Palma de Christos Tsiolkas

La o petrecere cu gratar intr-o suburbie din Melbourne, un barbat palmuieste un baietel de patru ani, obraznic si neastamparat. Copilul nu este al lui, iar palma, acest unic act de violenta, reverbereaza in viata fiecaruia dintre cei prezenti, in mare parte prieteni. Incidentul da nastere unor dispute aprinse, referitoare la justetea lovirii unui copil: unii sunt de parere ca un baiat neascultator trebuie invatat cu disciplina, iar altii considera ca este treaba politiei si se ajunge la proces. In paralel insa, fiecare dintre participantii la eveniment se confrunta cu intrebari legate de propria familie, de propriile asteptari si credinte.

Cele opt voci ale romanului contureaza un discurs patrunzator si extrem de onest despre dragoste, sex si casatorie, despre parinti si copii si despre intensitatea sentimentelor care anima familia moderna in secolul XXI. O analiza percutanta a devotamentului si a fericirii, a compromisului si a adevarului.
Considerat cel mai bun roman din zona Asiei de Sud-Est si a Pacificului de Sud, romanul scriitorului australian Christos Tsiolkas a fost adaptat pentru televiziune in anul 2011 si tradus pana in prezent in 24 de limbi.

Premii si nominalizari:
Australian Literary Society Gold Medal, 2008
Commonwealth Writers Prize, 2009
Victorian Premier's Literary Awards, Vance Palmer Prize for Fiction, 2009
Nominalizare la Miles Franklin Literary Award, 2009 si Man Booker Prize, 2010

Fragment
(...) Cand in sfarsit au intrat in sala de judecata, a trebuit sa-si reprime dezamagirea provocata de aspectul ei deloc impresionant. O stema australiana singuratica se afla deasupra scaunului judecatorului si deja in coltul salii se insinua o pata stearsa de igrasie de culoarea lamaii. Si-au gasit locuri in fata si au asteptat sa fie judecat cazul lor.

Micimea vietilor oamenilor, banala tristete a faptelor pe care le savarseau oamenii, in general pentru bani, uneori din dragoste sau din plictiseala, dar cel mai adesea din nevoia disperata de bani, e ceea ce a retinut Rosie din ziua aceea. Tineri – de fapt doar niste baieti, dar avand deja la activ lungi si plicticoase condamnari anterioare, citite cu glas tare de politisti la fel de tineri si de plictisiti, pe voci sovaielnice si monotone – se aflau pe banca acuzatilor pentru ca furasera jucarii, furasera radiouri, furasera iPod-uri, furasera televizoare, furasera posete, furasera unelte, furasera mancare, furasera alcool.

Erau si mame tinere care abuzasera de dreptul la somaj, fete tinere care sterpelisera gablonturi, rimel, DVD-uri, CD-uri si papusi Barbie pentru copiii lor. Mai erau barbati pocaiti acuzati pentru ca ar fi condus sub influenta bauturilor alcoolice sau pentru ca batusera vreun necunoscut care ii privise cum nu trebuie la iesirea dintr-un pub. Politia citea acuzatiile, un avocat – trebuie sa fi fost cu totii lucratori ai biroului de asistenta legala, cu totii tineri, tematori, obositi – incerca o abordare noua a apararii si apoi judecatoarea laconica dadea decizia. Parea impovarata de munca ei in timp ce stabilea amenzi, dadea condamnari cu suspendare, hotara executarea unei scurte pedepse cu inchisoarea in cazul unui tanar aflat la a patra acuzatie de furt.

Citește pe Antena3.ro

O profesoară a fost condamnată la 25 de ani de închisoare după ce s-a aflat ce făcea cu elevii. Are și un copil cu un elev de 12 ani

Dupa o vreme, Rosie a incetat sa mai asculte. Din cand in cand, Gary se ridica si iesea sa mai fumeze o tigara, iar ea refuza sa-l priveasca. Stia ce gandeste, pentru ca incepuse sa gandeasca si ea acelasi lucru. Ce cautam noi aici? Nu trebuie sa gandeasca asa. Cazul lor nu se incadra in categoria acuzatiilor marunte. Incaperea ticsita, lipsita de ornamente si de ferestre era mult prea incinsa, atmosfera era sufocanta, claustrofobica. Rosie stia ca aceasta era lumea in care se nascuse Gary si de care voise sa scape. In clipa aceea a inteles ca nu era acelasi lucru sa pierzi bani si sa nu-i fi avut niciodata. De aceea se temuse Gary intr-atat sa vina, de aceea se opusese atat, de aceea fusese asa de furios. Nu voia s-o expuna pe ea la lumea aceasta.

Rosie a strans-o tare pe Shamira de mana. In curand avea sa se termine. Era constienta ca monstrul si sotia lui stateau la celalalt capat al salii de judecata aglomerate, cu Manolis alaturi de ei. Nici macar o data nu a privit in directia lor. Se concentra asupra chipului obosit al judecatoarei. Era evident ca femeia voia sa fie buna, ca nu era dornica sa-i trimita la inchisoare pe acesti tineri si tinere. Insa era la fel de evident ca isi pierduse de mult interesul sau pasiunea fata de proces. Cuvintele ei, sentintele, explicarea protocolului, rezumarile erau toate intonate pe acelasi ton obosit, detasat.

Doamne, s-a rugat ea in tacere, fa sa ies invingatoare, te rog, fa sa ies invingatoare.

Dupa aceea a realizat ca nu avusesera nici o sansa. Politistul care se ridicase sa citeasca acuzatia era acelasi barbat care venise acasa la ei in noaptea in care fusese palmuit Hugo. Atunci ii paruse matur, direct; ii incurajase si parea sa le impartaseasca revolta. Insa la tribuna era aprins la fata, posomorat, lipsit de incredere. S-a incurcat in cuvinte cand si-a citit raportul. Acuzatia era de agresiune cu intentia de a rani grav un copil. Politistul cel tanar a citit cu poticneli detaliile incidentului care avusese loc in vara anterioara, apoi Margaret s-a ridicat si a repetat acuzatia, afirmand cu raceala cat de rau trebuie sa fie un om ca sa loveasca un copil de trei ani. In ziua si in vremurile pe care le traim, a incheiat Margaret, nimic nu poate scuza un asemenea comportament. Apoi s-a ridicat avocatul urias si a atacat.

Desi in afara salii de judecata paruse ridicol, o creatura penibila, inauntrul ei s-a dovedit priceput, foarte priceput. Ceea ce facea el, si nu facuse Margaret, fusese sa spuna o poveste. Seriozitatea ei nu se putea compara cu talentul acestuia. Facuse o poveste din ceea ce se intamplase in ziua aceea si convinsese pe toata lumea de adevarul spuselor sale. Rosie fusese de fata la acea petrecere cu gratar, il vazuse pe monstru lovindu-i copilul, dar pentru prima oara a fost fortata sa vada lucrurile prin ochii lui Harry. Da, era adevarat, Hugo ridicase crosa de cricket. Da, era posibil ca Hugo sa-i loveasca copilul acuzatului.

Da, totul se petrecuse rapid, intr-o clipa, se terminase intr-o secunda. Da, era regretabil, omenesc, de inteles. Da, era adevarat, pornirea unui parinte este sa-si protejeze copilul. Toate acestea erau adevarate, dar Rosie ar fi vrut sa se ridice, sa stea in picioare si sa strige, sa urle in sala de judecata intesata: nu s-a intamplat asa. Barbatul acela, barbatul acela care sta acolo cu un aer nevinovat, barbatul acela a lovit un copil si i-am vazut chipul. A vrut sa-l raneasca pe Hugo, i-a facut placere. I-am vazut chipul, a vrut s-o faca. Nu a facut-o sa-si protejeze copilul, a facut-o ca sa-i faca rau lui Hugo. Acesta era adevarul, stia ea, nu-i putea uita ranjetul. Avocatul era cum visase ea ca trebuie sa fie un avocat.

Era Lege si ordine si Boston Legal, Susan Dey in L.A. Law, Paul Newman in Verdictul. Asta puteai obtine daca aveai bani. Insa se insela, era un mincinos. Vazuse aerul triumfator al barbatului cand ii lovise copilul. Rosie se simtea strivita, fara speranta. Avocatul isi terminase pledoaria si acum o privea nerabdator pe judecatoare. Langa ea l-a auzit pe Gary rasufland prelung si usor. Shamira o tinea strans de mana. Nu era nevoie sa-si priveasca sotul. Amandoi stiau ca se terminase. Dar totusi, totusi, s-a aplecat inainte si a sperat intr-un miracol.

Sentinta judecatoarei a fost precisa, inteligenta, plina de compasiune, zdrobitoare. Pentru prima oara in acea dimineata parea sa fie cu adevarat interesata de natura cazului, de parca ar fi stiut ca el nu avea ce cauta in aceasta sala de judecata supraincalzita, inghesuita si urata. Mai intai l-a mustrat pe politist. Este posibil, a inceput ea cu un glas taios, dispretuitor, sa va fi pripit cand ati incadrat fapta la agresiune. Politistul cel tanar privea drept inainte, la chipurile celor din multime, fiind constient ca-l urasc. Apoi judecatoarea l-a privit pe barbatul dinaintea ei. Rosie s-a aplecat, incercand sa-i vada fata. Nu era nici urma de aroganta acolo, nici un ranjet; parea infricosat si speriat.

Se prefacea, era sigura de acest lucru. Nemernicul se prefacea. Violenta nu era o solutie in nici o situatie, l-a certat judecatoarea si mai ales nu atunci cand vine vorba de un copil. Monstrul aproba respectuos din cap, dandu-i pe deplin dreptate. Mincinosul dracului, grecotei mincinos si de rahat. Dar, a continuat judecatoarea, realiza ca imprejurarile acestui caz erau exceptionale si in absenta unor probe suplimentare trebuia sa-i acorde beneficiul indoielii. Era un om de afaceri harnic, un bun cetatean, un sot si un parinte iubitor. Mai avusese de-a face cu legea in adolescenta, cu multi ani in urma, cand comisese un delict minor. Nu vedea la ce ar servi o condamnare. Si-a cerut scuze, chiar si-a cerut scuze ca-i irosea timpul. Apoi, cu raceala, judecatoarea a privit spre sala. Acuzatia este respinsa.

Langa ea, Shamira plangea, dar lui Rosie ii secasera lacrimile. Si-a privit sotul. Acesta se uita drept inainte, refuzand sa-i surprinda privirea. Avea sa inceapa cazul urmator si brusc a sarit in picioare si a iesit din sala de judecata. Rosie si Shamira s-au ridicat si ele cu greu. Mai ca trebuisera sa alerge ca sa-l prinda din urma in timp ce acesta se indrepta spre parcare. Rosie si-a auzit strigat numele, apoi pe cel al lui Gary si numai atunci acesta s-a oprit si s-a intors.

Margaret venea usor spre ei.

−Imi pare rau.Gary a ras harsait.−Esti o tampita.

Margaret s-a uitat la el de parca ar fi lovit-o cu vorbele lui, cu ura lui.

−Stii de ce esti o tampita? a continuat Gary. Nu pentru ce s-a intamplat aici. E clar ca ei i-au platit bani frumosi avocatului lor si a meritat pana la ultimul cent. Nu esti o tampita pentru ca esti libera, nu esti o tampita pentru ca nu ti-ai facut treaba. Esti o tampita pentru ca n-ai oprit-o, esti o tampita pentru ca ai lasat-o sa continue. Si pentru prima data dupa un rastimp care i s-a parut lung de ore, Gary a privit-o direct pe Rosie, cu dusmanie, cu dispret, cu o batjocura pura.

Crede ca e vina mea. Rosie era socata. Crede ca e numai vina mea.

Margaret isi incrucisase bratele si pe buze i se desenase un zambet firav.

−Imi pare rau ca nu a iesit cum v-ati dorit. Nu prea am avut ce face in privinta acuzatiei, a spus ea pe un ton si cu un zambet glacial adresat lui Gary. Voi v-ati dus la politie.

Dintr-odata, Gary s-a inmuiat. Rosie ar fi vrut sa mearga la el si sa-l cuprinda cu bratele, dar era ingrozita de ce avea sa faca.

Acesta incuviinta usor si rusinat din cap.

−Ai dreptate. Imi pare rau. Imi pare rau pentru felul in care ti-am vorbit. S-a intors si a pornit spre masina Shamirei. Eu sunt tampitul.

Pe drumul spre casa nu a scos o vorba. Rosie a fost si ea tacuta mare parte din timp, aproband ocazional in liniste mania Shamirei fata de decizia judecatoarei. Asculta numai pe jumatate. Gandurile ei se indreptau doar spre Hugo. Ce avea sa-i spuna? Ca era in regula ce se intamplase? Ca cineva avea dreptul sa te loveasca, sa iti faca rau, chiar daca esti fara aparare? Exista o singura victima in aceasta nebunie, si victima aceea era fiul ei. Nu trebuia sa i se permita sa creada ca era vina lui.

Chiar inainte ca Shamira sa parcheze in fata casei lor, Rosie a deschis cu putere portiera si a sarit pe strada. A alergat spre usa de la intrare, cu zgomotul pasilor repezi ai lui Gary in urma sa. Trebuia sa ajunga ea prima la Hugo. A rasucit cheia, a deschis usa de la intrare si a pornit in fuga pe coridor. Connie si Hugo erau in bucatarie, cu hartie de ambalaj, creioane si carioci imprastiate pe masa. Fata o privea nerabdatoare.

Rosie isi auzea sotul inaintand cu pasi bubuitori pe hol. L-a strans pe Hugo in brate si l-a sarutat.

−S-a terminat, iubitule, i-a soptit si l-a sarutat din nou. Omul acela ingrozitor care te-a lovit a fost pedepsit. A dat de bucluc. N-o sa mai faca niciodata asa ceva. O sa faca inchisoare.

S-a rasucit. Gary statea in picioare, cu gura cascata, o privea.

−Nu-i asa, tati? l-a indemnat ea. Omul acela rau a fost pedepsit, nu-i asa? Oh, trebuie sa inteleaga. Trebuia sa inteleaga ca facea lucrul acesta pentru fiul ei.

Gary a facut un pas inainte, iar ea s-a ghemuit, gandindu-se ca avea s-o loveasca. In schimb, el s-a prabusit pe un scaun si a incuviintat usor din cap.

−Asa e, Huges. Omul cel rau a fost pedepsit. Vorbea cu greutate, invins.

Ea voia doar sa fie alaturi de fiul ei. Nu voia sa trebuiasca sa-i explice nimic lui Connie, nu mai voia consolarea Shamirei, nu voia acuzele sau sentimentul de infrangere ale sotului ei. Tot ce voia era sa fie cu fiul ei. L-a dus pe Hugo in curtea din spate si s-a intins pe iarba crescuta in exces. I-a spus povestea pe care astepta de atat de mult timp sa i-o spuna. I-a spus cum politistul acela dragut care venise la ei acasa in seara aceea – si-l mai amintea Hugo, ce dragut fusese –, ei bine, acesta explicase in fata curtii ce se intamplase. Ar fi trebuit sa-l auda. Sala era plina de oameni si fusesera cu totii socati, nu le venise sa creada, fusesera ingroziti.

Apoi i-a spus cum judecatorul, era o doamna judecatoare, Hugo, s-a ridicat in picioare si a aratat spre omul acela ingrozitor care il ranise. Crezi ca iti dai seama ce i-a spus? Hugo a incuviintat din cap si si-a ridicat privirea spre ea, zambind. Ca nimeni nu are niciodata voie sa loveasca un copil? Exact, iubitule, exact asta i-a spus. Si o sa faca inchisoare? Da, omul cel rau merge la inchisoare. Hugo a apucat cateva petice de iarba si le-a smuls din pamantul uscat si dur. Apoi a privit-o din nou. Adam o sa se supere pe mine pentru ca unchiul lui merge la inchisoare din cauza mea? Nu, dragule, nu, bineinteles ca nu o sa se supere pe tine.

Nu e nimeni suparat pe tine. Nimeni. Hugo i-a atins sanii. Imi dai tatica? Ea a ezitat. Hugo, i-a spus cu hotarare, anul viitor o sa mergi la gradinita. Stii ca nu pot sa-ti mai dau tatica atunci cand mergi la gradinita. Baiatul a incuviintat din cap, apoi s-a luminat si i-a atins din nou pieptul. Imi dai tatica acum? Da, a ras ea, l-a sarutat si simtea ca l-ar tot saruta, fara incetare. Au stat intinsi pe iarba, Hugo intins pe sanii si pe abdomenul ei. A auzit cum usa cu plasa este trantita si Gary statea deasupra lor.

−Shamira a dus-o pe Connie acasa.

Rosie a aprobat din cap. Nu avea chef de discutii.

−Ma duc la pub.

Normal.

A inchis ochii. Simtea razele soarelui si placerea pe care i-o provoca faptul ca Hugo ii tragea de sfarc in timp ce sugea. A auzit usa de la intrare trantindu-se si a rasuflat usurata.

Nu se intorsese pana la ora cinei. Ridicase receptorul telefonului din furca si isi pusese mobilul pe modul silentios. Credea ca avea sa innebuneasca de la toate acele apeluri din cursul dupa-amiezii. Shamira ii lasase un mesaj, apoi Aish, apoi Anouk, apoi iar Shamira. Sunase si Connie. La un moment dat in decursul dupa-amiezii, in timp ce vedea si revedea caseta cu Wiggles impreuna cu Hugo, au auzit o bataie la usa. Si-a dus degetul la buze. Sss, ii soptise, hai sa ne prefacem ca nu suntem acasa. El o imitase si-si dusese si el degetul la buze. Sss, suierase el. Apoi brusc s-a aplecat pe canapea.

−Daca e Richie?

−Richie e la scoala. Nu e el.

−Putem sa-l sunam pe Richie? Putem sa-i spunem ca barbatul cel rau este la inchisoare?

−Il sunam maine.

Voia un frate, avea nevoie de un fratior. Era timpul sa aiba din nou discutia aceea. Ea si Gary amanasera prea mult subiectul acesta. Nu, nu era cinstita cu sine. In ultimele luni nu putuse sa se gandeasca la nimic altceva in afara de nenorocitul acela de proces. Ei bine, acum se terminase, trebuia sa mearga mai departe, nu-si putea permite sa fie coplesita de deprimare. Anul viitor avea sa implineasca patruzeci de ani, imbatranea prea tare. Era pregatita sa mai aiba un copil, avea sa-i placa foarte tare sa fie insarcinata din nou. Nu puteau vorbi despre asta in seara aceea, avea sa fie prea beat. Aveau sa discute in detaliu in weekend, sa vorbeasca la ce scoala sa-l duca pe Hugo, poate reusea sa aduca in discutie subiectul cumpararii unei case. Si sa-l ia dracu’, daca nu voia, avea sa gaureasca ea prezervativul. Nici nu avea sa stie. Oare nu vedea cat de tare isi dorea fiul lui un fratior, cat de dornic era sa se joace cu alti copii, cat de mare nevoie avea de un frate?

Traducere din limba engleza de Mariana Piroteala

Continuarea in numarul viitor