Volumul „Mari autori pe scenă (de la Shakespeare la Ionesco)”, una dintre ultimele cărţi la care lucra Mircea Ghiţulescu atunci când a părăsit această lume (cu aproape cinci luni în urmă), va fi lansat mâine, de la ora 15:00, la Muzeul Naţional al Literaturii Române.
Ediţia, îngrijită de teatrologul Cristiana Gavrilă, a apărut la Editura Tracus Arte. Lucrarea „a pornit, iniţial, ca un curs de istoria teatrului (pe care autorul l-a susţinut în ultimul an la Universitatea Hyperion)”, după cum spune Cristiana Gavrilă. Ea explică faptul că, înnoind metoda şi integrând „lecţiile” într-un sistem, îmbinând istoria teatrului cu experienţa directă de spectator, Mircea Ghiţulescu urmăreşte, în paralel, cele mai importante momente din dramaturgie şi felul cum au influenţat ele arta teatrului şi stilul de joc. În opinia sa, criticul nu a apucat să încheie aceste studii (lucrarea era concepută în două volume), dar a reuşit să schimbe unghiul din care era privită istoria şi să-şi susţină demonstraţia prin analize-eseu asupra celor mai importanţi dramaturgi şi comentariile la spectacolele văzute.