Să tai în piatră vie de Abraham Verghese

Etiopia, 1954. Shiva si Marion, gemeni identici, vin pe lume din relatia secreta a unei calugarite indiene cu un chirurg englez, intr-un spital al unei misiuni din Etiopia. Uniti la nivelul capului, cei doi sunt separati in ulti­mul moment. Ramasi orfani de mama in ziua in care se nasc si parasiti de tata in aceeasi zi, cei doi copii impartasesc o legaturasupranatu­ralasi aceeasi pasiune pentru medicina. Dragostea pentru Genet, fiica doicii lor, si implicarea acesteia in lupta pentru elibe­rarea Eritreei ii despart in cele din urma, iar Marion, proaspat absolvent al scolii de medicina, este nevoit sa fuga in America. Saga celor doi gemeni traver­sea­za continente si ge­neratii, desfa­surandu-se in Africa si in America de-a lun­gul a cinci de­ce­nii, si se trans­for­ma pe nevazute, dintr-o poveste des­pre instrainare, exil si tradare, intr-una despre incredere, regasire si iertare.

Sa tai in piatra vie, romanul de de­but al indianului Abraham Verghese, profesor de teoria si practica medicinei la Stanford University, s-a bu­cu­rat de una dintre cele mai lon­ge­­vive prezente in topul New York Times al celor mai bine vandute carti (52 de sap­tamani). De ase­menea, in 2010, a fost recompensat cu Indies Choice Book Awards.

Partea a-III-a
In cea de-a noua noapte, patru dintre cei saisprezece pasageri si un membru al echipajului cazura prada unei febre ale carei semne exterioare erau pete rozalii ce apareau in a doua zi de boala si formau pe piept si abdomen un fel de puzzle chinezesc. Sora Anjali suferea cumplit, pielea ei fiind fierbinte la atingere. In a doua zi deja, delira febril.

Printre pasagerii de pe Calangute era si un tanar chirurg – un englez cu ochi de soim, care pa­ra­sea Serviciul Medical Indian pentru taramuri mai bune. Era inalt si puternic, iar trasaturile lui ne­regulate ii dadeau o infatisare mereu flamanda; si totusi, evita sala de mese.

Sora Mary Joseph Praise daduse peste el, la modul literal, in a doua zi a calatoriei, cand alunecase pe treptele de me­tal ude care duceau de la cabina lor la sala comuna de pe vas. Englezul, care urca in spatele ei, o prinse­se de unde izbutise – din regiunea coccisului si din partea stanga a toracelui – si o asezase drept pe scara, de parca ar fi ajutat un copil mic. Cand ea baiguise cateva multumiri, englezul rosise ca sfecla; fusese chiar mai stanjenit decat ea de aceasta neasteptata intimitate. Sora Mary Joseph Praise simtise cum i se invineteste locul de unde o apucasera mainile lui, insa era un fel de disconfort care n-o deranja. Trecusera apoi cateva zile in care nu il mai vazuse pe englez.

Acum, aflata in cautarea unui ajutor medical, sora Mary Joseph Praise isi aduna curajul si ciocani la usa cabinei lui. O voce slaba o pofti sa intre. Inauntru o intampina un miros amarui, de acetona.
– Eu sunt!, striga ea. Sora Mary Joseph Praise.
Medicul sedea intins pe o parte in pat, cu ochii strans inchisi, pielea lui avand cam aceeasi nuanta cu a pantalonilor kaki.

– Doctore, relua ea cu o ezitare in glas, esti cuprins si dumneata de febra?
Cand incerca sa se uite la ea, ochii i se invartira in orbite ca bilele de sticla pe o farfurie inclinata. Se intoarse si vomita deasupra unei galeti de pompieri, dar gresi directia – ceea ce nu conta oricum, fiindca galeata era deja plina-ochi. Sora Mary Joseph Praise se grabi spre el si ii puse palma pe frunte. Era rece si asudata, nicidecum fierbinte. Omul avea obrajii trasi, iar trupul lui parea sa se fi micsorat pentru a se potrivi mai bine in cabina neincapatoare. Nici unul dintre pasageri nu fuse­se ocolit de raul de mare, insa pe englez il afectase mai sever.

– Doctore, vreau sa-ti atrag atentia asupra unei febre care a cuprins cinci persoane. Este insotita de o eruptie, frisoane, transpiratie, puls rar si pierderea poftei de mancare. Toti sunt stabili, cu exceptia surorii Anjali. Doctore, sunt foarte ingrijorata pentru Anjali…

Citește pe Antena3.ro

Care e cauza morții lui Silviu Prigoană. Acestuia i s-a făcut rău în timp ce mânca

Se simti mai bine o data ce-si eliberase cugetul, chiar daca englezul nu reactiona decat printr-un geamat. Privirea ei cazu asupra unui fir de catgut infasurat pe balustrada patului in dreptul mainilor lui; pe el se vedeau noduri peste noduri, probabil vreo optzeci. Atat de multe erau, incat firul statea teapan in sus, ca un soi de stalp imbarligat. Asa tinea el socoteala orelor scurse ori a acceselor de voma.
Sora Mary Joseph Praise goli galeata si o puse inapoi, la indemana lui. Sterse mizeria de pe jos cu un prosop, pe care il spala apoi si il atarna la uscat. Ii puse apa alaturi si se retrase, intrebandu-se cate zile trecusera de cand nu mai mancase nimic.

Seara, el se simtea chiar mai rau. Sora Mary Joseph Praise ii aduse asternuturi, prosoape si putina supa. Ingenunchind, incerca sa-i dea cateva linguri, insa mirosul de mancare ii declansa alte accese de greata. Ochii ii erau afundati in orbite. Limba lui, chircita parca, arata ca aceea a unui papagal. Ea isi dadu seama ca mirosul fructat din cabina era de fapt duhoarea infometarii. Cand ii prinse intre degete un pliu de piele de pe antebrat, acesta ramase ridicat ca un cort, aidoma puntii indoite. Galeata era pe jumatate plina cu un lichid transparent. El bolborosea ceva despre campii inverzite, fara a fi constient de prezenta ei. Oare raul de mare putea fi fatal? Sau sa fi avut el o forme fruste a febrei care o afectase pe sora Anjali? Erau atat de multe lucruri pe care nu le stia despre medicina! In mijlocul oceanului, inconjurata de sufe­rinzi, era apasata de povara nestiintei.

Dar stia cum sa ingrijeasca bolnavi. Si stia cum sa se roage. Asa ca, rugandu-se, ii scoase camasa, teapana de saliva si voma scurse pe ea, si ii trase in jos pantalonii scurti. In vreme ce-i stergea trupul cu o carpa uda, era acut constienta de propriile-i simtiri, fiindca niciodata nu ingrijise pana atunci un barbat alb sau un doctor. La atingerea carpei, pielea lui se facea ca de gaina. Insa nu se zarea nici urma din eruptia pe care o vazuse la cei patru pasageri si la singurul baiat de serviciu care se imbolnvise de febra. Muschii fibrosi ai bratelor lui se imbinau vanjosi la umar.

Abia acum observa ea ca partea stanga a pieptului sau era mai mica decat cea dreapta; in adancitura de deasupra claviculei stangi ar fi incaput o jumatate de ceasca de apa, pe cand cea din dreapta ar fi putut tine doar o lingurita. Si imediat sub sfarcul lui stang, intinzandu-se spre subsuoara, se vedea un sant adanc. Pielea de deasupra lui era lucioasa si incretita. O atinse si sughita de uimire cand degetele i se afundara, neoprite de os. Da, parea ca si cand doua sau poate chiar trei coaste alaturate lipseau. In depresiunea aceea, inima lui batea ferm sub mana ei, unica bariera dintre ele fiind un strat subtire de epiderma. Cand isi retrase degetele, vazu pulsarea ventriculului sub piele.

Puful de par fin si translucid de pe piept si abdomen parea sa fi migrat acolo desprinzandu-se de baza lui pubiana. Ii sterse cu calm membrul viril necircumcis, apoi il dadu intr-o parte si trecu la saculetul cutat si neajutorat de dedesubt. Ii spala picioarele si planse, gandindu-se fireste la Dulcele Iisus si la ultima Lui noapte pamanteasca, petrecuta in mijlocul ucenicilor Sai.

In cuferele lui gasi carti de medicina. Scrisese pe marginile lor nume si date, si abia mai tarziu ii trecu ei prin minte ca acelea trebuie sa fi fost numele pacientilor lui, hindusi si britanici deopotriva, mementouri ale unei maladii pe care o intalnise prima data la un oarecare Peabody ori la un anume Krishnan. Crucea desenata in dreptul unui nume indica, probabil, ca pacientul decedase. Gasi unsprezece carnete pline cu un scris marunt, cu tuse acut descendente, textul jucand imediat deasupra liniilor, fara a respecta vreo margine alta decat cea a paginii in sine. Pentru un om tacut, scrisul lui reflecta o neasteptata volubilitate.

In cele din urma gasi un maiou si o pereche de pantaloni scurti curate. Ce insemna oare cand un barbat avea mai multe carti decat haine? Intorcandu-l mai intai pe o parte, apoi pe cealalta, izbuti sa schimbe asternutul de pe pat si sa-l imbrace.
Stia ca il cheama Thomas Stone, fiindca asa scria pe manualul de chirurgie asezat la capul patului. Gasi prea putine in carte despre febra cu eruptie cutanata si nimic despre raul de mare.

In noaptea aceea, sora Mary Joseph Praise strabatu culoarele vasului, grabindu-se de la un bolnav la altul. Umflatura puntii, acolo unde se curbase, aducea cu o silueta in lintoliu, asa ca privirile ei o ocoleau. O data vazu un val ca un munte negru, inalt de cateva etaje, si Calangute paru pe punctul de a se prabusi intr-un hau. Perdele de apa trecura peste bord, zgomotul lor fiind mai infricosator decat imaginea in sine.
In mijlocul oceanului agitat, ametita din cauza somnului insuficient, confruntata cu o teribila criza de ordin medical, lumea ei capatase accente simpliste. Era impartita acum intre cei cu febra, cei cu rau de mare si cei fara ambele. Si era foarte posibil ca toate aceste distinctii sa nu mai aiba nici o importanta, pentru ca, in curand, s-ar putea sa se inece cu totii.

Se trezi alaturi de Anjali, acolo unde atipise, probabil. Peste ceea ce i se paru a fi numai o clipa, se trezi iar, insa de data aceasta se afla in cabina englezului, unde adormise in genunchi langa pat, cu capul pe pieptul lui, cu bratul odihnindu-i-se pe umar. Abia ce isi dadu seama de asta, ca adormi la loc, pentru a se trezi la ivirea zorilor si a constata ca e intinsa pe pat, chiar pe margine, lipita de Thomas Stone. Se grabi inapoi la Anjali si o gasi intr-o stare mai grava; respira suierator si prea repede. Pe pielea ei se vedeau pete mari, purpurii, aproape atingandu-se intre ele.

Chipurile nelinistite ale marinarilor si faptul ca unul dintre acestia ingenunchease in fata ei, spunand 'Sora, iarta-ma, caci am pacatuit!', ii aratau ca vasul este inca in pericol. Echipajul ii ignora insa apelurile de ajutor.

Frustrata si aproape isterica, sora Mary Joseph Praise lua un hamac din sala comuna, ca urmare a unei vizi­uni pe care o avusese in starea aceea incerta dintre veghe si somn, si-l atarna in cabina lui, intre hublou si stalpul patului.

Doctorul Stone era greu ca o piatra de moara, si numai mijlocirea Sfintei Caterina o ajuta sa-l traga de pe pat pe podea si de acolo sa-l urce cu incetul, bucata cu bucata, in hamac. Ras­punzand mai degraba la atractia gravitationala decat la tangajul vasului, hama­cul reusi sa se mentina la adevarata orizontala. Ingenunche langa el si se ruga, varsandu-si prea-pli­nul inimii in fata lui Iisus, sfarsind Magnificat-ul pe care il incepuse in seara in care puntea se curbase.

Culoarea reveni mai intai pe gatul lui Stone, apoi si pe obrajii lui. Ea ii dadu apa cu lingurita. Intr-o ora izbuti sa inghita si supa, fara a o voma. Tinea ochii deschisi acum, si lumina revenea in ei, pupilele lui urmarindu-i fiecare miscare. Apoi, cand ea ridica lingura, degete puternice ii prinsera incheietura mainii, ghidand mancarea spre gura lui. Sora Mary Joseph Praise isi aminti versetul pe care il cantase cu doar cateva clipe inainte: 'Pe cei flamanzi i-a saturat de bunatati si pe cei bogati i-a scos afara cu mainile goale'.

Dumnezeu ii auzise rugaciunile.

• Traducere din limba engleza de Adriana Badescu