x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Carte Miercuri, 12 decembrie, Jurnalul vă aduce un best-seller internaţional. Picată din cer, de Madeleine Moon

Miercuri, 12 decembrie, Jurnalul vă aduce un best-seller internaţional. Picată din cer, de Madeleine Moon

11 Dec 2018   •   14:33
Miercuri, 12 decembrie, Jurnalul vă aduce un best-seller internaţional. Picată din cer, de Madeleine Moon

Venită din vârful muntelui și din sălbăticia pădurii, Angie este noua Heidi, pe care o soartă ciudată a parașutat-o deodată în lumea fetelor obsedate de mondenităţi și ultimul model de smartphone, de diete sofisticate și ultimele trenduri în materie de beauty și lifestyle.

În acest univers pe care nu îl înțelege, dar îl va asimila forțat, din mers, însă în felul ei, fata care umbla pe coclauri însoțită doar de un lup alb fioros își va face prieteni din lumea „civilizată” și își va găsi, la 16 ani, iubirea. Numai că lucrurile nu sunt deloc așa de simple așa cum pot părea la prima vedere, iar Angie va avea de înfruntat o serie de dezamăgiri și tot felul de accidente stranii ale destinului, care o vor conduce în final spre o imposibilă opțiune – iubire și/sau asumarea adevăratei ei identități…

Autoarea, MADELEINE MOON, s-a născut în 1989 în Australia, emigrând la o vârstă fragedă, împreună cu familia, în Statele Unite. A studiat artele, literatura și antropologia. A călătorit pentru misiuni umanitare în diferite țări ale lumii, pe trei continente: „Viața mea e un roman! Nici nu mai știu dacă există o linie clară de demarcație între realitate și ficțiune în ceea ce mă privește. Nu m-ar mira ca, la un moment dat, să aflu că eu însămi sunt un personaj dintr-o carte...”.

Picată din cer („Out of This Strange World”) constituie debutul ei literar la Editura Equator din Australia şi s-a vândut în milioane de exemplare în întreaga lume.

×