitățile vieții, prefer doar adevărul. Mulțumesc din suflet cititorilor mei și celor care îmi scriu pentru că numai datorită lor continui să fiu aici și să creez", a mărturisit scriitoarea, cu ocazia lansării.

Volumul bilingv  "Eseuri din capitala lumii" conține povești adevărate trăite de Ioana Lee în diferite părți ale lumii, povești pe care le-a scris la Washington D.C, acolo locuiește de 14 ani. Scrierile Ioanei Lee sunt cunoscute deja de publicul din întreaga lume, fiind publicate pe site-ului www.ioanalee.com, un spațiu definit, din toate punctele de vedere, de multiculturalism.

 

Marea dragoste a scriitoarei este cultura japoneză, pe care a cunoscut-o mai întâi prin studiile lingvistice și culturale, apoi la catedră, având o importantă activitate didactică, inclusiv universitară, dar cunoștințele Ioanei s-au completat cu o latură mai puțin accesibilă oamenilor obișnuiți: mariajul cu un aristocrat japonez.

Ioana Lee este ceea ce se vede, dar mai ales ceea ce nu se vede. Ceea ce este ascuns dincolo de o imagine perfectă, pentru care o adoră showbizul, este la fel de strălucitor în lumea cărturarilor. Ioana Lee șochează și prin fuziunea pe care o creează între blog și carte, dar și prin știința de carte pe care o afișează cu obstinație, producând o confuzie premeditată între lumea elitistă a marii culturi și o altă latură a eitelor, din showbiz.

 

Ioana Lee arată că poate fi simultan femeie, VIP, om de cultură, dar și blogger, cu cititori în mediul online, dar și o scriitoare care deja îți reeditează, cu cea mai mare lejeritate, volumele lansate în anii precedenți, pe o piață de carte pe care mulți se întreabă dacă și-ar putea permite sau nu să intre astăzi.

 

 

×