O crimă imperfectă

Sunt mulţi autori care se-apucă să scrie thrillere doar ca să se amuze şi să-i distreze şi pe cititori. Respectă reţeta specifică acestui gen, dar, pe măsură ce-şi spun povestea, ne fac complice cu ochiul. Deseori însă, ceva pornit în şagă se transformă într-o naraţiune serioasă. Aşa ceva se întâmplă şi în romanul “O crimă imperfectă” de Teresa Solana, câştigătoare a “Premiului Brigada 21” pentru cel mai bun thriller în limba catalană.

Protagoniştii cărţii sunt doi simpatici fraţi gemeni, Eduard şi Borja, care, în pană de bani, şi după ce au eşuat în mai multe domenii, înfiinţează o agenţie de detectivi particulari, fără s-o înregistreze la Registrul comerţului, de ea neavând ştire decât un număr limitat de persoane. N-au secretară, sediul este sărăcăcios, câştigurile sunt mici şi vin la intervale mari de timp, nu ţin evidenţa cazurilor şi nici a onorariilor primite, “fentând” astfel şi fiscul. Clienţii lor aparţin numai clasei înalte, cărora li se asigură o discreţie absolută în legătură cu serviciile solicitate, şi care nu pretind rapoarte scrise sau chitanţe, fiindu-le suficiente doar informările verbale.

Şi totuşi, la un moment dat, dau lovitura. Lluis Font, un deputat din Barcelona îi angajează pentru a-i spiona soţia, bănuită de infidelitate, deoarece apare într-un tablou realizat de către un artist plastic faimos.

Neîndemânateci, lipsiţi de priceperile unor investigatori de profesie, pişicheri, gafeuri, acţionând câteodată la marginea legii, cei doi îşi pornesc cercetările stimulaţi de stipendiile generoase oferite de către omul politic, dornic să afle dacă nevasta lui îl înşală cu pictorul.

Nu trece mult şi femeia suspectată de adulter este otrăvită, în propria-i locuinţă, cu ajutorul unor bomboane. Să fie aceasta o victimă a bărbatului încornorat, care n-a mai avut răbdare să aştepte concluziile anchetei lui Eduard şi Borja? Să fie o răzbunare a adversarilor politici ai acestuia, dornici să elimine un concurent? O sinucidere camuflată într-o crimă? Sau totul a fost o întâmplare nenorocită, provocată de alterarea dulciurilor din cutia primită cadou?

Cercul suspecţilor este larg şi nimeni nu-şi poate dovedi pe deplin nevinovăţia. Apariţia în scenă a noi şi noi personaje devine pentru autoare un prilej de a realiza o radiografie complexă a societăţii catalane. Observaţiile sale acide îi vizează pe politicienii corupţi, lipsiţi de scrupule, avizi de cât mai multă putere, comportamentul scandalos al familiilor de potentaţi din Barcelona, “legăturile primejdioase” ascunse cu grijă de ochii publicului ale unor personalităţi proeminente, modul fraudulos în care elevii obţin, uneori, rezultate excepţionale în şcoli.

Satirizând moravuri, autoarea nu pierde, însă, din vedere, intriga poliţistă, care, deşi încâlcită, fiindcă are ca protagonişti doi impostori, stârneşte curiozitate, şi îţi inculcă dorinţa de a afla cât mai grabnic numele criminalului.

Evident, acesta este cel pe care nu-l bănuieşti nici o clipă că ar fi capabil să comită o fărădelege. Iar surpriza este cu aât mai mare când descoperi că improvizaţii anchetatori îl absolvă, nu-l vor da pe mâna poliţiei, erijându-se în judecători. Ce-i determină să procedeze astfel las cititorilor plăcerea de a afla la sfârşitul acestui roman agreabil, şi cu umor, şi cu suspans.

CITAT
 “Avea ochii deschişi şi un rictus oribil de durere pe chip, dar nu se vedeau pete mari de sânge şi nici vreo rană. De pe buze se prelingea, aproape imperceptibil, un firişor de salivă cu sânge.”