x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Carte Literatura română contemporană și modele literare românești în Republica Turcia

Literatura română contemporană și modele literare românești în Republica Turcia

de Magdalena Popa Buluc    |    28 Mai 2019   •   14:47
Literatura română contemporană și modele literare românești în Republica Turcia

Institutul Cultural Român „Dimitrie Cantemir” din Istanbul organizează vineri, 28 mai 2019, de la ora 14:00, cea de-a doua ediție a unui eveniment special dedicat promovării limbii și literaturii române, cu titlul „Literatura română contemporană și modele literare românești în Republica Turcia”. Proiectul va fi prezentat la Universitatea Ankara și se va desfășura sub forma unui atelier de lectură din operele unor scriitori români traduși în limba turcă. Selecţia de texte pentru această ediţie a programului de promovare a literaturii române contemporane include o serie de autori cunoscuți: Doina Ruști, Adina Popescu, Cristian Fulaș, Simona Antonescu, Adina Rosetti și Paul Țanicui.

Atelierul este organizat de lectoratul Institutului Limbii Române din București din cadrul Facultății de Limbi, Istorie și Georgrafie a Universității Ankara în colaborare cu Institutul Cultural Român “Dimitrie Cantemir” din Istanbul și Ambasada României în Republica Turcia.

Evenimentul va fi moderat de lectorul de limba română de la Universitatea Ankara, Alina Iftime, în prezența cadrelor didactice, studenților și a altor categorii de public interesat. Invitații de onoare vor fi: decanul Facultății de Limbi, Istorie și Georgrafie, E.S. domnul Gabriel Șopandă, ambasadorul României în Republica Turcia, dr. Ilhan Karasubașı, coordonatorul Biroului de Relații Internaționale din cadrul Universității Ankara, dr. Nevin Özkan, directoarea Departamentului de Limbă Italiană.

Proiectul se înscrie în seria de evenimente dedicate promovării literaturii române, iar scopul principal al organizării îl constituie relevarea perspectivei studenților turci asupra literaturii române contemporane prin lectura unor fragmente din opere literare românești traduse în limba turcă și dezbateri pe text. Pe lângă componenta educativă de dezvoltare a competențelor de comunicare în limba română, un alt aspect important este promovarea dialogului intercultural prin intermediul lecturii și cu implicarea personalităților din mediul diplomatic și academic.

Fragmentele alese fac parte din diverse opere traduse la workshopul organizat de Institutul Cultural Român „Dimitrie Cantemir” din Istanbul și publicate în broșura „Autori români contemporani în cadrul Atelierului de traduceri literare din Istanbul”, vol. III, din 2018. După o succintă prezentare a câtorva scriitori români și textele acestora traduse în limba turcă, studenții turci vor avea ocazia să citească o serie de texte, atât în limba română, cât și în limba turcă, fiind pasaje selecționate  din cărțile: „Manuscrisul fanariot” (Doina Ruști), „O istorie secretă a Țării Vampirilor” (Adina Popescu), „Fâșii de rușine” (Cristian Fulaș), „Fotograful Curții Regale” (Simona Antonescu), „Domnișoara Poimâine și joaca de-a Timpul” (Adina Rosetti) și „Quimera” (Paul Țanicui).

La finalul atelierului, fiecare student participant va primi, din partea ICR Istanbul, câte un exemplar din cel de-al III-lea volum al broșurii „Autori români contemporani în cadrul Atelierului de traduceri literare din Istanbul”.

Alina Iftime este lector de limba română în cadrul Universității Ankara și este profesor de limba franceză la Liceul Tehnologic Dragomir Hurmuzescu Medgidia și Lector universitar la Universitatea Ovidius din Constanţa.

Alina Iftime a publicat o carte cu titlul „Didactica limbii franceze ca limbă străină – ghid de bune practici”, Editura Matrix RO București, 2013, numeroase articole în reviste de specialitate: „Argumente în favoarea şi împotriva feminizării numelor de meserii în limba franceză contemporană”, 2013; „Language learning in preparatory classes in the Romanian educational system coautor Carmen-Mihaela Vărășteanu”, 2012;  „The role of the self-esteem, emotional intelligence, performance triad in obtaining school satisfaction”, coautor Carmen-Mihaela Vărășteanu, 2012; „Imagery - transcoding a linguistic sense to an iconic sense”, coautor Carmen-Mihaela Vărășteanu, 2012.

Alina Iftime a publicat  diverse lucrări în volumele unor conferinţe naţionale sau internaţionale: „Fiche pédagogique: fêtes et traditions françaises la Simpozionul Național Studiul Limbilor Moderne în Europa: miză și perspective”, ediția a VII-a, 2017; „Logiciels pour l’évaluation en classe de fle la Simpozionul Regional”, ediția a VIII-a, 27 mai 2017, „Tradition et modernité dans la didactique du FLE;  Feminisation of names of professions, functions, degrees or titles in the French press”, 2017; „Evaluarea competențelor lingvistice în limba franceză, cu ajutorul instrumentelor TIC interactive, pentru elevii cu dizabilități, prezentată la Conferința Internațională Omul – o perpetuă provocare. Dimensiuni psihologice, pedagogice și sociale”, ed. a III-a, Constanța, 2016; „Fiche pédagogique pour l’acte de langage s’excuser / répondre à des excuses”, 2016;  „Aspecte ale promovării dimensiunii europene a educației prin proiectele școlare internaționale”, la Simpozionul Internațional Comunicare interculturală în situații educaționale. Cunoaștere-metode-competențe didactice”, 2016; „L'évaluation des compétences des candidats aux cours de professionnalisation pédagogique”, 2015, coautor Căprioara Daniela; „Stratégies pour la remédiation de l’abandon scolaire”, la Simpozionul Internațional „Metode interactive și bune practici pentru prevenirea abandonului școlar în școlile europene“, organizat de Colegiul Tehnic de Electronică și Telecomunicați Gheorghe Mârzescu Iași și Casa Corpului Didactic Spiru Haret Iași, 2014; Programul „Formarea continuă a cadrelor didactice pentru utilizarea resurselor informatice moderne în predarea eficientă a limbii franceze și evaluarea la nivel european a competențelor lingvistice“ la Simpozionul național cu participare internațională Responsabilitate publică în educație, ediţia a VI-a / Constanţa, 2014; „Decision in choosing the future career”, (coautor Carmen-Mihaela Vărășteanu) 2014; „Impactul parteneriatelor şcolare Comenius asupra instituţiilor de învăţământ preuniversitar”;  „La dictée – un exercice dépassé en classe de FLE?” 2013;  „L’intelligence sociale – garant de la lutte contre l’agression”, coautor Carmen Mihaela Vărăşteanu, 2013;  „Masculinul generic în dezbaterea asupra feminizării numelor de profesii în limba franceză contemporană”, 2013, Chișinău;  „Les étapes de la conception d’un cours de langue française pour la formation et le développement des compétences de communication professionnelle des étudiant(e)s en sciences sociales”, 2012, București; „Instrumente de analiză, diagnoză şi măsurare în procesul de asigurare a calităţii în unitatea şcolară;  Genul lingvistic vs. sexul referentului”, Chişinău, 2011;  „L’écoute active des documents authentiques en classe de FLE”, 2011, Buzău;  „Şcoala – mediu de formare a competenţelor profesionale”, coautor prof. Linea Iuliana, 2010; „Stagiul de practică pedagogică – activitate fundamentală de formare a competenţelor specifice profesiei didactice”, Constanţa, 2010;  „L’évaluation de la production écrite (l’essai) à l’examen de baccalauréat (français langue étrangère) en Roumanie”, 2008, Timişoara.

Institutul Cultural Român „Dimitrie Cantemir” din Istanbul continuă promovarea literaturii contemporane românești în Republica Turcia, susținerea traducerilor în limba turcă a unor importanți scriitori români și stimularea interesului publicului turc, în general, și a tinerilor studenți, în special, pentru literatura română. Aici se adaugă și promovarea dialogului intercultural și a imaginii ICR Istanbul în mediile universitare locale. Programul vine ca o continuare firească a celorlalte proiecte de coagulare comunitară cu caracter permanent, pe care ICR le organizează. Este o ocazie pentru ICR Istanbul de a prezentare și promova broșura „Autori români contemporani în cadrul Atelierului de traduceri literare din Istanbul”, apărută la finalul lunii februarie 2018. Proiectul reprezintă o oprtunitate de  sporire a vizibilității scriitorilor români contemporani în spațiul turcesc și de  organizare a unor alte proiecte cu parteneri de prestigiu din Turcia.

 

×