x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Carte Lecturi colorate de la PanDA

Lecturi colorate de la PanDA

de Magdalena Popa Buluc    |    12 Aug 2020   •   22:10
Lecturi colorate de la PanDA

Bucurați-vă de zile de vară pline de lecturi colorate, citind împreună cu cei mici cele mai noi cărți publicate în colecția PanDA de la Editura Pandora M. Iată care sunt cele mai interesante titluri:

În ton cu vremurile pe care le trăim, și lupul din povestea noastră trebuie să își ia micuții la serviciu pentru că școala este închisă. Lupul cel rău și cei 14 lupușori – un basm clasic care ne va face să ne prăpădim de râs. 

O altă carte minunată pentru toți copiii care își urmează pasiunile încă de mici este Colecționarul de insecte de Alex G. Griffiths. George, personajul principal, adoră insectele. Absolut toate insectele. Astfel că se hotărăște să devină cel mai bun colecționar de insecte din lume. Dar toate aceste creaturi spectaculoase își doresc o viață în libertate, nu într-o sticlă.

Cineva nou de Jill Twiss este povestea Grăsunului, a Fricoasei, Prețiosului, Morocănosului și a Pisălogului, sau mai degrabă povestea tuturor copiilor care se adaptează mai greu la schimbările din viața lor și nu acceptă ușor un prieten nou în cercul lor. 

Fanii cărților scrise și ilustrate de Antoon Krings vor adora cele două apariții din seria Întâmplări drăguțe cu animăluțe – Crina regina și Sânziana năzdrăvana. Micuța Crina știe că într-o bună zi va fi regina albinelor. Dar, izolată în palat, se simte singură și este tristă că nu poate culege polen cu celelalte albine, pe care le invidiază pentru libertatea și pofta lor de viață. Sânziana este o albinuță năzdrăvană care hotărește să fugă din grădină. Curioasă să descopere pădurea înflorită, găsește aici flori de o frumusețe stranie. Însă un roi de albine sălbatice o ia prizonieră. 

Oscar, băiețelul din povestea Pătlăgică de Annick Masson, se înroșește la față de când se știe. Se înroșește când citește o poezie în fața clasei, când sare în piscină, când stă lângă Suzie. Se înroșește chiar și atunci când cineva îi spune că se înroșește! Pătlăgică – o carte perfectă pentru micuții timizi.

×