New York și București vor fi legate, în următoarele săptămâni, au ajutorul poeziei: patru poeți români și patru poeți americani, apropiați atât ca generație, cât și ca formule literare, consacrați în cele două literaturi și dincolo de granițele lor, vor oferi împreună o serie de lecturi în câteva dintre cele mai cunoscute spații destinate evenimentelor de acest gen din cele două orașe.
Evenimentele se vor derula succesiv, mai întâi la New York – între 21 și 24 iunie –, apoi la București – între 28 iunie și 2 iulie. Programul, intitulat “Poetry 4X4” / „Poezie 4X4”, este o inițiativă a Institutului Cultural Român din New York, devenită realitate grație parteneriatului cu asociația americană Bowery Poetry și, pentru componenta bucureșteană, cu Muzeul Național al Literaturii Române (MNLR).
Protagoniștii sunt patru dintre cei mai activi, traduși, apreciați poeți români, Svetlana Cârstean, Adela Greceanu, Andra Rotaru și Claudiu Komartin, care se vor alătura poeților americani Mason Granger (directorul Bowery Poetry, membru al grupului The Mayhem Poets și creatorul SlamFind, primul app dedicat poeziei de tip performance în America de Nord), Gabriel Ramirez (poet și activist afro-latino-american, unul dintre mentorii Urban Word NYC), Jess Rizallah (poetă libanezo-americană nominalizată la Pushcart Prize, fondatoarea Pizza Pi Press) și Myles Taylor (poetă și animatoare culturală, redactor-șef al Corridors Magazine).
La New York, evenimentele se vor desfășura în trei dintre cele mai importante hub-uri pentru lecturi și alte modalități de promovare a poeziei contemporane: Berl’s Poetry Shop (21 iunie), Bowery Poetry Club (23 iunie) și The Poetry Project (24 iunie), fiind co-organizate de ICR New York și Bowery Poetry. La București, lecturile vor avea loc în Grădina MNLR (28 iunie), la Tramvaiul 26 (30 iunie) și la Green Hours Jazz Cafe (2 iulie), sub coordonarea MNLR.