x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Carte S-a deschis Târgul de Carte de la Belgrad, unde România este invitată de onoare

S-a deschis Târgul de Carte de la Belgrad, unde România este invitată de onoare

23 Oct 2022   •   21:50
S-a deschis Târgul de Carte de la Belgrad, unde România este invitată de onoare

La Belgrad s-a deschis duminică Târgul de Carte, la care România este invitată de onoare. Manifestarea se va încheia în 30 octombrie.

La evenimentul de deschidere a standului României au participat ministrul Culturii Lucian Romașcanu, Silvia Davidoiu, ambasador al României în Republica Serbia, și Liviu Jicman, președintele Institutului Cultural Român.

Peste 30 de autori români își vor prezenta publicului cărțile traduse în limba sârbă. De asemenea, sunt organizate peste 30 de evenimente la standul românesc, dar și în oraș. Tematicile abordează - pe lângă proza și poezia contemporană -, literatura pentru copii, istoria și filozofia, probleme actuale ale profesioniștilor de pe piața de carte.

La dialogurile cu oaspeții români vor fi prezenți peste 30 parteneri din Serbia – scriitori, traducători, jurnaliști, filologi, istorici, editori și traducători.

Potrivit Ministerului Culturii, standul național al Românei, pe o suprafață de 210 metri pătrați, cu un design original, oferă spații diferite pentru expunerea cărților, desfășurarea evenimentelor, dialoguri profesionale sau zone de lectură și recreere.

Vor fi expuse peste 200 de titluri – noi apariții din beletristica și non ficțiunea românească, literatură pentru copii, albume precum și literatura de limbă sârbă din România, respectiv cea de limbă română din Serbia.

„Conceptul grafic al acestui proiect are în centrul său figura celui mai cunoscut poet român în Serbia, Nichita Stănescu. Catalogul prezenței românești de anul acesta la Târgul de Carte de la Belgrad este dedicat prieteniei literare dintre celebrul poet și scriitorii și cititorii din Serbia”, a transmis Ministerul Culturii.

Târgul de Carte de la Belgrad a ajuns la cea de-a 65-a ediție.

(sursa: Mediafax)

×