Poetul Daniel Turcea – Urme în veşnicie

“Urme în veşnicie. Daniel- Ilie Turcea, volum biografic”. O carte pe care am lecturat-o cu bucurie după ce, anul trecut, în Săptămâna Luminată, am putut citi “Epifania, cele din urmă poeme de dragoste creştină”, ediţia din 2011, versuri de o profundă încărcătură şi trăire ortodoxă. Apărut la Editura Doxologia, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, într-o ediţie îngrijită de Pr. Sever Negrescu, volumul de faţă a fost scris cu dăruire şi rigurozitate pentru a puncta adevărul cu privire la viaţa poetului Daniel Turcea, de către sora sa, Lucia Turcea. Cartea structurează, pe de o parte, viaţa poetului dar şi istorisiri frumoase şI interesante despre familie şi, pe de altă parte, acte biografice, scrisori, fotografii. Ultima parte a volumului redă o serie de icoane, desene, schiţe şi grafică de o frumuse]e fără seamăn, pe care poetul Daniel Turcea le-a conturat cu pietate. “ Niciodată n-aş fi îndrăznit să vorbesc în public sau să scriu despre fratele meu, din proprie iniţiativă; am făcut asta, văzând penuria de informa]ii despre el, unele de-a dreptul eronate. M-am gândit să spun adevărul, ca să existe un punct de vedere în cunoştinţă de cauză. (…) Pentru că a trăit relativ puţin (33 de ani n.r), viaţa lui s-a desfăşurat într-o intensitate maximă. Tot timpul spunea că n-are timp. Tot ce făcea: citea, scria sau se ruga, postea sau mergea la Biserică, alerga să facă milostenii, făcea cu dragoste şi cu o fervoare greu de imaginat! O viaţă ca un stâlp de flacără înaintea deşertului, a unui om care, din cel mai vicios, ajunsese să spună: «nu sunt poet, mi-e sete de Lumină!»”, mărturiseşte în prolog sora poetului, Lucia Turcea, o persoană de o blândeţe aparte, pe care o transmite şi în scris, prin cuvinte alese.

Daniel Turcea este unul dintre cei mai mari poeţi ai literaturii creştine a secolului XX, iar poemele sale, scrise în vremuri de restrişte, în anii comunismului, când se încerca pe toate fronturile îndepărtarea credincioşilor de Biserică şi de Dumnezeu, sunt o cale tainică spre Lumina Cea Neînserata. Versurile sale nu sunt simple, ci de o mare încărcătura pravoslavnică, sunt imnuri creştine închinate Sfintei Treimi, poeme de profundă trăire mistică a învăţăturii creştine ortodoxe, după cum sublinia parintele Dumitru Staniloae în prefaţa volumului “Epifania”, predoslovie realizată în luna octombrie a anului 1991.

Lumină din Lumină
Taină, pogoară, rămâi
în
taina
fiinţei mele lăcaş
Ţie, întreită lumină,
fii tăcerea mea, fii cuvintele mele.
(Poem din volumul Epifania)