x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Carte Romanul „Nostalgia”, de Mircea Cărtărescu, publicat de una dintre cele mai mari edituri din lume

Romanul „Nostalgia”, de Mircea Cărtărescu, publicat de una dintre cele mai mari edituri din lume

07 Sep 2020   •   18:20
Romanul „Nostalgia”, de Mircea Cărtărescu, publicat de una dintre cele mai mari edituri din lume
Sursa foto: Arild Vågen

Fondată în 1935, editura britanică Penguin Books anunţă includerea scriitorului Mircea Cărtărescu în colecţia Clasici Moderni, cu romanul „Nostalgia”. Din colecţie mai fac parte autori precum F. Scott Fitzgerald, Albert Camus sau H G Wells.

Apărut iniţial în 1989 sub numele de „Visul”, volumul „Nostalgia” a fost republicat 1993 şi tradus de atunci în mai multe limbi, fiind foarte apreciat de critica internaţională.

„Nostalgia lui Mircea Cărtărescu este fascinantă, pătimaşă şi neaşteptată – aşa cum poate fi numai literatura adevărată”, scria Los Angeles Times.

„Aşa ar scrie George Lucas dacă ar fi poet. Prin imaginaţia sa prolifică şi ameţitoare, Mircea Cărtărescu se dovedeşte, în pofida avangardismului crepuscular, mai modern decât aproape toată literatura europeană tradusă acum”, potrivit New York Sun.

„La treizeci de ani de când am început-o şi la douăzeci de ani de la ediţia completă Humanitas, Nostalgia rămâne cartea mea cea mai citită şi cea mai citată, în ţară şi în lume", spunea Mircea Cărtărescu în 2013.

Nostalgia va fi disponibilă în noua ediţie Penguin din 4 martie 2021 şi poate fi deja precomandată. Editura a inclus în cadrul aceleiaşi colecţii şi romanul „De două mii de ani”, al lui Mihail Sebastian.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: nostalgia mircea cartarescu