Lansare de carte, Nicolae R. Dărămuş: Inocenţii marii terori

O carte scrisă în numele celor care nu se pot apăra, cuvântând în faţa oamenilor, semnată de un condei care a publicat multă vreme editoriale în paginile Jurnalului Naţional - Nicolae Dărămuş -, va fi lansată joi, 24 octombrie, la orele 18, la City Gallery din Suceava.

Cartea intitulată “Inocenţii marii terori” apare la Alexandria Publishing House, iar autorul  îşi declară deschis intenţiile livreşti în postfaţa acesteia: ”Aş vrea ca, citindu-mi scriitura,  oamenii să cadă pe gânduri, să se simtă oarecum părtaşi la rău, asemenea spectatorilor aflaţi la o nedreaptă execuţie publică. Deopotrivă, aş vrea să se  înţeleagă că  nu  numai individul cu drujbă, cel cu armă de vânătoare sau patronul din a cărui fabrică se scurg reziduurile toxice în fântîni sunt răspunzători de condamnarea vieţii. Abia scriind pilde, poate chiar din postura victimelor directe, cititorii vor simţi tristul adevăr de la care mereu îşi întorc faţa, tolerându-l, prea ocupaţi cu importantele nimicuri cotidiene. Voi încerca să ajung la mintea lor prin inima lor. Numai aşa pot nădăjdui ca mesajul  meu să rămână, spre a trezi angoasa că trebuie făcut ceva”.

În aceeaşi postfaţă autorul subliniază: “De cărţi librăriile nu duc lipsă. În ciuda evidentei scăderi a interesului pentru citit, tomurile sunt tot mai numeroase, semn că, totuşi, piaţa cărţii, ca obiect comercial, prosperă. Paradoxul are o explicaţie simplă: asemenea presei  tabloidizate, şi cartea s-a tabloidizat. Sunt cărţi care «se parcurg» şi cărţi care «se citesc». Faţă de primele - ele fiind o adevarată «specie dominantă» - ultimele par puţine. Acestea sunt   tipăriturile care în loc să informeze, formează, care în loc să distreze şi să omoare timpul, pun omul pe gânduri. Sunt carţile care, fără să rezolve o problemă, clarifică şi deschid drumul.

Aşadar, cărţile adresate spiritului – printre care şi cele «de ecologie», disciplină care înseamnă tot mai mult înţelegerea frăţiei întru Dumnezeu - există şi se înmulţesc de la o zi la alta. Ignorate de dascăli, de «sisteme», ele sunt descoperite întâmplător şi, după cum ţintesc inima sau numai mintea cititorului, paginile lor devin sau nu «de succes».

Întrucât volumul este constituit dintr-o atentă selecţie a editorialelor “pro natura” semnate de Nicolae R. Daramuş în Jurnalul Naţional (ilustrat fiind de autor prin desene în creion), acesta conchide: “Din banale ştiri despre chipurile morţii, trebuia să generez istorii vii. Căci una era ca ziarul să  anunţe  braconarea unui  urs la Voroneţ, şi cu totul alta era ca cititorul să afle, chiar din postura celui împuşcat, cum e să suferi zile în şir cu glonţul în măruntaie. După cum în locul unei veşti fugitive despre poluarea unui râu, tot el să simtă, aşezat în fotoliu, sufocarea păstrăvului cu branhiile năclăite de zoaiele pensiunilor. Deopotrivă lui, cititorului, trebuia să îi răsune în urechi şi  geamătul molidului secular retezat de drujbă şi strigătul mut al rechinului lăsat viu în ocean, în vreme ce înotătoarele lui, retezate, “înoată” în rafinata supă servită unor turişti cu buzunarul plin.

Abia aşa, trezindu-se în compasiune şi revoltă, cititorul  de ziar putea aspira la statutul fraţiei sale cu «râul, ramul». Şi, dacă puteam sugera asta, era fiindcă  fusesem un norocos : prinsesem «coada timpului», bucurându-mă de darurile unei Naturi «neatinse» şi ale omului încă «întreg». Cu atât  mai mult, vremurile «îmbolnăvirii» acestora mi-au impus ca pe o urgenţă strigarea banalei concluzii că cel mai important lucru într-o viaţă nu este  să produci şi să îţi produci satisfacţie, ci să nu produci suferinţă.”

În opinia autorului, în România de azi, nu numai pădurile şi sălbăticiunile şi-au pierdut dreptul la viaţă şi la teritorii, ci şi oamenii: “Aşa se face că, pe când dumneavoastră, cititorule, mergeaţi conştiincios la serviciu, pe când cultivaţi atent straturile de lângă bloc şi coseaţi taluzul şanţului spre a duce nutreţ la vacă, pe când aşteptaţi poştaşul cu pensia micşorată, ţara v-a fost trasă de sub tălpi şi dată bucată cu bucată prin «acte în regulă» vechilor şi noilor profitori.

Pare anecdotică recenta întâmplare dintr-un sat arădean unde urmaşii unei familii de grofi au prezentat în instanţă acte de moştenire care atestau că, interbelic, strămoşul lor ar fi posedat un întreg sat, cu toate dotările sale, de la păduri şi ogoare, la biserică şi şcoală. Instanţa, conform legii 247/2005 – «legea Flutur» –, le-a consfinţit dreptul de proprietate, drept care cei peste 1000 de locuitori s-au «răsculat» când foştii proprietarii, cu un tupeu peste orice închipuire, au adus jandarmii să le confişte pământul de sub case.

În acest fel au dobândit urmaşele budapestane ale grofului Kendeffy aprope întreg masivul Retezatul, urmaşii baronului Bánffy 30 de conace si sute de mii de hectare de păduri şi arabil în Ardeal, un prinţ – fabricant de cosmetice prin Elveţia – codrii judeţului Neamţ, Universitatea Harvard, peste 60.000 de hectare verzi şi lista jefuirii patrimoniului forestier şi a desfiinţării României este abia începută.

Blamarea statului şi aprecierea valorii patrimoniale strict în funcţie de forma de proprietate asupra acesteia – etatist însemnând rău, privat însemnând bun –, au constituit pilonii noii propagande care, încet şi sigur, a ros în conştiinţe până când sloganul «Nu ne vindem ţara!» a fost completat în zeflemea prin « ci o dăm gratuit» şi persiflat de orice nichipercea.”

Lansarea cărţii va fi succedată de o conferinţă-dezbatere pe tema “ Omul lacom – natura – surse, resurse naturale şi patrimoniu natural –  România pierdută”.