Nicolae Manolescu: Cartea ca o rugăciune

La Târgul de carte Gaudeamus de anul trecut, Nicolae Manolescu s-a aflat în top trei al vânzărilor Editurii "Paralela 45", cu cea mai recentă apariţie literară a sa.

Este o carte despre care s-a spus că ar fi controversată, lucru care a stârnit păreri de ambele baricade. Până la urmă, sensibil scris, romanul deschide nişte uşi care permit cititorilor să aibă acces la preţioase amintiri ale lui Manolescu.

Amărăciunea cărţii este, dintre amărăciuni, cea mai dulce, spunea Tudor Arghezi. Nicolae Manolescu, ca într-un confesional, în cartea sa "Viaţă şi cărţi", cuvânt cu cuvânt, filă cu filă impregnează în mintea celui care pătrunde în lumea romanului său exact ceea ce singur dezvăluie: imaginea amintirilor unui cititor de cursă lungă. Despre primele cărţi citite, despre primele cărţi cumpărate, despre primele cărţi împrumutate, despre scriitori, despre biblioteci, despre primele cuvinte şi scrieri. Despre puterea cititului şi a scrisului. Impresii şi interpretări.

TOTUL ŞI NIMIC
La ce sunt bune cărţile? "Îmi vine să răspund: la totul şi la nimic - scrie Manolescu în cartea sa. Poţi trăi foarte bine şi fără să citeşti. Milioane de oameni n-au deschis niciodată o carte. A vrea să le explici ce pierd e totuna cu a explica unui surd frumuseţea muzicii lui Mozart. În ce mă priveşte, mă număr printre cei care nu pot trăi fără cărţi. Sunt un vicios al lecturii. Am nevoie să citesc aşa cum am nevoie să mănânc şi să beau.

Hrana pe care mi-o oferă lectura îmi este la fel de indispensabilă ca şi aceea materială. Resimt fiecare zi fără o carte ca pe o zi pierdută. Înainte de a mă culca seara, îndată ce mă trezesc dimineaţa, în călătorii (ba chiar şi în tramvai), pretutindeni şi oricând, citesc. Nu mă pot închipui fără să ţin o carte în mână. Îmi e uneori de ajuns să o răsfoiesc. Gestul mecanic al cititului mă satisface adesea (...).

Plăcerea lecturii rămâne de fiecare dată întreagă. În cele mai multe cazuri, le ţin perfect minte şi aş putea să vorbesc la nesfârşit despre ele, fără să le am dinainte, să le deschid şi să le ordonez (...). Pe cele noi, le aştept cu sufletul la gură. Curiozitatea nu m-a părăsit niciodată. O carte nouă este lucrul cel mai frumos care mi se poate întâmpla." Este unul dintre cele mai frumoase pasaje din acest roman.

Nu a ţinut niciodată socoteală cărţilor citite, dar destule dintre amintirile sale "cu adevărat preţioase" se leagă de cărţi. "De ce n-aş încerca să recuperez în «Cititul şi scrisul» o parte dintre ele? (...) Nu mai sunt eu acela care-n copilărie citea ghicitoarea cu oile negre şi câmpul alb şi avea obscur intuiţia alfabetului, dar ceea ce sunt eu acuma, la 70 de ani, este suma lecturilor mele de toată mâna. Aceasta nu înseamnă că viaţa mea a fost o carte, dar că, de ce să n-o spun, cărţile au fost viaţa mea."

Devorator de cărţi încă din adolescenţă, prin anii facultăţii, Manolescu strânsese în camera sa de doi metri pe trei peste 150 de volume, achiziţionate mai ales din anticariate. "Nu-mi amintesc ce haine sau ce pantofi purtam, nici dacă le-am cumpărat eu însumi. Dar cărţile le ştiu, pe absolut toate, ca şi cum aş avea în cap un catalog."

"VIAŢĂ ŞI CĂRŢI
Amintirile unui cititor de cursă lungă" cuprinde două părţi. În prima, intitulată "Cititul şi scrisul", autorul "se întoarce la bucuria pierdută a lecturii", după cum scria cineva într-o cronică, urmând ca mai apoi "să ajungă la plăcerea viguroasă a scrisului".