Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
● Traducere din limba engleza de Mariana Piroteala
La o petrecere cu gratar intr-o suburbie din Melbourne, un barbat palmuieste un baietel de patru ani, obraznic si neastamparat. Copilul nu este al lui, iar palma, acest unic act de violenta, reverbereaza in viata fiecaruia dintre cei prezenti, in mare parte prieteni. Incidentul da nastere unor dispute aprinse, referitoare la justetea lovirii unui copil: unii sunt de parere ca un baiat neascultator trebuie invatat cu disciplina, iar altii considera ca este treaba politiei si se ajunge la proces. In paralel insa, fiecare dintre participantii la eveniment se confrunta cu intrebari legate de propria familie, de propriile asteptari si credinte.
Cele opt voci ale romanului contureaza un discurs patrunzator si extrem de onest despre dragoste, sex si casatorie, despre parinti si copii si despre intensitatea sentimentelor care anima familia moderna in secolul XXI. O analiza percutanta a devotamentului si a fericirii, a compromisului si a adevarului.
Considerat cel mai bun roman din zona Asiei de Sud-Est si a Pacificului de Sud, romanul scriitorului australian Christos Tsiolkas a fost adaptat pentru televiziune in anul 2011 si tradus pana in prezent in 24 de limbi.
Premii si nominalizari:
Australian Literary Society Gold Medal, 2008
Commonwealth Writers Prize, 2009
Victorian Premier’s Literary Awards, Vance Palmer Prize for Fiction, 2009
Nominalizare la Miles Franklin Literary Award, 2009 si Man Booker Prize, 2010
Palma(fragment)
A rosit, surprinsa. Lucrau bine impreuna, dar nici unul dintre ei nu-si arata afectiunea la locul de munca.
− Si mie mi-a fost dor de tine, a raspuns ea. Mi-a fost dor de locul asta, mi-a fost dor de casa.
Si era adevarat. Nu-i fusese dor de nimeni in particular, cu exceptia copiilor ei, si chiar si in cazul lor, nu-i fusese dor de fiul ei sau de fiica ei, ci ii fusese dor de copiii ei, insa o bucurau texturile, ritmurile si formele familiare ale vietii ei.
Familia, serviciul, prietenii. Brendan era un coleg excelent, inteligent, competent; isi putea lasa cu toata increderea afacerea pe mainile lui pentru doua saptamani. Ii placea munca ei, ii placea sa faca optzeci de ture de bazin de trei ori pe saptamana la o piscina locala, ii placea camaraderia cinstita si plina de tafna care o lega de Anouk, ii placea ca era casatorita cu un barbat care inca le mai sucea capul femeilor, ii placeau, in mare parte din timp, ciorovaielile si poznele copiilor ei. Intr-adevar, ii placea viata ei.
Cu toate acestea ceva se schimbase. In prima vineri de dupa revenirea la serviciu ceva cedase.
Se intorsese acasa epuizata, cu o usoara durere in tampla; avusese un program plin de consultatii cu clienti iritabili, pretentiosi. Se mai intamplau si lucruri de acest fel, mai avea si zile in care toata lumea parea intoarsa pe dos. Hector ii lasase un mesaj in care ii spunea ca era la pub-ul din apropierea locului sau de munca, in oras si ca daca putea ea lua copiii de la parintii lui. Il auzea in mesaj trimitandu-i un sarut, urmat de un vinovat si rapid, "Te iubesc, ajung acasa la timp pentru cina". Pe care ea trebuia s-o pregateasca, desigur. Si-a inchis mobilul si a tras o injuratura. Nenorocitul dracului.
Citește pe Antena3.ro
Ceva se schimbase in viata ei acolo, in Asia si acea schimbare ii insotise acasa. Schimbarea aceea, era sigura de acest lucru, avea mai mult de-a face cu sotul ei decat cu ea. Ajunsese sa considere un adevar fundamental faptul ca relatia ei maritala cu Hector era o stare de neutralitate intre ei doi, ca toate compromisurile, negocierile si provocarile fusesera stabilite. Desigur, mai apareau si accidente, boli, tragedii; toate aceste lucruri erau inca posibile. Dar nu stia ca insusirile insasi casniciei lor se puteau modifica. Isi luase sotul ca atare. Isi dorea ceea ce avea, voia ca el sa ramana un barbat tanar, sarmant, atragator. Voia ca acesta sa fie multumit, de ea, de copii, de serviciul lui. O tulbura constiinta faptului ca lungile nopti cu plansete si confesiuni din Ubud si din Amed nu avusesera nici un rezultat.
Cu cateva nopti in urma, Hector o speriase vorbindu-i despre posibilitatea de a pleca din administratia publica, de a-si gasi un nou loc de munca, de a invata o noua calificare; voia sa-si reia studiile. Se aratase incurajatoare, dar cuvintele pe care nu indraznise sa le rosteasca fusesera: si cu ipoteca cum ramane? Niciodata n-o sa ne mutam intr-o casa mai mare? Ai un post excelent, siguranta, esti platit extraordinar de bine, chiar te astepti sa am eu grija de noi toti? Nu putea spune asa ceva. Avea insomnii, era nelinistit. Rareori glumea, rareori o facea sa rada, intotdeauna parea epuizat cand se intorcea de la serviciu. Si era adevarat, nu mai avea un somn profund.
Cum de nu remarcase lucrul acesta inainte sa mearga in Asia? Abia comunica cu Adam. Schimburile dintre ei constau dintr-o serie de mormaieli nepoliticoase si suspecte. Lucrul acesta o speria.
Oare sub ce forma avea sa se manifeste ranchiuna lui Adam ajuns adolescent in viitorul apropiat?
Sotul ei abia daca mai asculta muzica si, dintre toate schimbarile, aceasta era cea care o dezorienta cel mai tare. Casa le fusese intotdeauna plina de muzica; biroul lor, doi pereti ai sufrageriei erau intesati din podea si pana in tavan de cotoarele subtiri ale CD-urilor. Mai demult o supara suma de bani pe care o cheltuia pentru pasiunea lui. Insa acum isi dorea ca el sa vina acasa cu binecunoscuta sacosa galben-canar de la JB Hi-Fi, cu ambalajul gros din hartie de la Basement Discs sau cu sacosa stridenta de plastic de la Polyester. Rareori mai pornea radioul. Aisha nu se incredea in nefericirea lui, credea ca joaca teatru. Dar nu indraznea sa-si devaluie indoielile.
In schimb se arata tandra si incerca sa nu-l repeada. Deunazi citise recenziile muzicale din The Age, lucru pe care nu-l facea niciodata!, si daduse fuga pentru o clipa de la serviciu la micutul magazin de muzica din centrul comercial si ii cumparase lui Hector un album al unei trupe intitulate Yo La Tengo. Era sigura ca avea si alte albume ale acestei trupe, iar autorul recenziei afirmase ca albumul avea sa fie unul din succesele anului. Il adusese acasa si el ii fusese recunoscator, ascultandu-l imediat.
Dar numai atunci il ascultase. CD-ul ramasese in combina si carcasa goala, abandonata pe capacul de sticla care proteja platforma pentru CD-uri. Hector parea incapabil sa se bucure. Lucrul acesta era neobisnuit, lucrul acesta il luase ea drept un adevar fundamental si pe acesta si-l dorea din nou in viata ei. Ea il putea considera pe el ca facand parte din peisaj, si n-avea decat sa faca si el la fel. In fond asa era casnicia.
Nenorocitul dracului. Avea lacrimi in ochi pe cand strabatea distanta de doar cateva minute pana la socrii ei. Nu voia sa afle Koula ca plansese. Si-a aranjat fata in oglinda retrovizoare, a respirat incet si adanc de trei ori. Era pregatita.
Si-a sarutat soacra pe amandoi obrajii. Melissa a tarat-o pana la masa din bucatarie si au stat impreuna in timp ce fiica ei, cu capul inclinat intr-o atitudine ingamfata, isi arata cu mandrie tema la matematica. Semana asa de mult cu Hector. Aisha a intrat in living. Manolis dormea pe un fotoliu si Adam urmarea un reality-show stupid la televizor. S-a aplecat in genunchi si si-a lipit usor buzele de capul acestuia. Mirosea a ulei de masline, a mancarea gatita de bunica lui; si mai era un iz usor putrefact, puturos, animalic, de baiat, care a facut-o pe Aisha sa strambe din nas. Adam nici nu s-a retras, dar nici nu i-a acceptat sarutul. Se transforma in altceva si a simtit lumea cum se prabuseste asupra ei. Totul se schimba. Manolis a icnit brusc, aspru si s-a intors repede. Isi intindea bratele si casca. L-a sarutat. Manolis mirosea ca de obicei, raspandea un miros reconfortant a gradina, a lamaie, usturoi si oregano. Asemenea copiilor ei, mirosea a mancarea gatita de sotia sa. I-a zambit. Ochii lui o cercetau cu raceala.
− Ce faci, draga?
In clipa aceea a cuprins-o un sentiment de vina. Inca n-o sunase pe Sandi si deja trecusera doua saptamani de cand se intorsesera. Ii promisese sotului ei.
− Bine. A sovait o clipa, apoi brusc i-a servit o minciuna. Am pierdut numarul lui Sandi. Trebuie neaparat s-o sun... si pe Harry, a adaugat ea in graba.
Manolis inca o privea serios. L-a ajutat sa se ridice de pe fotoliu.
− Iti aduc eu numarul, a spus el.
A scris pe spatele unui plic rupt cifrele tremuratoare, prea mari, de parca ar fi fost scrise de mana unui copil.
I-a dat plicul.
− Multumesc. De data aceasta zambetul lui era sincer, adevarat. Era gata sa izbucneasca din nou in lacrimi. Nu trebuie sa se mai schimbe nimic altceva. A taiat rapid legumele pentru un curry rapid si simplu. Hector a sosit beat si s-a abtinut sa nu-l mustre. In timp ce facea dus si copiii se ciondaneau din cauza televizorului, a sunat-o pe Sandi. Incerca sa nu se gandeasca la Rosie. A cautat in agenda telefonului pana cand pe ecran i-a aparut numarul lui Sandi – slava Domnului ca Manolis nu intelegea cum functioneaza telefoanele mobile, altfel si-ar fi dat imediat seama de minciuna ei in legatura cu numarul lui Sandi. Pe ecran i-a aparut numele acesteia. Aisha s-a oprit, apoi a selectat numarul si a inceput sa sune. Chiar se simtea ca o tradatoare. Glasul femeii de la celalalt capat a luat-o prin surprindere.
− Buna, a repetat Sandi salutul. Tu esti, Aish?
Ii aparea numele apelantului. Aisha s-a stapanit. Nu avea sa inchida. O facuse, facuse o alegere. Lucrurile nu mai erau la fel, nu aveau sa ramana la fel.
− Da. A balmajit cateva felicitari si apoi a rostit iute o scuza, pronuntand rapid cuvintele. Imi pare rau ca nu am vorbit de atat de mult timp. Imprejurarile au fost critice.
De fapt repetase replica aceasta. Se gandise la ea in avion pe cand se intorceau din Bali. Era adevarat, dar afirmatia aceasta nu acuza pe nimeni. Rasetul lui Sandi venit drept raspuns a fost puternic si sincer. Am facut alegerea corecta, a gandit Aisha, cred ca am facut ce trebuia.
− Nu gresesti deloc, draga mea. A fost un an de rahat, dar acum totul e in regula. Acum sunt asa de fericita!
− Ma bucur, ma bucur sincer. Si chiar se bucura. Stiu cat de important este pentru tine.
− Pentru amandoi este. I se amintea de Harry. Aisha a tresarit. Discutia aceasta avea sa fie mult mai complicata. Rocco este si el asa de entuziasmat, a continuat Sandi cu veselie in glas. Nu-i vine sa creada ca in sfarsit o sa aiba un frate sau o sora.
− Rocco ce face?
In minte i-a venit un refren, un fragment dintr-un vers de pe unul din CD-urile pe care le asculta Hector in disperare la inceputul anilor ’90. Este o noua zi, o minunata zi.
− Excelent. Vino cu copiii pe la noi.
Aisha nu a raspuns imediat. A strigat-o pe Melissa, prefacandu-se ca-si cearta fiica. Ar fi preferat mai intai sa se intalneasca doar ea cu Sandi, la o cafea, in oras, departe de sotii lor. Dar Aisha stia ca lucrul acesta nu era posibil. Glasul lui Sandi era prietenos, vesel, ademenitor, dar nu avea sa apara iertarea pana cand nu avea sa intre in casa lor si sa-l salute pe Harry. Atunci trebuia sa dea mana cu el, sa-l sarute. Acesta ar fi fost nebarbierit, avea sa-i simta obrajii aspri, avea sa o domine cu statura lui. A realizat ca o speria si detesta faptul ca o speria.
− Imi pare rau, Sandi, a mintit ea. Se juca Melissa cu niste foarfece. Ce spuneai?
− Cand ai sa vii pe la noi cu Hector si cu copiii?
− Curand, o sa venim curand.
− Cand?
Este o noua zi, o minunata zi.
