Lecturi la tava - "Amintiri din viata"

"Dupa o asemenea carte, orice complex de inferioritate a noastra ca neam ar trebui sa dispara", exclama Monica Lovinescu in martie 1992, dupa lectura primei editii a memoriilor Anitei Nandris-Cudla din deportarea siberiana (1941-1961).

Terminat la Cernauti spre finele anilor ’60-’70 si scos din tara in 1982 de nepotul sau, doctorul Gheorghe Nandris, manuscrisul acesta (Amintiri din viata. 20 de ani in Siberia, ed. Humanitas) este deopotriva o carte de istorie, un manual de suferinta, rezistenta si nadejde, povestit ca un basm al fiintei romanesti, al aristocratiei rurale bucovinene, dar si o perfecta ilustrare a amarnicei zicale "nu-i da, Doamne, omului cat poate sa indure".

"Aceasta taranca de 36 de ani, nescolita si neumblata in lume, se trezeste in miez de noapte (13 iunie 1941) smulsa din casa ei de securitatea sovietica (NKVD), cu trei copii langa ea (17, 14 si 11 ani), despartita de sot si inghesuita intr-un vagon de vite. Iata punctul zero al tragediei acestei familii", rezuma Gheorghe Nandris inceputul calvarului.

Nascuta in 1904, singura fata intre sapte frati, Anita este o fiinta tare, vitala, inzestrata cu gustul primejdiei, adaptabilitate paradoxala si o curiozitate ce sfideaza orice limita ("imi placea tare mult sa vad ce se petrece", scrie ea despre anii primului razboi mondial, cand, iesind in camp la lucru, zburau gloantele pe langa ea precum carabusii). La 36 de ani era o sotie si o mama fericita, "cu grajdul plin de vite, era numai de-a dragul de trait". "Imbracati-va, in 15 minute sa fiti gata. Bagaj n-aveti voie, nimic de luat", li se spune. Tragismul deportarii nu e trait nici o clipa egoist, ci din perspectiva fiicei (mama ii ramane imobilizata la Cernauti) si a mamei cu trei copii. Scena textului scris in trenul deportarii cu creion chimic pe o batista aruncata pe peron, in speranta ca va ajunge cumva sub ochii mamei, este inenarabila prin emotia continuta si prin firescul ingeresc, as spune, cu care este indurata atrocitatea.

De altfel, Monica Lovinescu are din nou dreptate: "E izbitor cum, de-a lungul calvarului sau, Anita nu condamna niciodata un intreg neam pentru faradelegile savarsite, nici macar pe rusi", cei care, dupa 20 de ani petrecuti la Cercul Polar, declara senini familiei bucovinene ca totul a fost... o greseala ! Trecand robinsonian prin gerul polar, prin dizenterie, paduchi, muncile campului, vanatoarea cu sarma, printre eschimosii greu de inteles ("de mici copii si pana la batranete nu se spalau pe trup"), facandu-si haine din saci si manusi din parul cainilor, Anita noteaza scurt, din cand in cand, "suntem goi. E prost de tot".

O viata traita cu fruntea sus, dar care apleaca fruntea lecturii.

Cum bine spune Gheorghe Nandris, "va veni o vreme cand scoala isi va propune sa formeze mari caractere, adica sa refaca structura de rezistenta a neamului nostru, cand cinstea, curajul si demnitatea isi vor recapata pretuirea ce li se cuvine. Atunci cartea Anitei va fi o lectura de referinta, nelipsita din bibliotecile scolare".

"Aceasta dragoste de familie ne-a dat putere in toate greutatile si am putut rezista si ne-am salvat viata" Anita Nandris-Cudla