Să tai în piatră vie de Abraham Verghese (fragmente)

Sa tai in piatra vie – Abraham Verghese
Etiopia, 1954. Shiva si Marion, gemeni identici, vin pe lume din relatia secreta a unei calugarite indiene cu un chirurg englez, intr-un spital al unei misiuni din Etiopia. Uniti la nivelul capului, cei doi sunt separati in ulti­mul moment. Ramasi orfani de mama in ziua in care se nasc si parasiti de tata in aceeasi zi, cei doi copii impartasesc o legaturasupranatu­ralasi aceeasi pasiune pentru medicina. Dragostea pentru Genet, fiica doicii lor, si implicarea acesteia in lupta pentru elibe­rarea Eritreei ii despart in cele din urma, iar Marion, proaspat absolvent al scolii de medicina, este nevoit sa fuga in America. Saga celor doi gemeni traver­sea­za continente si ge­neratii, desfa­surandu-se in Africa si in America de-a lun­gul a cinci de­ce­nii, si se trans­for­ma pe nevazute, dintr-o poveste des­pre instrainare, exil si tradare, intr-una despre incredere, regasire si iertare.

Sa tai in piatra vie, romanul de de­but al indianului Abraham Verghese, profesor de teoria si practica medicinei la Stanford University, s-a bu­cu­rat de una dintre cele mai lon­ge­­vive prezente in topul New York Times al celor mai bine vandute carti (52 de sap­tamani). De ase­menea, in 2010, a fost recompensat cu Indies Choice Book Awards.

Capitolul I
Sora Mary Joseph Praise venise la Spitalul Missing din India, cu sapte ani inainte de nasterea noastra. Ea si sora Anjali erau primele novice ale Ordinului Carmelitelor de Madras care au urmat solicitantul curs de asistente medicale organizat la Spitalul General Guvernamental din Madras. In ziua absolvirii, mama si Anjali si-au primit insignele de asistente, si in aceeasi seara au depus legamintele finale de saracie, celibat si supunere. De acum nu li se mai spunea 'stagier' (in spital) si 'novice' (in manastire), ci 'sora' in ambele locuri. Batrana si cucernica stareta Shessy Geevarughese, numita de toti, cu dragoste, Cucernica Amma, se grabise sa le dea celor doua tinere binecuvantarea ei si o misiune surprinzatoare: Africa.

In ziua in care urmau sa plece pe mare, toate novicele pornisera din manastire spre port, intr-o caravana de ricse pe roti, pentru a-si petrece noile surori. Cu ochiul mintii le pot vedea insirandu-se pe chei, vorbind intre ele si tremurand de emotie, cu vesmintele fluturand in adierea vantului, cu pescarusi topaind pe langa picioarele lor incaltate in sandale.

De multe ori m-am intrebat ce ganduri o fi avut mama cand, alaturi de sora Anjali, ambele abia de nouasprezece ani impliniti, a facut ultimii pasi pe pamantul Indiei si s-a imbarcat pe Calangute. Probabil ca auzea suspine inabusite si urari de 'Dumnezeu sa fie cu voi' in urma ei. Ii era oare teama? Avea cumva ezitari? Inainte de asta, cand intrase la manastire, se rupsese pentru totdeauna din sanul familiei ei biologice, in Conchin, si se mutase la Madras, departe de casa la o zi si o noapte de drum cu trenul. Pentru parintii ei, putea la fel de bine sa fie in celalalt capat al lumii, fiindca nu aveau s-o mai revada niciodata. Iar acum, dupa trei ani petrecuti in Madras, se rupea de familia ei spirituala, de data aceasta pentru a traversa un ocean intreg. Si inca o data, cale de intors nu mai era.

Cu cativa ani inainte de a incepe sa scriu aceste randuri, am plecat la Madras, pe urmele povestii mamei. In arhiva de documente a Carmelitelor n-am gasit nimic despre ea, insa am dat peste jurnalele Cucernicei Amma, in care stareta consemnase evenimentele de fiecare zi. Cand Calangute s-a desprins de la chei, Cucernica Amma a ridicat mana stanga, asemenea unui agent de la circulatie si, – cu glasu-mi de predica, despre care mi se zice ca nu mi-ar trada varsta –, a rostit cuvintele 'Lasati-va in urma tara, pentru mine', deoarece Facerea era cartea ei favorita. Cucernica Amma cugetase indelung la misiunea aceasta: adevarat, India avea nevoi greu de cuprins cu mintea.

Dar asta nu se va schimba niciodata si nu putea fi o scuza; cele doua tinere calugarite – cele mai cele dintre toate – urmau a fi des­chi­za­toare de drumuri. Indiene care sa duca dragostea de Cristos in cele mai intunecate regiuni ale Africii: aceasta era marea ei nazuinta. In jurnalele lasate, stareta isi dezvaluie gandurile: asa cum au descoperit misionarii englezi cand au venit in India, nu exista o cale mai buna de a impartasi iubirea lui Cristos decat prin prisnite si cataplasme, pomezi si pansamente, curatenie si alinare. Ce slujire poate fi oare mai buna decat aceea a tamaduirii? Cele doua maicute ale ei vor traversa oceanul si asa va incepe in Africa Misiunea Madras a Carmelitelor Desculte.

In vreme ce privea cele doua siluete de pe puntea vasului micsorandu-se in zare pana ce devenira doua punctisoare albe, buna stareta simti o intepatura de neliniste. Daca, prin supunerea lor oarba la cerintele marelui ei plan, sunt condamnate la o soarta cumplita? 'Misionarii englezi au atotputernicul imperiu in spatele lor… dar cum ramane cu fetele mele?' Scria apoi ca tipetele pescarusilor si stropii de gainat improscati in aer tulburasera marea despartire pe care o pusese la cale. Fusese distrasa de mirosul coplesitor de peste stricat si lemn putred, dar si de hamalii cu pieptul gol, ale caror guri patate de betel baloseau pofte sangeroase la vederea tinerelor ei fecioare.

'Tata, Ti le incredintam Tie pe surorile noastre, sa veghezi asupra lor', spusese apoi Cucernica Amma, lasand povara pe umerii Lui. Incetase sa mai faca semne de ramas-bun, iar mainile ei isi gasisera adapost in maneci. 'Te rugam pentru indurare si protectie in aceasta incercare a Carmelitelor Desculte…'
Era anul 1947, iar britanicii se retrageau in sfarsit din India; miscarea Parasiti India reusise imposibilul. Cucernica Amma rasuflase adanc. Era o lume noua si se impuneau actiuni curajoase – sau asa credea ea.

***

Mormanul de dezolare in rosu si negru care se voia a fi un vas cu aburi isi urma drumul pe apele Oceanului Indian, spre destinatia sa, Aden. In cala, Calangute transporta lazi peste lazi de bumbac tors, orez, matase, seifuri Godrej, dulapuri Tata, plus treizeci si una de motociclete Royal Enfield Bullet, cu motoarele invelite in musama. Nava nu fusese construita pentru a transporta pasageri, dar capitanul grec exact asta facea, gazduind la bordul ei 'oaspeti platitori'. Erau multi cei dispusi sa calatoreasca pe o nava de marfuri pentru a economisi bani, iar el se arata gata sa le faca pe plac, zgarcindu-se la numarul de membri ai echipajului.

In aceasta calatorie, de pilda, transporta doua calugarite din Madras, trei evrei din Conchin, o familie din Gujarat, trei insi cu figuri suspecte din Malaya si cativa europeni, printre care doi marinari francezi care se intorceau la nava lor, in Aden.
Calangute avea o punte vasta – o suprafata de uscat mai intinsa decat s-ar fi asteptat cineva sa gaseasca pe mare. La un capat al ei, ca un taun pe spinarea unui elefant, se afla structura pe trei niveluri care gazduia pasagerii si echipajul, cu puntea de comanda la ultimul nivel.

Mama, sora Mary Joseph Praise, era o mala­yali* «*Populatia malayali are o identitate preponderent lingvistica, fiind vorbitoare de malaya­lam, o limba dravidiana intalnita in statul indian Kerala si in alte teritorii din sudul Indiei. (n. tr.)» din Conchin, oras din statul Kerala. Crestinii malayali sustin ca si-au primit credinta o data cu sosirea Sfantului Toma in India, venind din Damasc, in anul 52 d.C. Toma 'Necredinciosul' a construit primele biserici in Kerala cu mult inainte ca Sfantul Petru sa fi ajuns la Roma. Mama era o fata cu frica lui Dumnezeu si obisnuia sa mearga in mod regulat la biserica; in liceu a fost puternic influentata de o carismatica maicuta carmelita, care lucra cu cei saraci.

Conchin, orasul in care s-a nascut mama, este asezat pe cinci insule dispuse aidoma pietrelor pe un inel, cu deschiderea spre Marea Arabiei. Negutatorii de mirodenii au navigat vreme de secole spre Conchin, cautand cardamom si cuisoare, printre ei afandu-se si un anu­me Vasco da Gama, in 1498. Portughezii au iz­bu­tit sa-si incropeasca o colonie in Goa, torturand po­pulatia hindusa si obligand-o sa se conver­teas­ca ca catolicism. Preotii si calugaritele catoli­ce au ajuns in cele din urma si in Kerala, de parca n-ar fi stiut ca Sfantul Toma le adusese locuitorilor de acolo credinta cea adevarata a lui Iisus cu o mie de ani inainte de sosirea lor.

Spre mahnirea pa­rin­ti­lor ei, mama a devenit calugarita carmelita, re­nun­tand la stravechea traditie crestina siriana a Sfantului Toma pentru a se alatura aceste secte de papistasi intarziati (asa cum o considerau ei).
N-ar fi fost mai dezamagiti nici daca ar fi trecut la mahomedanism sau la hinduism. Bine ca n-au mai aflat si ca devenise asistenta medicala, ceea ce, pentru ei, ar fi insemnat ca-si pateaza mainile ca una din casta celor de neatins.

Mama a copilarit la tarmul oceanului, aproape de stravechile plase de pescuit chinezesti, prinse de tulpini lungi de bambus si atarnand deasupra marii ca niste uriase panze de paianjen. Marea le asigura semenilor ei proverbiala 'paine cea de toate zilele', sub forma crevetilor si a pestelui. Acum insa, pe puntea de pe Calangute, fara linia de reper a tarmului din Conchin, nu mai re­cu­nos­tea acea sursa de hrana. Se intreba daca, in adan­cul lui, oceanul fusese intotdeauna asa: intu­ne­cat, rauvoitor si turbulent. Apele lui chinuiau ba­tra­nul vas cu aburi, facandu-l sa scartaie, sa se in­cli­ne si sa lunece-ntr-o parte, vrand nici mai mult, nici mai putin, decat sa-l inghita pe de-a-ntregul.

Ea si sora Anjali se inchisera in cabina, zavorand usa in urma lor, in fata oamenilor si a marii deopotriva. Suvoiul de rugaciuni revarsat de pe buzele lui Anjali o uimi pe mama. Citirea ritualizata a Evangheliei dupa Luca fusese ideea surorii Anjali, care sustinea ca asa vor da aripi sufletului si disciplina trupului. Cele doua calugarite treceau fiecare litera, fiecare cuvant, verset si paragraf prin procesul de ditatatio, elevatio si excessus – contemplare, elevare si extaz. Respectarea stravechilor prac­tici monastice ale Sfantului Victor se dovedi utila pentru traversarea oceanului.

In a doua seara deja, dupa zece ore de lectura profunda si meditativa, sora Mary Joseph Praise simti deodata cum pagina si textul tiparit se dizolva, iar granitele dintre Dumnezeu si sinele ei se dezintegreaza. Cititul avusese acest efect: o capitulare ferice a trupului in fata sacrului, a eternului si a infinitului.

La vecernia din a sasea seara (fiindca erau hotarate sa respecte rutina din manastire indife­rent de circumstante) sfarsisera un imn, doi
psalmi si antifoanele lor, doxologia si intonau un Magnificat, cand un sunet asurzitor le readuse pe pamant. Isi insfacara vestele de salvare si se grabira afara. Ceea ce vazura era o portiune a puntii care parea ca se cabrase si se ridicase ca o piramida, aproape ca si cand, i se paru surorii Mary Joseph Praise, Calangute ar fi fost construit din carton ondulat. Capitanul statea cu pipa aprinsa si strambatura pe care o afisa sugera ca pasagerii sai reactionasera in mod exagerat.

• Traducere din limba engleza de Adriana Badescu
• Continuarea in numarul viitor