Institutul Cultural Român a găzduit, în calitate de coorganizator, o întâlnire de lucru româno-chineze în cadrul căreia a fost prezentată și participarea în premieră a României ca țară invitată de onoare la Târgul de Carte de la Beijing în perioada 21-25 august 2019. Evenimentul s-a desfașurat, vineri, 5 iulie 2019, ora 11.00, în Sala Mare a Institutului Cultural Român din Aleea Alexandru nr. 38.
"Vom participa la Beijing cu o delegaţie consistentă, de circa 40 de scriitori şi editori, şi suntem siguri că în cele cinci zile ale târgului noi conexiuni culturale vor fi realizate. Manifestarea va fi încununată cu vernisajul expoziției itinerante a lui Corneliu Baba, unul dintre cele mai importante evenimente făcute de ICR anul trecut şi anul acesta în China", a declarat Mirel Taloș, președintele interimar al ICR . El a adugat că România este o ţară care se bucură de o imagine foarte bună în China, în special prin prisma culturii, pe acest fond foarte bun de relaţii culturale așezându-se și cooperarea celebrată vineri la ICR.
Institutul Cultural Român, prin filiala de la Beijing, desfăşoară o activitate susţinută pentru cultivarea relaţiilor dintre România şi China. În plan cultural, anul trecut, ICR Beijing a făcut în jur de 50 de evenimente culturale majore care au implicat instituţii partenere din China la cel mai înalt nivel. Anul acesta este special, pentru că este o oportunitate de a întări aceste colaborări prin participarea României ca ţară invitată la Târgul de Carte de la Beijing.
Întâlnirea de lucru de la ICR, moderată de către vicepreședintele ICR, Béla Dan Krizbai, a debutat cu anuntarea rezultatelor “Centrului de Cooperare Româno-Chinez în domeniul Editării Lucrărilor Academice”, înființată în anul 2016 între Institutul Cultural Român și Editura Universității Renmin din China, cu sprijinul Administrației de Stat a Publicațiilor, Mass-media, Radioului, Televiziunii și Filmului. Obiectivul acordului îl reprezintă derularea de activități de editare cu profil academic din domeniile științelor sociale și umaniste.
Sun Zhi Jun, Ministrul adjunct al Ministerului de Promovare, a subliniat eforturile depuse de Institutul Cultural Roman în promovarea și diseminarea activității Centrului în România.
E.S. Ambasadorul Chinei în România, Jiang Yu, a subliniat: „China și România sunt prietene și parteneri buni(…..) încrederea reciprocă politică dintre cele două țări a fost fermă și stabilă, cooperarea pragmatică a continuat să se extindă și schimburile interumane au avut o evoluție extraodinară”. Excelența Sa i-a mulțumit Institutului Cultural Român pentru încredere și sprijin în acest moment de bilanț și sărbătoare și a salutat aderarea noilor membrii ai Uniunii B&R .
Vicepreședintele Universității Renmin din China, Du Peng, a făcut o prezentare succintă a activității universității din cei 82 de ani de existență: cooperări cu 264 de instituții culturale din toată lumea, înființarea Academiei „Drumul Mătăsii” pentru studenții străini și a Centrul de cooperare în domeniul artistic.
Conferința a continuat cu ceremonia de desemnare a „Centrului de Cooperare Româno-Chinez în domeniul Editării Lucrărilor Academice” ca nou membru al B&R Uniunea Internațională a Editurilor Nationale (B&R Co–Constructing National Publishing Union). Uniunii i s-au mai alăturat încă 5 edituri din Romania : Grupul Editorial Corint , Editura Rawex Coms, Editura Ideea Europeană, Uniunea Scriitorilor din Romania, Copy –Ro (Societatea pentru Gestionarea Drepturilor de Autor).
Reprezentanții editurilor româno-chineze au mai semnat și un acord de cooperare editorială cu România pentru o serie de studii despre doctrina politică a lui Xi Jinping „Socialist Thoughts with Chinese Characteristics in the New Era”. Seria cuprinde 30 de volume semnate de un grup de studenți și experți de la Universitatea Renmin din China.
Peste 50 de persoane din domeniul editorial și academic din China și România au luat parte la eveniment, printre care, din partea României Răzvan Theodorescu, Vicepreședinte al Academiei Române, Mihai Mitrică, director executiv al Asociației Editorilor din România, Eugen Uricaru, Președinte al Societății pentru Gestionarea Drepturilor de Autor din România, Adrian Lupeanu, sinolog, Peter Sragher, traducător, iar din partea chineză, Zhao Haiyun, directorul general al Departamenului de Promovare al CC al PRC, Li Yongqiang, Președintele Editurii Universității Renmin, alături de renumiți editori și agenții de presă din China.