Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Bratienii, chiar si cei de parte femeiasca - desi n-au probat-o decat "in culise' -, au avut din nastere, in vene, sange de om politic. E de mirare, deci, sa afli ca unul de-ai lor, chiar nepotul temutului Ion C. Bratianu, liderul liberalilor, cel care a schimbat destinele unei tari, initiatorul "monstruoasei coalitii' care l-a detronat pe Cuza si l-a adus pe Carol I in tara, nepotul acestui titan politic al secolului al XIX-lea, a fost un poet, unul dintre liricii nostri profunzi, care a imbinat traditionalismul cu un simbolism ingenuu, rarefiat.
Si, totusi, acesta este adevarul: Ion Pillat, pentru ca despre el vorbim, il are ca bunic dinspre mama chiar pe marele om politic Ion C. Bratianu. Mai mult, Maria, fiica lui Bratianu, se maritase cu un tanar mosier si parlamentar... ceea ce ar fi facut plauzibila oricand o cariera politica a fragedului vlastar. O explicatie ar putea fi aceea ca Ion C. Bratianu murise, in primavara lui 1891, la cateva luni dupa ce fiica lui ii adusese pe lume nepotul. Asa se face ca, in loc sa aba parte de viguroasa-i indrumare, copilul – botezat Ion, dupa el – avea sa traiasca in conacul de la Florica (Arges) mereu cu nostalgia unor bunici pe care nu i-a cunoscut (dar pe care-i evoca in poezii precum "Bunicul', "Bunica', "Ochelarii bunicii', "Odaia bunicului').
"Nu s-a clintit nimica si recunosc iatacul/ Bunicului pe care, viu, nu l-am cunoscut./ Ramase patu-i simplu si azi nedesfacut,/ Si ceasul lui, pe masa, si-a mai pastrat tic-tacul. // Vad rochia bunicii cu sal si malacov,/ Vad uniforma veche de «ofiter» la moda,/ Pe cand era el Junker – demult – sub Ghica-Voda,/ Cand mai mergeau boierii in butca la Brasov.// Si langa batu-i rustic, taiat in lemn de vie,/ Vad putina lui unde lua bai de foi de nuc./ A scartait o usa... un pas... si-astept nauc/ Sa intre-aci bunicul dus numai pana-n vie'.
In general, poezia lui Ion Pillat are un aer evocator – imprimat, poate, initial de acel conac de la Florica (unde, in anii vietii lui, unchiul sau Ion I. C. Bratianu, avea sa aduca bisericuta de lemn a lui Horea din Albac – un gest politic si nostalgic totodata). Dar primele impulsuri au fost date de calatoriile la Paris facute impreuna cu mama sa, de anii de scoala la Sorbona, cand intalneste marea lirica franceza, apoi de ciocnirea cu Alexandru Macedonski, al carui spirit il determina sa-i dedice una dintre primele sale carti.
Dar poate tocmai datorita faptului ca a fost martor si evocator al unor oameni capabili de mari gesturi politice, Ion Pillat devine un meditativ al trecerii ireversibile a timpului, asociata cu ciclicitatea vietii. Repetabilitatea destinului uman, intr-o curgere irepetabila a timpului – iata ce vede Ion Pillat, iata care este imaginea pe care el se grabeste sa o prinda si sa o aseze in insectare... Efemeridele lui devin, surprinzator, "esente tari in sticle mici', adica poeme intr-un vers, specie care-l defineste prin excelenta in ultimii ani ai creatiei, imprumut extrem oriental (din haikuul japonez, fixat in saptesprezece silabe, pe care Al. T. Stamatiad il adusese intr-o prima traducere in bibliotecile romanesti interbelice).
Poemele lui intr-un vers, sunt definitii atotcuprinzatare, de stari, caractere si intamplari, precum acestea: "Poemul intr-un vers': "Un singur nai, dar cate ecouri in paduri'. "Imbratisare': "Suia o vita de-aur pe negrul chiparos', "Arta poetica': "Nu vorbele, tacerea da cantecului glas', "Trecutul': "In ochii verzi porti marea spalata de furtuni'... Despre poezia intr-un vers a lui Ion Pillat, quintesenta de gand, se pot scrie multe eseuri. Ma voi limita insa doar la o informatie: Dupa razboi, un ilustru poet francez – nu dau numele – se-ncumeta sa faca un furtisag: traduce poezia lui Ion Pillat si o publica, chiar sub titlul "Poeme intr-un vers', sub propriu-i nume, gandind probabil ca poetul roman e insignifiant si nu se va afla de plagiat.
Dar sa ne intoarcem la stramosul poetului nostru, la Ion C. Bratianu, pe care Ion Pillat il evoca si in poemul "Aci sosi pe vremuri', despre care Calinescu avea sa scrie ca este capodopera lui, "gratioasa, miscatoare si indivizibila paralela intre doua veacuri, inscenare care incanta ochii si, in acelasi timp, simbolizare a uniformitatii in devenire'. Aici, il vom cunoaste pe puternicul Bratianu intr-o postura in care nimeni altcineva nu ne-o releva:
"Aci sosi pe vremuri bunica-mi Calyopi./ Nerabdator bunicul pandise de la scara/ Berlina leganata prin lanuri de secara,// Pe-atunci nu erau trenuri, ca azi, si din berlina/ Sari subtire-o fata in larga crinolina.// Privind cu ea sub luna campia ca un lac,/ Bunicul meu desigur i-a recitat pe lac.// (… ) Ce straniu lucru: vremea! Deodata pe perete/ Te vezi aievea numai in stersele portrete'...
E inutil sa comentezi. Poate, doar, sa adaugi cateva marturisiri asternute pe hartie de Ion Pillat: "Toata poezia mea poate fi redusa, in ultima analiza, la viziunea pamantului care ramane acelasi, la presimtirea timpului care fuge mereu'.
