Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Este "Amurg de Europa, Rasarit de Asie'(*) cantecul de lebada al lui Fanus Neagu? Poate ca da, de vreme ce- dupa cum marturiseste Anita Neagu, fiica scriitorului, in "Nota explicativa' care precede noua versiune a cartii-, "romanul a fost rescris in timpul unor ani lungi de spitalizari si suferinte greu de imaginat, pe care le cunosteau numai doctorii, familia si o mana de apropiati.' In acesti ani, Fanus Neagu reia prima varianta, sterge sau adauga si termina noua redactare cu numai cateva zile inainte de moarte. Fiica sa va relua travaliul: "Tata imi indicase clar ce pasaje sa elimin. Nu am putut s-o fac pana la capat.L-am regasit in acele randuri mult mai puternic decat in fotografii sau in amintirile mele. Era acolo,cu mine, gandea, simtea. Traia prin cuvinte.'
"Este- mai scrie ea- proiectia unei vieti care stie ca nu va mai fi'.
De fapt, inca de cand a inceput sa scrie prima versiune, Fanus Neagu a vroit sa dea cartii un talc aparte. " Sper- nota scriitorul in "Jurnal cu fata ascunsa' la 30 ianuarie 2003- ca acest roman sa ma reprezinte la raspantii de campie, de ape si dor de munti. Va fi Braila la ea acasa. Braila insumand, in mintea mea, ideea de Romanie contemporana.' Si, mai departe: "Braila este matca iubirii mele, spatiul meu vital, altarul, templele pagane, campia celesta, Orientul fabulos, pogonul detestabil din fiinta mea, prigoana inceputului, dementa banuielilor, incertitudinea, forta planetara a iubirii-totul, eu si lumea.'
Intr-adevar, totul in roman se face si se desface, in aceasta Braila din care uneori eroii fug numai pentru a se intoarce, intr-un vartej ametitor de evenimente si de trairi. Personajele din galeria celor mai varstnici, in primul rand, Serban Necsari-prototipul imbogatitilor de pe urma revolutiei, ca si altii din anturajul sau, Deditel Mladin, Dragomir Mireasa, Tonino Delacruce sau Toma Zodian, vin dintr-o lume care, inca, nu si-au incheiat socotelile cu noile vremi. Iar cei tineri, mai ales Veturia, fiica lui Necsari ( cea mai puternica prezenta pe o scena a vietii care aduce mai degraba a rug sau a esafod), ne dau sentimentul unei devoratoare cautari, prin aventura, a intelesurilor ascunse in launtrul si in afara fiintei lor. Tensiunea formidabila naratiunii este data de o neintrerupta pendulare intre adevaruri dureroase si minciuni indelung ticluite.
Bunaoara, Andolina, mama Veturiei, fuge pe rand, de la fiecare sot. Iar cei trei barbati pe la care a trecut, in roirile sale, Andolina, au fost indragostiti de ea si, desi "i-a dat dracului pe toti' , fiecare o mai asteapta.
La randu-i, Serban Necsari, cel care se vrea, deopotriva, stapan al Brailei si al destinelor fiicei sale, va cauta, cu indarjire, sa o uite pe Andolina si sa se razbune pe necredinta ei prin fiecare femeie care ii va calca in alcov. O va face, cu osebire, prin Sara Zackman "catapeteasma la care tata bate matanii si temenele de dimineata si pana seara', cum o numeste Veturia. Veturia, pe al carei logodnic, pretinsul print parizian Alain Lamotte, nepotul Yvonei Zapodeanu (sora, intr-un anume fel, cu Pena Corcodusa a lui Mateiu Caragiale si a lui Ion Barbu), cel nascut dintr-un cumplit pacat, il va rapi aceeasi Sara. In tesatura de <> a romanului, femeia ramane cea mai in masura sa lege si sa dezlege intelesuri si oameni.
In acest univers inchis, prizonierii si eroii sai se urasc cu sinceritate si, poate de aceea, se cauta anume spre a se dusmani mai mult. Aceasta nevoie de ura, de hartuire si de distrugere ii tine uniti, dupa cum uniti ii tin intamplari ale caror revelatii ii vor cauta si ii vor gasi fie si atunci cand va fi prea tarziu. Este, in carte, un amestec rafinat de taina si de vraja, pe care numai Fanus Neagu putea sa il incrusteze in cuvinte traite. De aceea, dialogurile pe care le poarta eroii sai sunt fascinante incrucisari de sentinte morale, intr-o explozie de metafore si de alegorii care fac sa treaca in plan secund naratiunea.
Intr-un final, Veturia, va rasturna socotelile tatalui si va lua drumul catre Schitul Sfintilor cu ochii scosi, unde il va intalni pe avva Sextil Gruia, care ii va spune povestea Sultanei, mama mamei sale, Andolina. Asteptand umbra soimului, Veturia va avea revelatia indelung cautata:"Fata inalta ochii spre cer, dar nici urma de soim in noaptea verde. Si totusi, simtea acut umbra pasarii. Plutea cu aripile desfacute pe capul fiecaruia. Umbra confiscase pasarea si era mai vie decat ea.'
Citește pe Antena3.ro
Ce se va intampla, dupa aceea, cu Veturia, "printesa cauzelor pierdute'?- asta nu vom mai afla. Fanus Neagu, singurul in masura sa ne–o spuna, nu a mai avut vreme sa o faca...
In acest fel, "Asfintit de Europa, rasarit de Asie' ramane un poem nepereche despre oameni si destine la raspantia dintre iubire si necredinta.
